Arhitectul Nicolae Ghika Budești

Născut exact acum 150 de ani, pe 22 decembrie 1869, arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti şi-a legat numele, în principal, de extinderea palatului Universităţii din Bucureşti, el fiind însă şi un valoros restaurator de monumente istorice.

Christine Leșcu, 22.12.2019, 14:15

Născut exact acum 150 de ani, pe 22 decembrie 1869, arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti şi-a legat numele, în principal, de extinderea palatului Universităţii din Bucureşti, el fiind însă şi un valoros restaurator de monumente istorice. Descendent a două vechi familii boiereşti – Ghica şi Cantacuzino – din care au provenit mai mulţi domnitori de-a lungul veacurilor, arhitectul a crescut şi într-un mediu deopotrivă artistic, după cum aflăm de la istoricul de artă, Oana Marinache:

Arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti se naşte într-una dintre cele mai faimoase familii boiereşti din zona Moldovei. În general, ramurilor unor familii vechi, cu mulţi membri se diferenţiau între ele adăugându-şi un alt nume, provenind de la moşia de obârşie a ramurii respective. Mai existau, de pildă, familiile Ghika-Comăneşti precum şi Ghika-Deleni. Viitorul arhitect a avut norocul să aibă un tată deosebit de talentat. Eugen Ghika-Budeşti a fost un pictor mai puţin cunoscut, dar care, totuşi, s-a remarcat în spaţiul internaţional. Mama sa provenea din familia Cantacuzino. Pe latură maternă, a fost rudă apropiată cu pictorul Pallady şi cu arhitectul G.M. Cantacuzino. Se trăgea, deci, dintr-o familie cu mari personalităţi active în lumea artei şi arhitecturii româneşti. Această apartanenţă la o familie boierească având rădăcini în Moldova îi va influenţa şi arhitectura, spunându-se deseori că în lucrările sale bucureştene se decelează un stil neo-românesc cu nuanţe moldoveneşti.

Această particularitate şi originalitate a stilului recognoscibil în multe din lucrările proiectate de Nicolae Ghika-Budeşti se datorează influenţei arhitecturii bisericilor şi mânăstirilor din Moldova, construite în timpul domnitorilor Ştefan cel Mare şi Petru Rareş (secolele XV-XVI).

Oana Marinache: Este o evidentă reinterpretare şi a modelelor decorative, mai ales a ceramicii smălţuite, colorate, a elementelor neogotice de ancadrament de la ferestre sau de la porţile de acces în aceste edificii religioase. Dar, bineînţeles, el nu a fost 100% tributar al acestor influenţe. Uneori, a reinterpretat şi anumite influenţe din spaţiul muntenesc. De asemenea, cea mai mare parte a lucrărilor sale din sfera publică şi din cea privată au un element de verticalitate impresionant. Mă refer la turnul foişor care imprimă verticalitate vilelor sau instituţiilor publice. De asemenea, a folosit arcul-potcoavă în lucrările lui, arcul-potcoavă care a devenit un element definitoriu al variantei moldoveneşti aplicate de el stilului neo-românesc.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Nicolae Ghika-Budeşti rămâne extinderea clădirii universităţii bucureştene, unul din simbolurile capitalei. Partea centrală a palatului a fost proiectată de arhitectul Nicolae Orăscu, iar construcţia sa a început pe 10 octombrie 1857, fiind finalizată abia pe 14 decembrie 1869. În timp, o dată cu creşterea numărului de studenţi şi de specializări, clădirea avea nevoie de planificarea unei extinderi. Ceea ce s-a şi la întâmplat la începutul secolului XX. Istoricul de artă Oana Marinache are detalii: Avem o etapă premergătoare Primului Război Mondial, dar conflictul opreşte proiectul pentru un timp. Mă refer la aripa dinspre strada Academiei, aripă realizată între 1912 şi 1913 împreună cu mai tânărul său coleg, viitorul mare arhitect Duiliu Marcu, care pe atunci de-abia se întorsese de la studiile sale pariziene. Lucrările sunt reluate cam din 1924 când se construieşte aripa dinspre strada Edgar Quinet, cu sediul facultăţii de Litere, finalizată în 1928.

În acelaşi timp, Nicolae Ghika-Budeşti şi-a desfăşurat şi activitatea didactică la facultatea de arhitectură precum şi pe cea publicistică şi editorială, fiind autorul a numeroase studii şi lucrări de specialitate. Un exemplu îl constituie ampla lucrare, una dintre cele mai valoroase în domenii, intitulată: Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”. În 1930, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În calitate de restaurator şi-a desfăşurat activitatea între 1906 şi 1943 în calitate de arhitect-şef al Serviciului Tehnic şi apoi consultant în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice.

Oana Marinache: Practic prin Comisiunea Monumentelor Istorice el a fost implicat în realizarea unor devize şi în evaluarea şantierelor de restaurare. A făcut multe drumuri în ţară, coordonând sau evaluând lucrările de restaurare a diferitelor obiective religioase, fiind una dintre cele mai importante personalităţi din ţară atât în privinţa profesoratului, cât şi în privinţa restaurării de monumente istorice. Oferea consultaţii pentru majoritatea intervenţiilor asupra monumentelor istorice. Din câte se poate descifra din documentele de arhivă, l-aş încadra la categoria de arhitect-proiectant în multe din proiectele sale bucureştene, căci este clar că nu mai avea prea mult timp ca să coordoneze şantierele în antrepriză proprie. Majoritatea avizelor date de el sunt puse în practică de constructori italieni.

Arhitectul şi restauratorul Nicolae Ghika-Budeşti a murit pe 16 decembrie 1943 printre creaţiile sale numărându-se şi proiectarea unor decoraţii interioare şi piese de mobilier în stil bizantin.