Teatrul Mic.50

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic din Bucureşti a avut propria sărbătoare – pe 20 decembrie a avut loc Seara de Gală Teatrul Mic.50, care a celebrat cei 50 de ani de existenţă ai acestui teatru, perioadă în care Teatrul Mic a intrat în istorie

Luana Pleşea, 27.12.2014, 09:30

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic din Bucureşti a avut propria sărbătoare – pe 20 decembrie a avut loc Seara de Gală Teatrul Mic.50”, care a celebrat cei 50 de ani de existenţă ai acestui teatru, perioadă în care Teatrul Mic a intrat în istorie.

Situat pe Strada Constantin Mille, fosta, celebră, Sărindar, Teatrul Mic este găzduit de o clădire care anul acesta a împlinit un secol de existenţă, marcat de un secol de teatru. Pentru că, în 1914, anul ridicării construcţiei, a fost înfiinţat Teatrul Maria Filotti”, cu statut de companie privată. După cel de-al doilea război mondial, teatrul devine instituţie de stat şi poartă, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara” şi Teatrul pentru tineret şi copii după care, botezat în 1964 cu numele său actual, intră în familia teatrelor mici din Europa.

Strada Sărindar rămâne un simbol în istoria Bucureştiului, motiv pentru care echipa Teatrului Mic a ales să înceapă seara aniversară cu proiecţii de lumini care recompun titlurile ziarelor tipărite cândva aici, proiecţii menite să reînvie o stradă aproape fantomatică acum. Actorul Mihai Dinvale, directorul teatrului: Mai ales noi, cei mai în vârstă, mai maturi, ştim foarte bine ce a însemnat pentru Bucureşti şi ţară istoria acestei străzi. O tipografie unde, între cele două războaie mondiale, erau cele mai importante edituri de ziare. Toate titlurile importante … inclusiv Universul… Strada era pulsul informaţional, politic, social, cultural, de dezbatere, de senzaţional al Bucureştiului şi al ţării. De aici plecau ediţiile speciale de seară, care trebuiau să rupă gura târgului. Pe aici se ieşea din şase cinematografe. Din două în două ore, lumea umplea această stradă şi se revărsa spre Brezoianu sau spre Calea Victoriei. Şi aveau ce discuta… Strada era atât de vie, cum nu se poate! Lângă noi, unde este demolat acum, exista Editura Tehnică. Vizavi era Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale, condus de Elie Carafoli. Şi vii acum de sus, de la Casa Armatei spre noi şi constaţi că e o stradă în ruină, că, de fapt, ne plimbăm printre nişte fantome… Şi… mai există Teatrul Mic! Pe toată această stradă nu mai există decât Teatrul Mic – 97 de nebuni angajaţi care încearcă să demonstreze oamenilor din Bucureşti că, undeva, flacăra culturii, flacăra visului, flacăra poveştii pâlpâie în continuare. Iar alţi nebuni – pentru că mie, câteodată, mi-e frică să intru pe strada asta, văzând-o aşa goală şi în ruină – vor să vină la spectacolele noastre, pentru că avem ceva de spus”.

Spectacolul interior a început cu proiecţia unui film documentar realizat de TVR cu secvenţe de arhivă din cele aproximativ 250 de titluri jucate pe scena Teatrului Mic vreme de jumătate de secol. Cum nu pot fi enumerate toate aceste spectacole, l-am întrebat pe Mihai Dinvale, în prezent, cel mai vechi angajat al teatrului – din anul 1972, ce ar trebui să rămână în memoria publicului din 50 de ani de Teatru Mic: ”Faptul că oamenii aceştia au trecut printr-o epocă grea, dificilă, dar au ştiut să se strângă unul lângă altul, să aibă puterea, dorinţa de a spune poveşti adevărate despre oameni, despre viaţa lor, despre sufletul lor…S-a trăit intens în acest teatru. Experienţe unice! Teatrul acesta, datorită ambiţiei şi puterii lui Radu Penciulescu, a ajuns în câţiva ani să fie unul dintre cele mai importante teatre ale vremii, cu personalităţi actoriceşti deosebite, cu regizori – începând cu Crin Teodorescu şi Radu Penciulescu, cu scenografa Adriana Leonescu, fulminantă la acea vreme, şi acest fulminant şi l-a ţinut mai departe până în zilele noastre… Deci, o istorie extrem de bogată… Şi să nu uităm cel mai mare pasaj pe care l-a avut în istoria Teatrului Mic directoratul lui Dinu Săraru, peste care nu putem trece, pentru că a fost un deceniu de spectacole absolut uluitoare – erau de un curaj nebun, de o forţă dramatică extraordinară, de o estetică deosebită, slujită de regizori precum Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete şi Cristian Hadji-Culea, care au făcut spectacole ce vor rămâne cu siguranţă în istoria mişcării teatrale româneşti. Şi 25 de ani de când încercăm să nu pierdem fiinţa acestui teatru, să ne reînnoim ca metodă de expresie, să încercăm, prin generaţiile tinere, să păstrăm acest lăcaş de cultură în conştiinţa spectatorului român. Teatrul Mic s-a definit tot timpul prin contemporaneitate. A fost cel care a adus textele noi. Încercăm şi noi acelaşi lucru – să fim în contact permanent cu ceea ce se întâmplă în lume, să traducem texte valoroase… Vom continua această tradiţie şi încercăm să o punem în valoare cu ceea ce se întâmplă în societate în prezent”.

În 2015, Teatrul Mic vine cu un proiect nou, pus în slujba comunităţii. Actorul şi directorul Mihai Dinvale: Teatrul Mic mai are o sală, Teatrul Foarte Mic. Acolo avem nişte spaţii foarte generoase la nivelul parterului, pe care vrem să le transformăm într-o librărie a autorului tânăr şi a debutantului, iar în celălalt spaţiu să avem lunar o întâlnire coordonată de Daniel Cristea Enache, în care să fie prezentat un tânăr scriitor – un fel de nişă care, însă, pentru mişcarea literară şi pentru mişcarea culturală din România cred că contează foarte mult”.