Arhitecți și antreprenori de construcții în Galațiul interbelic

Atestat documentar pentru prima dată îm 1445, Galațiul a fost dintotdeauna un important port la Dunăre.

Christine Leșcu, 17.04.2022, 15:45

Atestat documentar pentru prima dată îm 1445, Galațiul a fost dintotdeauna
un important port la Dunăre. Dar poate că cea mai importantă și îmbelșugată
perioadă a sa a fost veacul cuprins între 1837 și 1938, când a devenit, pe
rând, porto-franco (între 1837 și 1883), iar apoi sediul al Comisiei Europene a
Dunării până în 1938. În acești 100 de ani, orașul s-a dezvoltat enorm,
devenind nu doar gazda unor célèbre bănci, agenții navala, companii
internaționale și consulate, ci și deținătorul unei largi pături mijlocii. Și
cele mai evidente urme ale rafinamentului și bogației acestei clase de mijloc
sunt clădirile care i-au aparținut, multe ridicate de arhitecți celebri români,
dar și străni, căci Galațiul a găzduit mereu o comunitate multiculturală. Din
păcate, războaiele și comunismul au schimbat fața orașului, însă arhivele
păstrează numele arhitecților și planurile construcțiilor proiectate de ei.
Recent, a fost scos la iveală numele lui Francisc Viecelli, architect gălățean
de origine italian, autor al mai multor clădiri care atestatu bogăția
Galațiului și activitatea sa economică intensă din interbelic. Daniela Langusi
este cea care l-a redescoperit pe Francisc Viecelli. S-o ascultăm.

Cred că nu-l putem numi arhitect.
El, în 1932, a depus o cerere în baza noii legi de organizare și funcționare a
Corpului Arhitecților pentru a primi legitimația de arhitect pe care însă nu a
obținut-o. Dar există un certificat eliberat de Primăria orașului Galați în
care putem vedea care este numele său complet: Francesco Vittorio G. Viecelli.
Deci un nume italienesc, căci era de origine italiană. Însă, în mod
surprinzător, este născut la Filești, în județul Covurlui, adică în zona
județului Galați de azi care se numea atunci Covurlui. E născut în 1891 și are
cetățenie română din anul 1933. Tot din documentele și cererile sale putem
deduce că a început să profeseze din
anul 1919, deci avea cam 28 de
ani. S-a născut în România, probabil din părinți de origine italiană.(…) Deci
în 1933, obține cetățenia română și depune o a doua cerere în 1935 pentru a-i
fi recunoscută calitatea de arhitect constructor. Din păcate, și această
cererea este respinsă. El este recunoscut doar de constructor desenator de
arhitectură autorizat, ceea ce bănuiesc că însemna că nu era un arhitect
legitimat și cu toate calificările necesare.

Din păcate, cele mai multe dintre clădirile proiectate de Viecelli nu mai
există astăzi, așa cum nu mai există mare parte din central vechi, istoric al
Galațiului. Cercetările din arhive scot, totuși, la iveală planuri din care se
poate reface înfățișarea unor construcții distruse. Așa a descoperit istoricul
de artă Daniela Langusi o listă a lucrărilor lui Francisc Viecelli.

Avem nouă persoane particulare și o fabrică. Fabrica Talpa se numea.
Nu mai există în momentul de față, dar era o fabrică de încălțăminte. (…)
Produceau încălțăminte pentru armată și bocanci pentru soldați, deci
încălțăminte militară. În arhivele gălățene am găsit cererea de autorizație de
construcție din 1925. În dosar avem planurile semnate de Viecelli. (…) S-au
finalizat planurile arhitecturale pe autorizația de construcție. Interesant
este faptul că atunci când fabrica cere autorizația de construcție se spune că
lucrările vor fi executate sub conducerea unui inginer. (…) Fabrica era la
marginea orașului și această stradă se numea Strada Șanțului. Acum se numește Bulevardul George Coșbuc. Dar pe
vremea lui Viecelli se numea încă Strada
Șanțului. (…) Este o arhitectură relativ
simplă. (…) Dar vreau să atrag atenția asupra tratamentului ferestrelor. Există
acest ancadrament dreptunghiular. (…) În primul rând folosește acest efect de
fereastra franțuzească împărțită în panouri. (…) Acest acest detaliu de stil
arhitectural îi zic așa îl vom regăsi și și în celelalte lucrări ale sale. (…)
Fabrica Talpa cere autorizație de construcție în 1925 pentru o clădire parter
și etaj de 350 de metri pătrați pentru locuințe, birouri și ateliere.

Și tot cercetările din arhive pot reface și aspectul trecut al zonei
central din Galați, zonă în apropierea căreia se aflau multe dintre clădirile
proiectate de Viecelli. Detalii ne oferă tot Daniela Langusi. Era o piață rotundă din care se
desprindeau șase străzi foarte importante mari. Una din ele era Strada
Domnească. (…) O altă stradă importantă care se desprindea din Piața Regală și
astăzi și este a doua arteră importantă a orașului pe axa est-vest(…). Această
zonă centrală a orașului a fost supuse și bombardamentelor în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial. Iar după 23 august 1944, armata germană care era
avea un cartier general foarte important în zona aceasta la Galați, a găsit de
cuviință să mineze multe dintre. Clădirile din centrul orașului care pur și
simplu s-au prăbușit. După război toată zona aceasta era practic la pământ.
Autoritățile orașului de după 1945 au găsit de cuviință să refacă acea zonă a
orașului construind cu totul și cu totul alt tip de mobile, deci partea aceea a orașului s-a modificat
complet. Nu mai are nicio legătură cu orașul vechi.

În locul rafinatelor case din trecut, s-au construit blocuri în timpul
comunismului, iar vechiul aspect al orașului, cu străzile sale, n-a mai
supraviețuit în conștiința gălățenilor. Totuși, până azi a rezistat una din
casele proiectate de Viecelli spre finalul anilor 1920: casa lui Cristache
Teodoru, aflată în zona istorică a Galațiului vizavi de Palatul de Justiție
construit în stil neoromânesc și care acum este sediul Universității Dunărea de
Jos. Daniela Langusi descrie acum această singurală casă proiectată de Francisc
Viecelli rămasă în picioare. Ce recunoaștem? Recunoaștem stilul simplu,
tratamentul ferestrelor cu cele șase panouri dispuse asimetric. Însă aici
ancadramentul ferestrelor are formă de semicerc, nu mai este dreptunghiular . (…) Nu știu dacă
este cerința proprietarului sau este singura casă la care Vicelli a ales să
trateze așa ferestrele. Și mai vedem brâul acesta din registrul superior
decorativ, un basorelief cu modele
florale vegetale. Casa a fost renovată. (…) De asemenea parterul acesta foarte
înalt, cu centura de tip soclu pentru casă înălțată. (…) Proprietarul ei,
avocatul Cristache Teodoru, a fost și
primar al orașului de două ori între 1928 -31 și 1932 -33.

Din păcate, alte amănunt despre constructorul român de origine italiană
Francisc Viecelli nu se știu deocamdată. Urmează ca alte cercetări să descopere
atât activitatea lui, cât și trecutul orașului port la Dunăre, Galați.