Biblioteca publică din Constanța
Începând cu 1878, anul în care Dobrogea de nord a devenit parte din regatul României, a demarat și procesul de occidentalizare a provinciei pontice pentru a ține pasul cu restul țării.
Christine Leșcu, 03.04.2022, 15:15
Începând cu 1878, anul în care Dobrogea de nord a devenit parte din regatul
României, a demarat și procesul de occidentalizare a provinciei pontice pentru
a ține pasul cu restul țării. Pe lângă instituțiile politice specifice
modernității, au început să apară și cele culturale, iar una dintre ele,
biblioteca publică, a avut o evoluție destul de șovăielnică. Înființarea sa
este legată de personalitatea unuia dintre cei mai influenți publiciști și
oameni de cultură constanțeni: Petru Vulcan, care a trăit între 1866 și 1922.
În 2021, când Biblioteca Județeană Ioan N. Roman din Constanța a împlinit 90
de ani, Petru Vulcan a fost, evident, pomenit, iar biografia sa ne este
schițată acum de bibliotecara
Corina Apostoleanu: Petru Vulcan a venit
în Dobrogea la un moment dat după un periplu foarte interesant, aproape
aventuros. Petru Vulcan are origini aromâne și vine din exteriorul teritoriului
actual al României, dar se atașează foarte mult de Constanța și de teritoriul
Dobrogei. Devine funcționar public la Constanța și în această ipostază, într-o
Constanță aflată la începutul evoluției ei, fiind foarte departe de ceea ce
vedem astăzi, își propune un proiect foarte ambițios: să realizeze o revistă
literară, o revistă de cultură în română, prima pe teritoriul Dobrogei căreia i
se spune Ovidiu în numele latinității pe care vrea să o promoveze și în
numele unui personaj de maximă importanță pentru lumea culturală a Dobrogei.
Administrația otomană în Dobrogea nu pusese nicidecum în valoare personalitatea
lui Ovidiu. Era prima oară când se încerca o punere în lumină a personalității
poetului Publius Ovidius Naso. În al doilea rând își propune un cerc literar,
un al doilea proiect foarte îndrăzneț într-un oraș care abia avea o populație
românească de mici dimensiuni și în care nu exista un sistem educațional format
și în care erau intelectuali numărați pe degete. În contextul acesta i se pare
firesc să atașeze acestor două proiecte culturale și pe un al treilea: o
bibliotecă universală.
Acest prim proiect privind
biblioteca avea să fie pus pe picioare de Petru Vulcan, fără să reziste, însă,
prea mult într-o perioadă în care cărțile erau încă un obiect de lux și viața
culturală modernă era de-abia la început, după cum povestește Corina
Apostoleanu.
‘Biblioteca se deschide cu mare fast cu
manifestare publică în Piața Ovidiu de astăzi care pe atunci se numea Piața
Independenței. Dar, din păcate, proiectul îi are are picioarele cam fragile și
nu poate să meargă foarte departe. Biblioteca se risipește. Membrii grupului au
oarecare disensiuni între ei, dar evista reușește însă să trăiască până în
1910, cu prezența lui Petru Vulcan sau cu absența lui Petru Vulcan. Dar între
finalul secolului XIX și perioada anilor 1930, când apare cu adevărat
biblioteca moderna, are loc o sumă de încercări care constau în cercuri de
lectură ale unor categorii profesionale. Existau cercul de lectură al
funcționarilor, cercul de lectură al muncitorilor portuari, cercul de lectură
al juriștilor și ale profesorilor etc. Existau, de asemenea, și biblioteci
școlare care apar odată cu instituțiile mai importante de învățământ. Și toate
acestea converg din nou către ideea mai veche a lui Petru Vulcan și anume aceea
de a avea o bibliotecă publică în oraș. Și, dacă ne uităm cu atenție la cei
care au făcut presiuni, constatăm că e vorba de lumea profesorilor care a mers
către autoritățile locale, către primărie, spunând că avem nevoie de o
bibliotecă în oraș.
În aceste condiții, de-abia în iulie 1931,
autoritățile locale semnează actul de înființare a bibliotecii județene din
Constanța.
Corina Apostoleanu continuă: De ce se numește Ioan N. Roman biblioteca
noastră?. Pentru că unul dintre intelectualii de frunte ai orașului la momentul
respectiv este Ioan N. Roman, avocat de meserie, dar care scrie poezie cu
pseudonimul Rozmarin, căci un avocat serios nu se făcea să scrie numele adevărat.
Numele lui apare în numeroase periodice dobrogene, dar în 1931 el a murit. Iar
în una dintre casele lui primăria va instala biblioteca constănțeană, familia
închiriind acest spațiu primăriei. Primul bibliotecar neplătit este Carol Blum,
un alt intelectual de frunte al orașului, profesor și latinist pasionat de Ovidiu. De altfel Carol Blum, va
pleca la un moment dat, în anii 50, în Israel unde îi va fi recunoscută
activitatea de cercetător și unde va deveni membru al Academiei din Israel. A
devenit și acolo un nume foarte cunoscut. Biblioteca începe să se instaleze,
începe să prindă contur și încet-încet se constituie colecții prin donații
importante, dar și prin achiziții. Începe să apară un regulament și să se
constituie un program ore de lectură. Așadar, se formează o bibliotecă modernă.
După instalarea comunismului în
1947, biblioteca județeană din Constanța a intrat într-o nouă etapă marcată de
cenzură, o parte importantă a fondului de carte devenind neaccesibilă
publicului. După 1990, instituția a intrat într-o nouă etapă. Sediul de până
atunci va fi retrocedat Arhiepiscopiei din Constanța deoarece se pregătea deja
unul propriu, o construcție modernă destinată de la bun început bibliotecii,
fiind, de fapt, prima clădire din România concepută chiar în acest scop.