Escadrila albă

În cel de-al doilea război mondial, femei-pilot au zburat pe linia frontului pentru a salva militari răniți și a transporta medicamente.

Steliu Lambru, 07.03.2021, 16:16

În cel de-al doilea război mondial,
femei-pilot au zburat pe linia frontului pentru a salva militari răniți și a
transporta medicamente. Ele au format escadrila albă sau escadrila sanitară,
așa cum era denumită oficial. Escadrila care a salvat vieți a fost pilotată de
doamne curajoase care au dovedit tărie de caracter, dedicație și efort
necondiționat pentru cauze nobile umanitare în condițiile extreme ale
războiului.

Eroinele Escadrilei Sanitare, microexpoziția lunii martie de la
Muzeul Național de Istorie a României, face parte din seria Exponatul lunii
și narează istoria a trei dintre aviatoarele care au participat la salvarea
răniților în cel de-al doilea război mondial: Smaranda Brăescu, Mariana
Drăgescu și Nadia Russo-Bossie. Cele trei au făcut parte dintr-o escadrilă
sanitară odată cu înființarea aviației sanitare. Aceasta avea atribuțiunea de
a transporta bolnavii și răniții gravi, militari și civili, în timp de pace și
de război, la Centrele importante medico-chirurgicale, precum și a transporta
personalul medical și materialele sanitare, făcând aprovizionări urgente de
seruri și vaccinuri, medicamente, pansamente, sânge pentru transfuzii, în caz
de catastrofe, accidente grave, epidemii și oricare împrejurări unde intervenția
sa va fi necesară.

Escadrila sanitară a fost înființată în 1940 la
insistențele Marinei Știrbey, femeie-pilot care a avut ideea ca doamnele care știau
să piloteze să se implice pentru a fi gata de a salva viețile militarilor. Războiul
bătea la ușă și era doar o chestiune de timp până când inumanul avea să
izbucnească. Escadrila era formată din avioane vopsite în alb cu însemnul
crucii roșii. Nu erau
prevăzute să aibă soldați și armament la bord. Erau dotate
cu două scaune, unul al pilotului, celălalt al persoanei rănite, și o targă pe
care se așeza un rănit grav. În cazuri extreme încăpea înghesuită și o
infirmieră.

Istoricul
Cristina Păiușan-Nuică s-a ocupat de conceperea microexpoziției și ea a realizat
pe scurt portretele celor trei eroine ale escadrilei albe. Prima prezentată este Smaranda Brăescu, instructor de parașutism și pilotaj înainte de război.

În primul
rând Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România. În 1928 a făcut
școală la Berlin pentru că în România femeile nu puteau face o școală de
parașutism. A urmat apoi școală de pilotaj în SUA și abia în 1937 femeile au
avut acces să facă școală de pilotaj în România. Smaranda Brăescu a fost un om
determinat care și-a dorit de mică să zboare, care a adunat bani din
subscripții publice pentru a-și cumpăra primul avion. Jumătate din acei bani
i-a fost dată de către statul român. A reușit să doboare recordul mondial la
saltul parașuta depășind 7100 de metri, un record mult timp neegalat.

Plecăm pe front, Escadrila Albă. Stăm în cort pe
terenul Gâsca de la Tighina. Luăm câte doi răniți, unul mai grav culcat pe
targă, altul mai ușor, pe scaunul din spatele pilotului, și-i ducem pe terenul
Tiraspolului unde pot ateriza avioanele Lares-ului și lua mai mulți răniți
odată. Facem zilnic 6-7 ture, povestea Nadia Russo-Bossie, cea de-a doua
prezență din expoziție, în însemnările sale.

Cristina Păiușan-Nuică: Nadia Russo-Bossi este rusoaică de origine, născută în 1901, fugită în
1918 de revoluția bolșevică. Împreună cu sora ei a fugit la Chișinău unde avea
rude. Și-a făcut o viață în Basarabia. A dorit să devină aviatoare după ce a
făcut școala de arte chiar la Paris. În 1936, fiind sponsorizată, a făcut
cursul de pilotaj și a primit un brevet feminin și apoi un brevet general de
pilot. A făcut parte de la început din escadrila sanitară. În 1943 a avut o
cădere nervoasă, Nadia Russo a cedat psihic. A mai zburat până în 1945 însă
foarte puțin.

Mariana Drăgescu este cea de-a treia
femeie-pilot din microexpoziție, unde se pot vedea și tunica ei de aviator,
tichia tătărească, ceasul elvețian și busola care i-au aparținut. Mai este și o
scrisoare trimisă de Mariana Drăgescu, de lângă Stalingrad, mamei sale,
căreia-i spunea: Mi s-a urât de bombe, explozii, mine, incendii, partizani,
răniți și morți. E greu pentru un bărbat și mult prea greu pentru o femeie, fie
ea cât de curajoasă și de sfidătoare a pericolului.

Cristina Păiușan-Nuică: Mariana Drăgescu a fost de
copil pasionată de zbor. A urmat același traseu precum celelalte femei-pilot
făcând școala de aviație la Băneasa și cumpărându-și avion din subscripție
publică. De la început a lucrat la Aeroclubul Regal iar apoi a fost alături de
Nadia Russo și de Virginia Thomas, primele trei femei-pilot ale noii escadrile
sanitare. Mariana Drăgescu a fost singura dintre femeile pilot care a zburat și
pe frontul de est și pe frontul de vest: în 1941 în campania din Basarabia, în
1942 în campania de la Stalingrad și în 1943 în campania din Crimeea, în
1944-1945 în campania din Slovacia și apoi a ajuns până la Viena.

În primii doi ani de existență ai escadrilei
albe, avioanele au fost pilotate doar de femei. În afara celor trei eroine menționate
au mai zburat și alte femei curajoase care trebuie amintite: Virginia Thomas,
Virginia Duțescu, Victoria Pokol, Eliza Vulcu, Maria Neculae, Stela Huțan. De
asemenea, merită menționat și numele infirmierei Ioana
Grădinescu, cea care a zburat cel mai mult pe avioanele care au redat viața și
speranța.