Fotograful Alexandru Tzigara-Samurcaș

De numele lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș se leagă începuturile studierii lumii rurale românești. El însă este și un nume care a intrat și în istoria fotografiei românești.

Steliu Lambru, 23.04.2023, 13:26

De numele lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș, folclorist,
etnolog, istoric de artă, profesor de istoria artei la universitățile din
București și Cernăuți și părinte al muzeografiei române, se leagă începuturile
studierii lumii rurale românești. El însă este și un nume care a intrat și în
istoria fotografiei românești, pasiune de care se folosea pentru a imortaliza
și lumea satului căruia i se acorda mai puțină atenție în comparație cu viața
la oraș. Pentru a-i prezenta publicului opera fotografică, Biblioteca Academiei
Române a organizat o expoziție cu colecția de fotografie a celebrului etnolog
intitulată Oltenia de acum un secol în fotografiile lui Alexandru Tzigara-Sarmucaș.
Colecția instituției citate deține astăzi aproximativ 4000 de fotografii și
1000 de clișee realizate de el.

Alexandru Tzigara-Samurcaș s-a născut la
București în 1872 și zvonurile spun că ar fi fost fiul nelegitim al regelui
Carol I. Germanofil, face studii în filosofie la Universitatea din Munchen unde
se specializează în istoria artei. Cercetările genealogice au arătat că avea
descendențe greacă și italiană, dar și legături de sânge cu familii boierești
românești, înrudindu-se cu Kretzulescu și Crețeanu. Tzigara-Samurcaș s-a
căsătorit cu o membră a familiei Cantacuzino, ceea ce i-a permis ascensiunea în
lumea aristocratică și mai înaltă. A făcut parte din societatea literară
Junimea de orientare liberal-conservatoare și a început să fie activ în presa
culturală. În primul război mondial a fost în favoarea păstrării alianței
României cu Germania și împotriva alianței cu Franța și Marea Britanie. După
primul război mondial au existat voci care au cerut pedepsirea lui Alexandru
Tzigara-Samrucaș pentru colaborarea cu ocupantul german între 1916 și 1918. A
supraviețuit criticilor și a continuat să predea la universitate. Între altele,
de numele lui se leagă și prima emisiune radio din România, el fiind cel care a
inaugurat emisia cu un text scris special pentru eveniment, pe 1 noiembrie 1928.
Alexandru Tzigara-Samurcaș a murit în 1952, la București, cu trei zile înainte
de a împlini vârsta de 80 de ani.

Alina
Popescu de la Biblioteca Academiei Române a fost cea care a conceput expoziția
Tzigara-Samurcaș. Expoziția
cuprinde fotografii reprezentând biserici și mănăstiri din Oltenia, ca și
fresce și mobilier din aceste locuri reprezentând practic un etalon vizual al
modului în care aceste monumente și obiecte arătau în urmă cu aproximativ 100
de ani. Fotografiile datează de la 1900-1930 și sunt interesante de pus în
comparație cu modul în care arată astăzi aceste lucruri. Au existat fotografi și
înaintea lui, în special artiști fotografi, care se opreau și fotografiau ici
și colo din motive artistice sau la cererea unui client, câte o biserică. Au
existat, de asemenea, și călători turiști care aveau și aparat de fotografiat
cu ei. Poate este primul care, într-adevăr, s-a dedicat fotografierii loc cu
loc și obiect cu obiect, având în vedere proiecte proprii ulterioare, gen
susținerea unui curs de istorie artei sau scrierea unei cărți sau, de ce nu, deja
se gândea, încă de la trecerea dintre secole, la fondarea Muzeului Național,
astăzi Muzeul Național al Țăranului Român.

Am întrebat-o pe Alina Popescu ce vede
privirea lui Alexandru Tzigara-Samurcaș atunci când imortalizează lumea satului? Vede foarte multe biserici
ruinate, vede foarte multe edificii, obiecte, biserici într-un avansat grad de
deteriorare, de uitare și de dezinteres. Deci chiar și bisericile care cândva
erau capele ale curților boierești locale, curți de boierime mică și medie, dar
a căror lume totuși a supraviețuit și în care sunt portrete votive ale acestor
familii, chiar și aceste edificii sunt destul de neîngrijite, prost luminate,
deteriorate. De altfel, fotografiile lui sunt cumva în avans relativ mic ca
timp față de proiectele de restaurare ale Comisiunii Monumentelor, care au fost
destul de multe începând de la 1880 până la 1940. Chiar a fost un număr mare de
șantiere de restaurare.

Ce diferențe există între ce vede ochiul
unui privitor de astăzi și ce vedea ochiul fotografic al lui Alexandru
Tzigara-Samurcaș în urmă cu mai mult de 100 de ani? Alina Popescu a răspuns că
timpul a lăsat diferențe care necesită explicații suplimentare. Am avut mare grijă ca în
etichetele atât de catalog, cât și de expoziție acele biserici și acele obiecte
care arată cu totul altfel astăzi să conțină note care spun exact în ce costau
diferențele. De exemplu, un simplu exemplu: la biserica din comuna Vladimir, care
avea o fațadă de vest bogat decorată cu sfinții de hram Constantin și Elena,
Sfânta Paraschiva și Sfântul Ioan Botezătorul, astăzi ei au dispărut complet. Este
o fațadă zugrăvită în alb, față de fațada din preajma anului 1920 care prezintă
fresca originală de la 1800.

Fotografia lui Alexandru
Tzigara-Samurcaș din urmă cu mai mult de un secol arată o lume înapoiată, însă
în transformare, o lume pe care oamenii de azi o înțeleg mai bine având
avantajul timpului scurs. Este lumea care a ajuns până la noi grație
tehnologiei de atunci, tehnologiei de azi revenindu-i misiunea de a duce lumii
de mâine ce vede azi.