Teatrul LUNI de la Green Hours – 20 de ani

La 1 decembrie 1997 se năştea, într-un subsol de pe Calea Victoriei 120, primul teatru independent din România de după 1990.

Luana Pleşea, 16.12.2017, 14:30

La 1 decembrie 1997 se năştea, într-un subsol de
pe Calea Victoriei 120, primul teatru independent din România de după 1990.
Acesta se va numi în scurtă vreme Teatrul Luni de la Green Hours, pentru că a
apărut în barul înfiinţat de Voicu Rădescu în 1994, bar pe care şi-l dorise
altfel. Voicu nu era om de teatru, însă fratele său, Vlad Rădescu, era, şi
este, actor, devenit celebru şi peste hotare datorită rolului principal din
neuitata peliculă Ciprian Porumbescu, în regia lui Gheorghe Vitanidis. Iar
soţia lui Vlad Rădescu este Mihaela Rădescu, angajată a Teatrului Mic, dar
puternic legată de zona independentă. Acest context şi nevoia tinerilor artişti
de a se exprima mai mult decât o puteau face în teatrul de stat au contribuit
la naşterea teatrului independent la Green Hours. Voicu Rădescu: Aveam deja, de trei ani, un club de jazz aici, Green Hours. Fratele meu
şi cumnata mea erau oameni de teatru cunoscuţi. Prin intermediul lor, am
întâlnit câţiva studenţi la teatru. Aceştia au început, la dorinţa lor, să
creeze mici scheciuri teatrale, de câteva minute, în pauzele concertelor de
jazz. Asta se întâmpla în toamna – iarna anului 1995. Pe afiş apăreau ca
acting performances, cu diverşi actori – Mihaela Rădescu, Dragoş Bucur,
Bogdan Dumitrache… La un moment dat, în ’97, făcând cunoştinţă cu Maia
Morgenstern, mi-a venit ideea de a o întreba dacă nu şi-ar dori un spectacol şi
zece reprezentaţii cu acel spectacol în clubul de jazz Green Hours. Maia era cu
Dorina Crişan Rusu. Mi-au spus să vin peste două săptămâni la Teatrul Naţional,
unde mi-au interpretat, la o pianină, o parte mare din viitorul lor Chantan au
Lait, care a fost spectacolul ce a declanşat stagiunea permanentă a Teatrului
Luni. Care încă nu se numea Teatrul Luni.

Iar după ce Maia Morgenstern şi Dorina Crişan Rusu
au spart gheaţa la Green Hours, din ce în ce mai mulţi actori şi creatori de
spectacol au intrat în micul subsol de pe Calea Victoriei. Voicu Rădescu: A fost o năvală, se poate spune, dar nu imediată. După spectacolul
Maiei, a venit Mihaela Rădescu cu un spectacol, apoi a venit Coca Bloos cu un
one-woman show, în aceeaşi vreme în care la Teatrul Naţional se juca
spectacolul Danaidele, în regia lui Silviu Purcărete şi Coca Bloos era
fenomenală în acel spectacol. A fost pentru noi un şoc pozitiv momentul în care
a acceptat ideea de a juca la noi. Apoi, a mai avut loc un spectacol care a
însemnat iar un declic, tot cu Coca Bloos şi Mihaela Rădescu, iar la pian,
Lucian Ban – Azi mă… Ubu, după câteva dintre textele lui Alfred Jarry,
spectacol care a primit un prim premiu la prima ediţie a Festivalului Humorror.
A fost pentru noi un imbold şi o surpriză atât de mare încât ne-am dorit să
continuăm, deoarece am văzut că ne ies lucruri apreciate nu doar de public, ci
şi de oameni din foruri de specialitate.

Apoi… năvala. Adică, regizorii tineri – Theodora
Herghelegiu, Gianina Cărbunariu, Radu Afrim, Ana Mărgineanu, dar şi consacraţi
– Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu. Actorii Andreea Bibiri, Marius
Stănescu, Daniel Popa, Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Şerban Pavlu… Şi mulţi,
mulţi alţii. Toţi reprezintă câte o parte din istoria celor, până acum, două
decenii de existenţă a Teatrului Luni de la Green Hours.

Unul dintre momentele cele mai importante ale
acestei istorii îl reprezintă venirea lui Florin Piersic Jr, care a montat aici
patru spectacole la începutul anilor 2000. Primul a fost Zaruri şi cărţi, de
Sam Henry Kass, realizat în 2001. În 2003, pentru rolul din Sex, Drugs,
Rock & Roll, de Eric Bogosian, Piersic Jr câştiga Premiul UNITER la
categoria Cel mai bun actor. A fost primul premiu dat de UNITER unui spectacol
independent. Florin Piersic Jr a avut prima întâlnire cu Teatrul Luni într-o
seară de 31 decembrie: ,Eram în Bucureşti şi nu aveam nici un
program. Nu ştiu cum am aflat… am văzut pe un flyer, probabil, că se joacă un
spectacol de teatru în seara de Revelion, pe la 8 – 9 seara. Locul era cu totul
altceva decât văzusem până atunci. Apoi, fiind într-o perioadă de disperare din
punct de vedere profesional, am găsit o piesă, am vorbit cu Voicu, el a fost de
acord şi toate s-au pus în mişcare. Am spus şi o să spun mereu că, fără Green
Hours, n-aş fi existat. A fost un fel de trambulină. Au apărut foarte mulţi
oameni care au văzut spectacolele mele de acolo şi au vrut să lucreze cu mine.

Teatrul Luni, cu cei maxim 100 de spectatori care
încăpeau la o reprezentaţie, a însemnat o şcoală, un sprijin, emoţie, libertate
de exprimare. Florin Piersic Jr: Eram priviţi ca un soi de teribilişti,
oameni care nu şi-au găsit un rost. Prejudecata era că trebuie să fii angajat
într-un teatru, altfel nu eşti actor bun. Ori lucrurile nu stăteau deloc aşa.
Şi au apărut foarte mulţi oameni care erau nemulţumiţi cu ce lucrau în teatrul
de stat şi care au putut să se exprime cu adevărat în teatrul independent. Să
facă nişte roluri memorabile, să se ia nişte premii pe o scenă de 2 pe 3, cu un
public de 50, 70 de oameni, 100…Pentru multă lume poate părea ciudat
faptul că un actor se urcă pe scenă şi îşi consumă energia în faţa unui public
restrâns, atâta vreme cât, dacă apari la televizor, te văd milioane de oameni.
Pentru mine lucrurile stau altfel. Teatrul, vibraţia aceea pe care el o
presupune şi care, uneori, chiar se întâmplă nu poate fi înlocuită cu nimic.

După 20 de ani, când spaţiile independente
destinate teatrului au devenit destul de numeroase în Bucureşti, Teatrul Luni
continuă să fie aceeaşi gazdă specială, generoasă pentru tinerii actori. Este
şi cazul trupei Frilensăr, venită de la Iaşi şi coordonată de Daniel Chirilă,
actor, regizor, scriitor de texte: Totul s-a petrecut foarte repede pentru
noi. Nici nu-mi dau seama că deja suntem la al cincilea spectacol. Parcă eram
în facultate şi ne gândeam aa, uite, joacă Lia Bugnar la Green Hours…, şi
joacă şi Marius Manole… ce mişto trebuie să fie. Şi dintrodată te invită
Voicu să filmezi un interviu pentru istoria de 20 de ani a Green Hours. E o
atmosferă frumoasă şi simţim că aici ne e locul. Simţim că avem libertate, ceea
ce e foarte important pentru noi. Continui să joc aici pentru îl consider
motorul teatrului independent din ţara noastră.