Morminte din Tomis
Colonia antică Tomis de pe malul românesc al Mării Negre și-a început existența cu șase secole înainte de începutul erei creștine. Ea este cunoscută, printre altele, și ca loc de exil al poetului latin Publius Ovidius Naso.
Steliu Lambru, 26.01.2025, 14:57
Colonia antică Tomis de pe malul românesc al Mării Negre și-a început existența cu șase secole înainte de începutul erei creștine. Ea este cunoscută, printre altele, și ca loc de exil al poetului latin Publius Ovidius Naso (43 î.Chr. – 17 d.Chr.). În istoria sa, Tomisul a avut câteva perioade de dezvoltare și a suferit influențe succesive. În antichitate, orașul a trecut prin două mari perioade: cea elenistică, între secolele VI-I î.Chr., și cea romană, între secolele I î.Chr. – secolul VI d.Chr. Până în anul 1877, când va intra în componența României sub numele de Constanța, orașul va cunoaște perioada bizantină, între secolele VII și XIV, și perioada otomană, între secolele XIV și XIX, când primește un alt nume, Kiustenge.
Mormintele și necropolele sunt situri extrem de prețioase pentru arheologi, iar cele de la Tomis sunt relevante pentru reconstituirea locuirii din orașul antic. Arheologul Constantin Băjenaru este unul dintre cei care studiază fondul funerar al Tomisului. El s-a referit la cea mai veche necropolă din perioada elenistică a orașului, dispărută azi, care apare însă într-o imagine fotografică datând din 1881.
”Este vorba despre necropola tumulară care încă era vizibilă în secolul al 19-lea. Apoi, este planul arheologului Pamfil Polonic de la care pornesc niște făgașe pe care noi le-am urmărit în cursul cercetărilor preventive și, în primul rând, drumurile pe care Polonic le-a văzut în 1896. Orașul modern se dezvolta încă tihnit, nu depășise zona incintei romane din parcul arheologic de azi. Polonic vede, destul de clar, un drum principal, drum vechi roman, cu o movilă foarte importantă care exista în zonă. Ea este, de fapt, cea mai înaltă movilă care a existat în necropola tomitană și care, evident, astăzi nu mai este vizibilă. Mai erau și alte drumuri mai mici, cu valurile de pământ și valurile de piatră către sud.”
Specialiștii care au lucrat la Tomis nu au descoperit urme de locuire mai veche de secolele VI-V. Primele semne de urbanism datează din secolul V și sunt construcții de piatră. Dar datorită prezențelor celorlalte așezări grecești din proximitate, arheologii, prin analogie, emit ipoteze care să explice absența. În colonia Apollonia Pontica, la 310 kilometri sud de Tomis, pe plajă a fost descoperită o mare necropolă care datează din secolul IV, iar la Histria și Callatis există alte evidențe. Arheologii români au emis ipoteza existenței unei necropole tomitane similare care s-ar fi prăbușit ca urmare a eroziunii malurilor. Constantin Băjenaru:
”Pentru a ne imagina cum ar fi arătat necropola tomitană dacă nu ar fi fost orașul modern, avem exemplele orașelor Histria și Callatis. Histria este vizibilă în continuare, Callatis încă era bine documentat în privința necropolei tumulare în anii din timpul celui de-al doilea război mondial. O celebră imagine din al doilea război mondial ne arată la fel de bine prezența numeroșilor tumuli din necropolă. Cam așa ceva am putea să ne imaginăm că exista și la Tomis, evident, imagine valabilă mai ales pentru perioada de maximă dezvoltare a unui oraș însemnând, să zicem, epoca romană timpurie. Aceasta ne imaginăm pentru că și la Histria există o dezvoltare similară începând din secolul VI până, să zicem, în secolele II-III când probabil se ridică ultimii tumuli.”
Diverse lucrări edilitare au dus la decopertarea unor morminte izolate sau la arii funerare de diverse mărimi. Mormintele tomitane în perioada elenistică însemnau o groapă de acces cu trepte, adâncă de trei-patru metri pentru a descuraja jaful, și o nișă laterală unde erau depuși unul sau mai mulți defuncți, pe spate în cele mai multe cazuri. La picioare se depuneau obiectele. Într-un mormânt se puteau găsi opaițe, ofrande de carne în boluri, fibule, bijuterii, arme și jucării în cazul mormintelor de copii. Riturile funerare erau două, de incinerație și inhumație. De asemenea, existau și drumuri pe care se ajungea la morminte. L-am întrebat pe Constantin Băjenaru dacă s-au descoperit morminte speciale la Tomis ori ale unor notabilități locale.
”Avem niște indicii de morminte de militari, de exemplu necropola de la Poiana unde avem un mormânt cu echipament militar. Dar ele sunt foarte rare. Iar în afară de mormintele de secol IV, care au fibule cu capete de ceapă despre care s-ar putea spune că ar putea aparține unor indivizi de sex masculin care, cât de cât, aveau de-a face cu armata, sunt și câteva morminte cu centură, tot de secol IV. Dar în Tomisul propriu-zis nu avem militari clar atestați prin morminte. În afară de spectaculoasele morminte de la finalul celei de-a doua jumătăți a secolului I, care clar arată totuși personaje serioase, nu avem un mormânt impozant. Avem o situație de-a lungul drumului principal către Histria, undeva cam în zona Movila Mare, e foarte probabil să fi fost un mausoleu. Este o construcție de piatră, și avem acolo chiar un depozit monetar. Din ce am văzut eu acolo pare să fi fost un mausoleu în fața drumului, cu monede de la Caracal. Aceasta ar putea fi descoperirea mai spectaculoasă.”
Perioada romană aduce schimbări la Tomis. Necropolele devin mai mari și mormintele mai reduse și mai apropiate, ceea ce arată creșterea numărului de locuitori. O dată cu apariția și expansiunea creștinismului se face tranziția de la păgânism, scade numărul mormintelor de incinerație și crește numărul celor de inhumație. Tranziția mai înseamnă apariția catacombelor, schimbarea orientării defunctului pe direcția est-vest, față de vechea orientare nord-sud, și apariția mormintelor individuale adânci de doi metri.