Regizorul Thomas Ostermeier la Festivalul Interferente
Aflat pentru prima dată la Cluj, celebrul teatru Schaubuhne din Berlin a venit cu un spectacol considerat de mulţi cel mai important moment al Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe.
Luana Pleşea, 13.12.2014, 10:04
Aflat pentru prima dată la Cluj, celebrul teatru Schaubuhne din Berlin a venit cu un spectacol considerat de mulţi cel mai important moment al Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe. Este vorba despre Un duşman al poporului”, de Henrik Ibsen, în regia lui Thomas Ostermeier. Potrivit lui Tompa Gabor, directorul festivalului şi al Teatrului Maghiar, nu există loc mai adecvat la ora actuală pentru a prezenta piesa decât Clujul. Tema abordată de piesa lui Ibsen: descoperirea poluării apei potabile ar putea prejudicia oraşul de venitul principal, turismul. Trebuie sau nu trebuie spus adevărul? Spectacolul a fost urmat de un dialog cu creatorii, pe tema “Ibsen, contemporanul nostru. Ecologie şi capitalism: de la Un duşman al poporului la Roşia Montană”.
Cu această ocazie, Ostermeier a explicat modificările aduse textului lui Ibsen, scris în 1882. Cea mai importantă decizie a fost ca personajul principal, Dr Stockmann, şi soţia lui să facă parte din generaţia 30 – 35 de ani, mult mai tineri decât personajele originale. Motivul: deplasarea accentului de la lupta politică la o analiză psihologică a actualei generaţii tinere. Thomas Ostermeier: “Am folosit un cuplu tânăr şi am pus într-un singur personaj rolul fiicei şi al soţiei Dr. Stockmann din versiunea originală, deoarece, ca să fiu sincer, piesa nu este una dintre cele mai puternice ale lui Ibsen, este o piesă foarte banală. Am încercat să o fac mai dificilă aducând câteva contradicţii în personajul Katherine Stockmann, soţia. Ea este, pe de o parte, solidară cu soţul ei, dar, pe de altă parte, este enervată de un om care se crede tipul care aduce flacăra adevărului în societate, dar în acelaşi timp îşi tratează rău soţia, nu este un bun partener acasă. Acest lucru a fost foarte important pentru mine: să am o latură psihologică a activistului politic, acest frate mai mic, ce are un complex de inferioritate faţă de fratele său mai mare. Din cauza acestui complex este activist. Deci, există şi un motiv psihologic, nu doar unul politic pentru faptul că a devenit activist. Am făcut, de asemenea, multe schimbări în ultimul act al spectacolului. Modul foarte nefiresc în care tatăl şantajează tânărul cuplu, al primarului care îi spune că, dacă va continua, îl aduce în faţa judecătorului şi va spune că ruinează reputaţia compania pentru a avea profit, deoarece urma să cumpere acţiunile companiei… Aceste lucruri nu se află în versiunea originală a lui Ibsen. Dar putem vedea asta în multe ţări: dacă ai un duşman politic, un oponent politic, nu lupţi cu el prin mijloace politice, ci prin persecuţii penale”.
De asemenea, finalul spectacolului este complet diferit de cel al textului. Dacă la Ibsen, medicul este eroul care pune bazele unei şcoli, Ostermeier alege să îl prindă într-o capacană, oferindu-i opţiunea alegerii unei vieţi mult mai bune, cu o sumă mare de bani. Potrivit regizorului german, acesta este un final mult mai realist. S-ar putea spune că Thomas Ostermeier este mai cinic, dar artistul a mărturisit în timpul dezbaterii că este foarte supărat pe aroganţa generaţiei tinere, generaţia sa: Este o generaţie ambivalentă, schizofrenică. Pe de o parte, credem că generaţia noastră este mult mai luminată cu privire la drepturile femeilor, la modul în care ne comportăm unii cu ceilalţi… Şi, de asemenea, tindem să credem că suntem mult mai conştienţi în ceea ce priveşte atitudinea ecologistă… Şi tot aşa… Dar, în acelaşi timp, generaţia noastră este responsabilă de Holocaustul ecologic şi generaţiile care vor veni după noi ne vor întreba de ce nu am făcut nimic în legătură cu asta. Deci, e o adevărată schizofrenie. Pentru că, în acelaşi timp, tindem să pretindem că suntem mult mai avansaţi în viziunea noastră asupra lumii decât generaţia părinţilor noştri şi, pe de altă parte, nu acţionăm politic, nu schimbăm nimic din punct de vedere politic. Am vrut să vorbesc despre asta, despre această generaţie care merge cu bicicleta la serviciu dimineaţa, care face yoga, care nu fumează, care încearcă să aibă o viaţă sănătoasă, care e foarte grijulie cu copiii săi… A fi un bun părinte înseamnă nu numai a fi acasă şi a avea grijă de copilul tău, ci şi să asiguri copilului tău o lume mai bună, care nu e în întregime otrăvită. Asta este schizofrenia generaţiei noastre şi asta se vede în toate mişcările politice recente, în toate eşecurile acestor mişcări”.
Pentru regizorul Thomas Ostermeier, spectacolul Un duşman al poporului” de Ibsen nu este un manifest revoluţionar: Nu cred că poţi schimba ceva prin teatru. Nu este rolul teatrului să declanşeze revoluţii. Pentru mine, întregul spectacol este mai mult o confesiune, o imagine a momentului în care ne aflăm”, a mărturisit Ostermeier.
