Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Un prinţ şi jumătate, un film de Ana Lungu

Un prinţ şi jumătate, cel de-a treilea film regizat de Ana Lungu, a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo 2018, şi a intrat pe ecranele româneşti în luna septembrie.

Un prinţ şi jumătate, un film de Ana Lungu
Un prinţ şi jumătate, un film de Ana Lungu

, 27.10.2018, 13:14

Un prinţ şi
jumătate
, cel de-a treilea film regizat de Ana Lungu, a avut premiera mondială
în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo 2018, şi a intrat pe ecranele
româneşti în luna septembrie. Pelicula spune povestea unui trio carismatic: un
tată divorţat – interpretat de Marius Manole, o femeie singură – jucată de Iris
Spiridon, şi un bărbat gay – interpretat de Istvan Teglas. Aceştia locuiesc
împreună într-un apartament din Bucureşti, iar punctul de tensiune apare în
momentul în care Iris se îndrăgosteşte de un scriitor maghiar din Transilvania,
jucat de László Mátray.

Ana Lungu : Un prinţ şi jumătate are legătură cu cele două proiecte ale mele
anterioare. Mă refer şi la demers, pentru că dacă la primul meu film, Burta
Balenei, am pornit la drum cu o prietenă, Ana Szel, de această dată, am
realizat filmul împreună cu Iris Spiridon, tot o prietenă bună. În ambele
cazuri am decis că vom scrie nişte scenarii inspirate din evenimente din viaţa
lor, şi tot de la început am hotărât că ele vor juca rolul principal. Şi este
adevărat, am încercat mai degrabă să restitui o anumită lume, o anumită pătură
socială, cea a oamenilor care au în jur de 30-40 de ani, care încă îşi caută
locul în societatea românească contemporană. Oameni un pic debusolaţi, un pic
neadaptaţi. Din acest motiv am ales ca personaje un tată divorţat, un tip gay
şi o femeie singură. Cred că ceea ce caracterizează această generaţie din care
eu fac parte şi care apare şi în film este faptul că ea nu mai respectă
regulile clasice ale maturităţii. Am încercat să nu judec, să nu emit judecăţi
de valoare, dar mi se pare că familia pe care am trăit-o eu în copilărie,
familia în forma ei tradiţională, se întâlneşte tot mai rar în jurul nostru. Şi
aceasta a fost o altă temă care ne-a preocupat şi ne preocupă în continuare pe
mine şi pe coscenarista filmului, Iris Spiridon.

Iris Spiridon, interpretă şi coscenarista
filmului, interpretează în film o actriţă cu un univers foarte personal: a fost
îndrăgostită de Iisus când era mică, citeşte câte o carte pe zi şi nu acceptă
să joace decât în spectacole cu adevărat valoroase din punct de vedere artistic.Iris Spiridon:
Regăsim în acest film cam toate temele care ne preocupă pe mine şi pe Ana.
Discutăm de ani de zile despre aceste lucruri şi de aceea, noi şi prietenii din
jurul nostru ne-am obişnuit să vorbim foarte deschis despre aceste lucruri.
Mie, de exemplu, nu-mi place să vorbesc banalităţi şi mă trezesc de foarte
multe ori, chiar când am în faţă necunoscuţi, întrebându-i lucruri serioase.
Dacă sunt religioşi, ce părere au despre iubire, de obicei lucruri grave. De
aceea, nu de puţine ori oamenii se simt speriaţi de întrebările de genul ăsta,
dar mie mi se pare că e singura variantă ca să nu-ţi pierzi timpul. Am hotărât
împreună cu Ana să introducem în film şi tema aceasta legată de moarte, este o
temă care pe mine mă preocupă foarte mult şi este prezentă în toate spectacolele
mele. S-a întâmplat ca în timpul filmărilor chiar să moară un prieten al meu,
ceea ce ne-a făcut ca de la jumătate filmului să ne gândim şi mai serios la
aceste lucruri. Dar, în primul rând, totul a pornit de la prietenia mea cu
Marius şi cu Istvan şi mi-amintesc că i-am scris Anei că ar fi păcat ca genul
acesta de relaţie să se piardă. M-am gândit ca lucrurile astea ar fi bine să
rămână undeva, ar trebui să rămână povestea asta a noastră, pentru că e posibil
să nu mai fim niciodată aşa. Aceasta a fost, este tinereţea noastră, şi mi s-a
părut important să rămână cumva.

Cum a fost lucrul la un film făcut
între prieteni şi cu bani puţini, fără finanţare de la Centrul Naţional al
Cinematografiei, în care protagoniştii se joacă, într-un fel, pe ei înşişi, ne
spune Ana Lungu: Aşa cum spunea
şi Iris, şi cum glumea şi actorul Marius Manole, la filmul ăsta se repetă de
vreo cincisprezece ani, de când s-au împrietenit. Cât despre metoda noastră de
lucru, s-a întâmplat aşa: am pornit la drum cu un scenariu la care am scris şi
rescris împreună cu Iris cam doi ani de zile. Ne-am şi distrat, dar, ca în
orice demers serios, au fost şi momente grele, când nu găseam rezolvări pentru
film. Intenţia noastră a fost de a construi câteva situaţii pe care le repetam,
filmam aceste repetiţii şi alegeam ce ni se părea că e bine. Cam aşa a
funcţionat metoda noastră de lucru. Şi cred că lipsa bugetului poate fi
considerată din acest punct de vedere un avantaj, pentru că am avut o echipă
foarte mică, iar mie, ca regizor, îmi place foarte mult să lucrez cu echipe cât
mai restrânse, în plus, cred că îi ajută şi pe actori să fie cât mai naturali.

Alături de actorii deja menţionaţi, din
distribuţia filmului Un prinţ şi jumătate fac parte şi regizorul Radu Afrim şi
coregraful Răzvan Mazilu.

Expoziția tematică „Universul restaurării ceramicii”, la Palatul Suțu (sursa foto: Muzeul Municipiului București)
Club Cultura sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universul restaurării ceramicii

Obiectele din material ceramic create de meșterii olari nu sunt simple recipiente utile, funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și...

Universul restaurării ceramicii
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company