România la Bienala Internațională de Artă de la Veneția
Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului - este proiectul care va reprezenta România la a 59-a ediției a Bienalei de Artă de la Veneția.
Ion Puican, 19.02.2022, 16:48
Proiectul creat de cunoscuta regizoare și scenaristă Adina Pintilie, câştigătoarea Ursului de Aur la Berlin în 2018 pentru filmul său de debut, Touch Me Not, a fost selectat în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român. Am stat de vorbă despre proiectul câștigător cu Attila Kim, Comisarul României pentru Bienală:
Câștigătorul a fost selectat pe baza unui concurs care s-a desfășurat anul trecut și s-a finalizat anul acesta. A selectat proiectul Adinei Pintilie, tocmai pentru că este un proiect care se distanțează de media, de unde o cunoaștem noi pe Adina Pintilie foarte bine, și anume filmul, și face un pas către spectatori, către privitori și aduce filmul mult mai aproape, îl destructurează și îl demontează pe bucăți și invită spectatorii la un dialog despre intimitate și despre relația cu corpul. Această experiență se întregește cu o instalație de realitate virtuală, prin care privitorii sunt invitați să intre efectiv în pielea personajelor din documentar, în cadrul noii Galerie a Institutului Cultural Roman din Veneția sau pe online.
Unde au loc evenimentele artistice ale României la Bienala de Artă de la Veneția? Attila Kim:
România participa la Bienala de la Veneția în propriul spațiu, Pavilionul României, care se află în epicentrul Bienalei de la Veneția, în Giardini della Biennale, din 1938. Mai multe țări dețin pavilioane naționale în Veneția, dar România este în postura singulară în care reprezentarea noastră la Veneția se desfășoară în două spații diferite, în Pavilionul României din Giardini, respectiv în Noua Galerie a Institutului Cultural Român.
Ca la fiecare ediție a Bienalei, expoziția principală, pe lângă reprezentările naționale, pe lângă pavilioanele naționale, este expoziția internațională de artă, care anul acesta este curatoriată de Cecilia Alemani, în care participă 213 artiști, dintre care două artiste invitate din România, Alexandra Pirici care a fost autoarea proiectului care a reprezentat România la a 55-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, în 2013, cu un performance, respectiv sculptorul Andra Ursuță, care locuiește momentan în New York.
Pe lângă această participare în expoziția internațională de artă, care este sâmburele Bienalei de la Veneția, România mai participă cu un proiect foarte important la această ediție, în cadrul proiectelor colaterale, Pavilionul ERIAC, care se concentrează pe promovarea culturii și artei rome din întreaga Europă, prezintă o expoziție a artistului român Eugen Raportoru.
Am stat de vorbă cu Adina Pintilie despre proiectul echipei sale – despre conceptul și cercetarea artistică, munca din spatele proiectului și despre impactul vizual și emoțional al proiectului pentru vizitatorii Pavilionului României:
Ne bucurăm foarte mult să putem să facem proiectul și va fi o perioadă dificilă, dar foarte interesantă. Cercetarea artistică, de fapt, nu proiectul acesta, cercetarea artistică din care acest proiect s-a născut a început cu mulți ani în urmă dintr-un soi de curiozitate și nevoie de a ne reeduca, dacă pot să zic așa, în materie de intimitate și corporalitate. Adică, știm cu toții că în familie, în societate, creștem cu anumite idei despre corp, despre frumusețe, despre iubire, despre relaționare, care idei sunt de multe ori în contradicție cu experiența reală a vieții noastre și atunci, din curiozitate asta, împreună cu un grup de colaboratori, performeri și echipă, am început împreună acest soi de laborator, dacă pot să zic așa, un incubator emoțional, în care am încercat să uităm tot ce știm și să ne uităm cu o privire proaspătă la cum oamenii, de fapt, își trăiesc intimitatea, în mod real, indiferent de ideile și miturile cu care creștem cu toții. Și în proiectul acesta de auto-reflexivitate și de experimentare a relaționării cu celălalt, vrem să îl aducem publicului. Un aspect foarte important este limbajul audiovizual, felul în care tipul acesta de cercetare artistică poate fi transmis unui public și modalitățile prin care publicul poate deveni parte din acest proces de cercetare prin care trecem cu toții. Și prima formulă pe care am explorat-o a fost cinema-ul, cu filmul Touch Me Not care a ieșit în 2018 și acum este foarte interesant pentru noi să lucrăm în formatul de instalație video. Lucrăm în paralel în mai multe formate: instalație video, film, performance interactiv, carte și experiență online. Și acum ne concentrăm pe instalația audiovizuală multimedia, pe care o prezentăm în pavilion, complementată de extensia VR (realitate virtuală) de la spațiul de la ICR, pentru că e un tip de limbaj total diferit de film, care îți oferă un cu totul alt tip de relaționare între corpul vizitatorului și corpul performerilor. Deci, practic, tu ca vizitator, spre deosebire de cinema, unde ești foarte distanțat de experiența de pe ecran, în spațiul de expoziție tu intri. În spațiul nostru de cercetare artistică, tu ca vizitator, intri fizic și emoțional și la nivel auto-reflexiv, în tipul de experiență pe care noi o propunem. Acesta mi se pare un tip de limbaj artistic foarte, foarte interesant.
De unde a pornit totul? Care este mecanismul psihic și creativ de producție efectivă care generează un astfel de proiect? Adina Pintilie:
Sincer, n-am gândit în termeni de societate, în termeni exteriori. Lucrul acesta, interesul pentru zona asta, de corporalitate și intimitate, a pornit din interior, din interiorul nostru, al celor care participăm la proiect. Fiecare dintre noi avem propriul proces de raportare la propriul corp, la experiența identității, și practic împreună explorăm o zonă care, bineînțeles, că în momentul în care lucrarea artistică ajunge în spațiul public, va declanșa în spectator același tip de reflexivitate. Ssunt convinsă că va ajunge să declanșeze o conversație publică pe anumite teme – corpul, intimitatea, identitatea sunt niște lucruri foarte importante pentru fiecare dintre noi. În același timp sunt zone sensibile despre care ne este foarte greu să comunicăm.