Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Trupa FiRMA cântă „Poezii alese”

Cel mai recent album al trupei Firma, POEZII ALESE, VOL. I a apărut la sfârşitul anului 2018, la Editura Casa Radio, și reunește nouă piese compuse de Daniel Rocca Stoicea, solistul trupei FiRMA, pe versurile poeților români, clasici și contemporani.

Trupa FiRMA cântă „Poezii alese”
Trupa FiRMA cântă „Poezii alese”

, 16.02.2019, 14:37

Cel mai recent album al trupei Firma, POEZII
ALESE, VOL. I a apărut la sfârşitul anului 2018, la Editura Casa Radio,
și reunește nouă piese compuse de Daniel Rocca Stoicea, solistul trupei
FiRMA, pe versurile poeților români, clasici și contemporani. POEZII
ALESE, VOL. I reprezintă şi una dintre rarele întâlniri între muzica rock
și poezie, poezie care este cântată de membrii trupei FiRMA și, în același
timp, recitată – grație înregistrărilor păstrate sau realizate în Fonoteca
Radio România – chiar de către autorii George Bacovia, Leonid Dimov, Nina Cassian,
Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu. Ideea
albumului îi aparţine lui Cristian Marica, care prefaţează şi albumul Poezii
alese, volumul I. FiRMA are capacitatea de a experimenta neîncetat, până la
găsirea celor mai bune idei muzicale. Albumul Poezii Alese include nouă acte
sonore realizate pe versurile unor poeți clasici și contemporani, pentru a da
un semnal de întoarcere a muzicii și muzicienilor către poezia românească,
scrie Cristian Marica.


Ideea acestui album mi-a venit în urmă cu
cinci ani şi atunci mi-am dat seama că singurii care ar reuși să scoată în
evidență poezia românească ar fi artiștii din zona aceasta,
underground/alternative. Dar pe atunci încă exista un curent foarte puternic
care-i încuraja pe artişti să cânte numai în limba engleză, așa că nu de puţine
ori am fost ironizat insistând că se poate face muzică de tipul acesta şi în
limba română. Pe de altă parte, trupa
FiRMA este una dintre puținele trupe lirico-dramatice de la noi, o trupă care
face genul acela de muzică pe care eu o consider foarte potrivită pentru limba
română. M-a convins şi Dulce Românie, bonus track-ul albumului Descântece,
lansat pe 1 decembrie 2017. După ce am ascultat piesa, am vorbit cu membrii
trupei FiRMA şi am început lucrul la acest album. Astfel că în 2018 ne-am
adunat cu toţii, ne-am pus ideile cap la cap şi am început lucrul.

Multe dintre hiturile
trupei FiRMA sunt în limba engleză, au rulat în heavy-rotation pe posturile de
radio şi TV, iar videoclipul piesei Baby is crying a intrat în playlist-ul
cunoscutului post muzical VH1 Europe. FIRMA a fost prima trupă românească
invitată să participe și să performeze la gala MTV European Music Awards, în
2007 la München. De asemenea, a fost şi prima trupă autohtonă nominalizată la o secțiune
internațională – New Sounds of Europe, după ce în 2004 fusese
nominalizată la MTV European Music Awards la categoria Best Romanian
Act și Best Rock Band la MTV Romanian Music Awards în 2005. Pentru ultimele lor trei
albume, cele două volume de Descântece şi Poezii alese, membrii trupei FiRMA au
ales însă limba română.

Daniel Rocca Stoicea. Îmi place limba română. Îmi place foarte
mult și o consider foarte generoasă. Şi cred că aceste cuvinte, cuvintele limbii române, ascund mai multe
sensuri decât cuvintele limbii engleze, de exemplu. Româna este o limbă faină
care te ajută să exprimi ceea ce simți. Am cântat într-devăr în limba engleză,
în urmă cu zece ani, zece ani și un pic, dar ceea ce ne-am propus atunci a fost
un material pentru exterior. Sunt mulți artiști talentați care îşi doresc să
atace piața externă şi atunci este normal să cânte în limba engleză, dar părerea
mea este că în România este ideal să foloseşti limba română. Este mult mai ușor
să ajungi la sufletele oamenilor de aici folosind limba română.

Pe 15 ianuarie, de Ziua
Culturii Naţionale, trupa FiRMA a susţinut un concert la ARCUB Gabroveni. Au interpretat single-uri proprii
și piese de pe cel mai recent album, POEZII ALESE, VOL. I, apărut la Editura
Casa Radio, şi le-au invitat pe poetele Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu şi
Svetlana Cârstean să urce pe scenă şi să-şi citească versurile care au inspirat
albumul. Scriitoarele Adela Greceanu şi Elena Vlădăreanu ne-au vorbit despre
importanţa acestei fericite combinaţii dintre poezie şi muzică. Adela Greceanu. Cred că prin acest album, trupa FiRMA a reuşit să le arate oamenilor că
există în ţara asta poeți actuali, dar şi poeţi care au scris acum câteva zeci
de ani, oameni care sunt minunați și care merită descoperiți. Am văzut şi
reacţiile celor care au ascultat albumul Poeme Alese, am citit comentariile de
pe youtube. Şi unii dintre cei care ascultaseră albumul erau încântaţi că l-au
descoperit pe Leonid Dimov, de pildă. Iar fapul că datorită acestui album
oamenii au descoperit şi redescoperit poezia mi se pare extraordinar.

Elena
Vlădăreanu: Este prima experiență
de acest gen, de a participa la un concert rock pe scenă, ca un rockstar. Sunt
foarte încântată că se întâmplă astfel de lucruri şi s-ar putea spune că sunt
încântată pentru că sunt subiectivă, implicată fiind în acest proiect. Dar
chiar dacă nu aș fi fost implicată aș fi fost la fel de entuziasmată, pentru că
genul acesta de eveniment se întâmplă foarte rar la noi, în România, și asupra acestui lucru
atrag atenția de cel puțin 15 ani, de când sunt și jurnalistă și am debutat ca
scriitoare. Aceste intersecții artistice pe care le realizează acum trupa FiRMA
sunt foarte rare, foarte rar domeniile se intersectează, scriitorii își văd de
ale lor, muzicienii de ale lor, artiștii vizuali de ale lor. Și acesta este
motivul meu de entuziasm, faptul că acest proiect a reușit să aducă laolaltă
muzica rock, mai exact creația unei trupe care este foarte iubită, FiRMA, și
poezia clasică și contemporană, poezia românească.

Expoziția tematică „Universul restaurării ceramicii”, la Palatul Suțu (sursa foto: Muzeul Municipiului București)
Club Cultura sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universul restaurării ceramicii

Obiectele din material ceramic create de meșterii olari nu sunt simple recipiente utile, funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și...

Universul restaurării ceramicii
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company