Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Romanian Dance Showcase

Romanian Dance Showcase, eveniment organizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, a adunat timp de o săptămână 55 de artişti, într-un maraton al dansului contemporan fără precedent în ultimii ani.

Romanian Dance Showcase
Romanian Dance Showcase

, 17.05.2014, 08:43

Romanian Dance Showcase, eveniment organizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, a adunat timp de o săptămână 55 de artişti, într-un maraton al dansului contemporan fără precedent în ultimii ani. Conceput ca un eveniment internaţional de promovare a dansului contemporan românesc în Europa Centrală şi de Est, Romanian Dance Showcase 2014 şi-a propus, printre altele, să aducă la un loc publicuri ale diverselor forme de artă.



Iulia Popovici, curatorul evenimentului: Este, în mod cert, cel mai important eveniment de dans organizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi este, după mine, cel mai important eveniment de dans pentru toată comunitatea, pentru că ideea centrală a fost de a prezenta dansul contemporan românesc în cât mai multe dintre dimensiunile lui pentru un public străin şi pentru publicul local, în aşa fel încât selecţia să dea o imagine cât mai completă a ceea ce înseamnă dansul contemporan astăzi, în direcţiile lui foarte, foarte diferite, şi, în acelaşi timp, să contribuie la recrearea sentimentului de comunitate pe care, de fapt, CNDB o reprezenta pe vremea când avea spaţiul de la Teatrul Naţional.



Una dintre mizele Romanian Dance Showcase fiind familiarizarea specialiştilor străini cu scena românească de dans şi performance, la spectacolele prezentate pe parcursul unei săptămâni au participat şi invitaţi din străinătate. Iulia Popovici, despre selecţia spectacolelor în raport cu acest obiectiv: Nu am mers pe ideea vandabilităţii, a selecţiei unor titluri care să se potrivească unor aşteptări sau unor estetici curente în dansul european. Am mers mai degrabă pe o formulă de familiarizare, de ”vrăjire”, de imersare a acestor invitaţi străini în cultura dansului de la noi. I-am invitat în mod expres pe programatorii şi criticii pe care îi putem considera în apropiaţi, în mod declarat interesaţi de dansul contemporan românesc şi cu un focus pe festivaluri şi publicaţii din Europa Centrală şi de Est. De fapt, totul trebuie să pornească de aici, de la întărirea identităţii regionale a dansului contemporan, în condiţiile în care e foarte evident că în această regiune funcţionează cu totul altfel decât în Europa Occidentală, măcar pentru simplul fapt că a avut o dezvoltare discontinuă şi în mod cert nu putem vorbi despre un mainstream, de dans contemporan aici în anii 60, 70, 80, exact în timpul în care atingea maximul de expunere în Europa Occidentală”.



Romanian Dance Showcase a reunit, aşadar, spectacole create de artişti cu abordări diferite, astfel încât să ofere o imagine cât mai completă a ceea ce este dansul contemporan românesc. Unul dintre acestea a fost Duet”, un work in progress realizat de Adriana Gheorghe şi Andreea David. Adriana Gheorghe, critic de dans, şi Andreea David, arhitect – două minţi în duet” în acelaşi spaţiu şi timp, provocarea fiind aceea ca fiecare să reuşească să dea celeilalte spaţiul de care are nevoie, fiecare să reuşească să fie sensibilă la nevoile celeilalte. Adriana Gheorghe: Ne oferim una alteia în principal spaţiu de expresie pentru subiecte necontemporane – îmi place mie să le spun. Încercăm să aducem în acest spaţiu performativ public, la nivel de discurs verbal, dar şi discurs scenic lucruri care ne preocupă, despre care nu se vorbeşte sau se vorbeşte mai greu, se vorbeşte în gând şi se asumă foarte greu un răspuns cu voce tare, cu atât mai puţin un răspuns public şi un răspuns performativ. De exemplu, ce e timpul, ce e viaţa…



Paul Dunca a absolvit U.N.A.T.C, secţia Coregrafie şi masterul de Scriere Dramatică în cadrul aceleiaşi facultăţi. A avut propria emisiune pe MTV, s-a implicat în arta comunitară, a reprezentat, în calitate de performer, România la Bienala de Artă de la Veneţia, a jucat în filme şi, bineînţeles, creează spectacole de dans contemporan. În cadrul Romanian Dance Showcase, a prezentat spectacolul Institutul Schimbării”, despre care povesteşte: Este despre schimbarea lumii. Toţi care lucrăm am ajuns la 30 de ani şi trăim nişte schimbări. De exemplu, eu simt că mirosurile sunt mai tari de la 30 de ani… Mizez pe povestirea unor subiecte care sunt mai grave. Sunt foarte teatrale spectacolele mele până la urmă. Am vrut să fiu actor şi apoi am ajuns să studiez coregrafia pentru că îmi plăcea să dansez foarte mult şi acum mă folosesc de ambele aptitudini. Temele mele sunt puţin mai grave, dar sunt povestite într-un registru mai comic, mai autoironic. Cred foarte mult în costum şi în crearea atmosferei care implică şi partea asta fizică. Şi mi se pare că primul contact vizual e cu felul în care arată cineva. Publicul e foarte important în acest spectacol. E cam jumătate din spectacol. Mă bazez pe public foarte tare”.



Simona Deaconescu a studiat regie film, a lucrat în televiziune ca scenarist de film şi încearcă să îmbine cele două pasiuni, filmul şi dansul, în spectacole în care îi solicită foarte mult fizic pe dansatori. În cadrul Romanian Dance Showcase, Simona Deaconescu a fost invitată cu proiectul Camera 0001. Fabrica de vise”: Camera 0001 este pilotul unui proiect serial, pe care m-am gândit să-l fac. E un serial împărţit pe episoade – eu le numesc camere virtuale. Fiecare dintre episoade studiază câte un context în care se dezvoltă arta în raport cu tehnologia şi cu ştiinţa. Fabrica de vise” este episodul pilot. M-am gândit nu neapărat la visele pe care le visăm noaptea, ci la faptul că, dacă stai şi priveşti lumea obiectiv din afară, încercând să te detaşezi puţin, din cauza faptului că este foarte haotică, pare ca un vis. Pentru că aşa se întâmplă şi în procesul cognitiv al omului: niciun gând nu este fluent, nu este exact. Şi este Fabrica de vise” pentru că, aşa cum văd eu în momentul acesta, viaţa pe care o trăim noi e ca un fel de vis pe care noi încercăm încontinuu să îl înţelegem, dar ar trebui, de fapt, să îl trăim fără să ne punem foarte multe întrebări de ce se întâmplă”.



Duet”, Institutul Schimbării” şi Camera 0001. Fabrica de vise” sunt doar câteva dintre spectacolele menite să prezinte identitatea dansului românesc în cadrul Romanian Dance Showcase. Curatorul evenimentului, criticul Iulia Popovici, formulează concluziile de final: Până la urmă, şi fără să vrem, tot am vândut câte ceva. Deja există invitaţii pentru anumite spectacole sau artişti. O altă concluzie ar fi faptul că uneori e bine să rişti. Au fost câteva spectacole pe care ne-am asumat să le includem în program, deşi ele provocau ridicări din sprâncene sau oricum nu erau reprezentative pentru ce se întâmplă acum, din punctul de vedere al unor reprezentanţi ai comunităţii, sau poate nu erau spectaculoase sau nu erau recunoscute ca fiind de vârf şi totuşi ele au produs reacţii extrem de entuziaste din partea selecţionerilor”.


Expoziția tematică „Universul restaurării ceramicii”, la Palatul Suțu (sursa foto: Muzeul Municipiului București)
Club Cultura sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universul restaurării ceramicii

Obiectele din material ceramic create de meșterii olari nu sunt simple recipiente utile, funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și...

Universul restaurării ceramicii
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company