Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Rosenthal – un artist în vremea revoluției

În curtea Palatului Regal, cu toate măsurile de distanțare socială și de igienă impuse de situația actuală, nestingheriți de forfota cotidiană, am participat nu demult la vernisajul expoziției Rosenthal - Un artist în vremea revoluției

Rosenthal – un artist în vremea revoluției
Rosenthal – un artist în vremea revoluției

, 31.10.2020, 12:41

În curtea Palatului
Regal, cu toate măsurile de distanțare socială și de igienă impuse de situația
actuală, nestingheriți de forfota cotidiană, am participat nu demult la vernisajul
expoziției Rosenthal – Un artist în vremea revoluției, găzduită de găzduită
de Muzeul Național de Artă al României (MNAR).

Ne oferă amănunte despre acest
moment special Cristina Verona Tobi, manager interimar al Muzeului:


Anul
acesta MNAR aniversează 70 de ani de la deschiderea prima dată a primei
galerii, Galeria Națională, și bine înțeles că nu puteam să nu marcăm acest
eveniment. Și anume acela al aniversării a 200 de ani de la nașterea artistului
Constantin Daniel Rosenthal – cel care ne-a lăsat moștenire celebra lucrare
România Revoluționară. Așa cum bine se cunoaște, de-a lungul anilor Muzeul
Național de Artă nu doar a organizat cele mai importante expoziții de artă din
țară, însă întotdeauna a realizat o importantă relație între artă, pe de o
parte, și evoluția vieții sociale, politice și culturale, pe de altă parte. Ne
gândim retrospectiv la ceea ce au însemnat cele mai importante momente din
istoria noastră ca popor, la revoluția de la 1848, așa cum a venit și a adus ideea
de modernizare, care s-a bazat pe importante valori liberale și pe idei novatoare.
Este, așadar, o expoziție extrem de importantă, prin prisma faptului că aducem
în atenția publicului elemente de noutate, lucrări care până acum n-au mai fost
expuse. Este o invitație pentru noi toți, pentru publicul larg, pentru publicul
avizat deopotrivă și, îmi doresc eu foarte mult, mai ales pentru publicul
tânăr. Este o invitație de a îmbrățișa împreună trecutul spre a privi și a
descifra viitorul.


Curatorul
expoziție, Monica Enache, șefa secției de Artă Românească Modernă din MNAR, a
continuat vorbit despre noutățile pe care le aduce această expoziție în lumea
artei:


Trebuie
spus că este a doua expoziție monografică realizată în țară, după cea din 1970
– care, însă, a cuprins doar 11 lucrări și nu a fost însoțită de niciun
catalog. Ţin să menționez, catalogul ce însoțește această expoziție reunește
toate lucrările artistului pe care am reușit astăzi să le identificăm, în țară
și mai ales în străinătate, asta ar fi o premieră, în colecții publice, dar și
în colecții private. Unele, cum veți vedea dacă veți consulta catalogul, sunt
complet necunoscute și evident nepublicate. Am inclus în acest volum o a doua
premieră, toate scrisorile care se mai păstrează astăzi în țară, o parte dintre
ele la Biblioteca Națională și o altă parte la Biblioteca Academiei Române,
scrisori pe care Rosenthal le-a adresat prietenilor săi, omul politic și
publicistul C. A. Rosetti și doctorului Adolf Gruno.

Expoziția pe care o
deschidem astăzi are, la o primă vedere, trăsăturile unei expoziții
monografice. Dincolo de această componentă științifică însă, de recompunere a
operei lui Rosenthal, insuficient investigată până acum, există o a doua -
aceea a activismului său revoluționar asumat total și fără ezitare.

Vă invit să
meditați puțin asupra acestei dimensiuni a personalității pictorului și la cât
suntem noi astăzi de dispuși să ne asumăm cauze comune și să milităm pentru
înfăptuirea lor. Apoi să privim retrospectiv către personalitățile și momentele
decisive din istoria noastră recentă sau mai îndepărtată, încercând să le
eliberăm de sub straturile succesive de conținut propagandistic care le-au fost
atribuite. Mai putem oare să descifrăm și să recuperăm adevărata lor
semnificație?


Am stat de vorba cu
doamna Enache despre acest nou eveniment expoziţional al Muzeului Național de
Artă al României și despre gândurile sale în calitate de curator:


Aș spune
că e, eu o văd ca pe o nouă, o redeschidere a Muzeului, efectiv … Și am
lucrat mult de acasă și acum asta a ajutat expoziția asta pentru că am putut să
fac o documentare mai așezată și mai consistentă și mai aplicată. Deci, până la
urmă, tot răul spre bine. Eu am gândit că expoziția aceasta ar trebui să fie
foarte atrăgătoare pentru public, pentru că sigur, măcar o singură dată,
fiecare cetățean al acestei țări a văzut România Revoluționară. Nu pot să îmi
imaginez altfel și mizez pe asta când spun că va fi o expoziție interesantă, să
spunem, pentru public, măcar al Bucureștiului, pentru că turiști nu mai avem.

Ce mi-aș dori eu este să
arăt și partea necunoscută, și din opera lui, dar și din viața lui, pentru că
până la urmă, poate că dimensiunea lui de activist politic este mult mai
importantă decât cea de artist și nu-mi vine ușor să spun lucrul acesta,
lucrând la Muzeul de Artă, dar trebuie să spunem adevărul și aș recomanda
citirea scrisorilor din catalogul pe care l-am publicat – sunt revelatoare și
nu se poate înțelege nimic fără ele.


Vernisajul s-a
încheiat cu gândurile artistului Rosenthal, de origine evreiască, către C.A.,
Rosetti, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească (Valahia)
și militant pentru Unirea Principatelor Române, citate de Monica Enache:


Am să
închei dând citire unui mic pasaj dintr-o scrisoare scrisă pe 26 iulie 1848 de
către Rosenthal către prietenul său bun C. A. Rosetti – iată ce spunea: Există
atâția oameni rezonabili în țara noastră și atât de multe patimi trebuie
învinse. Vai, de ce nu sunt eu măcar o clipă cel mai puternic? Nu poți să crezi
cât de mult mă face să sufăr cauza voastră. Nu aș fi crezut niciodată că sunt
atât de valah.

Dana Păpăruz (sursa foto: Dana Păpăruz / Instagram)
Club Cultura sâmbătă, 08 martie 2025

Dana Păpăruz, o artistă multipremiată

Dana Păpăruz și-a început cariera de designer de costume la începutul anilor 2000, imediat după terminarea Facultății de Arte Decorative și...

Dana Păpăruz, o artistă multipremiată
Nina Cassian - Dans
Club Cultura sâmbătă, 01 martie 2025

Nina Cassian revine la Editura Casa Radio

Audiobookul (carte şi CD) de mare succes Dans, cu poeme citite de Nina Cassian, a fost reeditat de Editura Casa Radio, într-o ediţie substanţial...

Nina Cassian revine la Editura Casa Radio
Evenimentul teatral „Horror Vacui”
Club Cultura sâmbătă, 22 februarie 2025

Evenimentul teatral „Horror Vacui”

Acest performance teatral și-a propus să realizeze o mediere emoțională și totodată să facă un apel pentru recunoașterea unei părți a...

Evenimentul teatral „Horror Vacui”
Foto: facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti
Club Cultura sâmbătă, 15 februarie 2025

Arheologie digitală

Din vara anului trecut până la finalul lunii februarie a acestui an, la Muzeul Municipiului București (MMB), în cadrul sediului de la Palatul...

Arheologie digitală
Club Cultura sâmbătă, 08 februarie 2025

Moartea lui Iosif Zagor, un documentar premiat

Câștigător al premiului-mențiune la Astra Film Festival de la Sibiu și proiectat în deschiderea Festivalului One World Romania, Moartea lui...

Moartea lui Iosif Zagor, un documentar premiat
Club Cultura sâmbătă, 01 februarie 2025

Festivalul Internațional FILMIKON

A doua ediție a Festivalului Internațional FILMIKON a propus o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și...

Festivalul Internațional FILMIKON
Club Cultura sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Primii Cantacuzini în patrimoniul Muzeului Municipiului București

O nouă expoziție documentară este adusă în fața publicului de către Muzeul Municipiului București (MMB) în cadrul sediului din Palatul Suțu...

Primii Cantacuzini în patrimoniul Muzeului Municipiului București
Club Cultura sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Book.art.est

Anul 2025 începe cu lansarea proiectului cultural „Book.art.est” – o expoziție internațională și multidisciplinară dedicată cărții ca...

Book.art.est

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company