Femeile și medicina în secolul al XVIII-lea, în Țara Românească

Până la formarea primelor instituții medicale publice moderne, în secolul al XIX-lea, medicina era practicată în Țara Românească și Moldova, în principal, de doctori școliți în străinătate și de oameni fără pregătire de specialitate.

Christine Leșcu, 24.10.2021, 08:22

Până la formarea primelor instituții
medicale publice moderne, în secolul al XIX-lea, medicina era practicată în
Țara Românească și Moldova, în principal, de doctori școliți în străinătate și
de oameni fără pregătire de specialitate, unii practicând, de fapt, alte
profesii cum ar fi bărbierii, vracii, babele vrăjitoare, preoții-duhovnici și
moașele. Totuși, în secolul al XVIII-lea, în timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu, primele semne de modernizare a medicinei au apărut și în Țara
Românească o dată cu înființarea
Spitalului Colțea, prima instituție de acest tip din București destinată
săracilor. Și tot aici, dar de-abia în secolul următoarea, a început să
funcționeze și prima instituție de învățământ medical românesc: școala tehnică
de chirurgie de la Colțea. Femeile nu făceau parte dintre învățăcei, dar asta
nu înseamnă că ele nu erau, din vremuri imemoriale, prezente ca vindecătoare în
viața comunităților. Cercetătoarea Mihaela Diana Sprânceană a studiat arhivele
acestei spitalului și școlii de la Colțea și detaliază acum contribuția
femeilor.

Aceasta a fost prima școală de învățământ
medical din Principatele Moldovei și Țării Românești care a funcționat până în
anul 1852. Sursele istorice nu ne precizează nici de această dată numele unei
doctorițe sau al unei femei-chirurg care să fi terminat școala acolo. Însă se
știe faptul că absolvenții acestei școli s-au specializat și au avut nenumărați
pacienți vindecați și chiar operați în cadrul spitalului. De asemenea în
listele publicate ce conțin numele medicilor din Țara Românească din acea vreme
sunt menționate numai nume de bărbați. Femeile erau așadar cadre medicale fără
studii alături de bărbieri, vraci și duhovnici. Femeile au jucat un rol
deosebit de important în viața medicală cel puțin din punctul meu de vedere.
Adesea ele aveau rolul de moașă, fiind acele femei care asistau la naștere și
care se asigurau că atât mama, cât și nou-născutul sunt în viață. Moașa era și
acea persoană care putea afla dacă o femeie era sau nu însărcinată, dacă și-a
pierdut fecioria sau dacă a fost violată.

Este adevărat că la serviciilor moașelor apelau
mai degrabă femeile de la țară în lipsă de altceva. În schimb, la oraș, femeile
mergeau la medicii sau chirurgii care aveau studii de specialitate realizate în
afara țării. Doctorul Dumitru Caracaș care a activat în Țara Românească în
secolul al XVIII-lea și a fost tatăl lui Constantin Caracaș, primul medic
oficial al Bucureștiului, nu aprecia, însă, activitatea femeilor-vraci, pledând
pentru profesionalizare în acest domeniu. Cercetătoarea Mihaela Diana
Sprânceană despre medical Dumitru Caracaș.

Acesta afirmă faptul că moașele țăranilor
sunt niște babe ignorante a căror simplă prezență mai mult strică decât
folosește. Tot el evidențiază faptul că femeile de la oraș sunt asistate la
naștere de către medici care au studii medicale, nu de babe sau moașe fără
experiență. Vraciul, alături de moașă, putea să prescrie diferite leacuri mai
ales pentru copii care sufereau de dedeochi, pentru femeile care nu puteau
rămâne însărcinate sau care își doreau să renunțe la sarcină. Până în anul 1760
nu exista nicio carte de medicină în limba română pe teritoriul țărilor române.
Așadar femeile care practicau medicina aveau leacuri din bătrâni și rețete
transmise din generație în generație. Același medic afirma faptul că oamenii
apelau la vrăjitoare și babe pentru a trata bolile pshihice, considerate
pedepse divine. Lumea ca și astăzi refuza să meargă la medic pentru a se trata
de epilepsie, de exemplu, sau de alte boli de natură neuropsihică.

Numele
acestor femei, poreclele lor și alte amănunte din viața lor se regăsesc extrem
de rar în documentele de epocă. Existența lor, deși crucială, căci suplinea
lipsa unei intervenții profesionalizate de protejarea a sănătății, a rămas, în
general, anonimă. Și, evident, cu timpul influența acestor femei a scăzut odată
cu dezvoltarea învățământului de specialitate. Dar activitatea lor, deși mult
redusă, a continuat până în contemporaneitate. Cercetătoarea Mihaela Diana
Sprânceană.

Cu toate că numele femeilor nu a fost
precizat de sursele istorice, ci doar în anumite documente de arhivă a fost
precizată porecla acestora sau prenumele, ele au avut un rol foarte important
în viața socială și medicală a secolului al XVIII-lea. Dar activitatea lor e
consemnată în documente, ceea ce demonstrează o activitate intensă în acest domeniu.
În epoca contemporană activitatea așa-ziselor babe a continuat până în secolul
XX inclusive după adoptarea în 1968 a decretului lui Nicolae Ceaușescu potrivit
căruia femeile nu mai puteau face avort la cerere. Și atunci femeile se duceau
în continuare la babe pentru a putea scăpa de sarcina nedorită.

De-abia
spre finalul secolului al XIX-lea, a început să profeseze și prima femeie din
România cu diplomă de medic, Maria Cuțarida-Crătunescu, absolventă a Facultății
de Medicină din Montepellier, Franța, cu doctoratul în medicină acordat de
Universitatea din Paris.