Ne-bun pentru această lume a fost tema celei de-a XIX-a ediţii a Galei Tânărului Actor HOP, organizată de UNITER şi desfăşurată la început de septembrie la Costineşti, locul naşterii acestui eveniment.
Dansatorul, coregraful şi, de ceva vreme, şi regizorul Răzvan Mazilu aducea în urmă cu doi ani pe scena Teatrului German din Timişoara partituri celebre precum Cabaret sau Money, Money, printr-un spectacol care a avut mare succes la public.
O dezbatere având ca temă Femeile în spaţiul public a avut loc în această primăvară, la librăria Humanitas Cişmigiu din capitală, eveniment organizat de PEN Club România.
În cadrul Galei Premiile Gopo, actorul Florin Piersic a fost omagiat, primind Premiul pentru Întreaga Carieră.
Cea de a XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest s-a desfăşurat în perioada 1 - 5 iunie la Romexpo, în Bucureşti.
Din 2007 încoace, la Bistriţa, sfârşitul de iunie aduce pe străzi cavaleri şi domniţe care reînvie atmosfera medievală şi reconstituie istoria de opt secole a oraşului.
Şi anul acesta filmul românesc a fost bine reprezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.
Construind încredere a fost tema celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu...
De şapte ani, în fiecare lună iulie, Poezia e la Bistriţa. Şi nu numai poezia.
TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru din Timişoara, este unul dintre proiectele importante ale Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely şi se desfăşoară anual, în ultima săptămână a lunii mai.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a dat de-a lungul timpului nume celebre în literatură şi teatru, nume care oferă un loc acestui judeţul în istoriile acestor arte.
Trei premiere ale Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, prezentate zilele acestea într-o microstagiune, vor putea fi văzute şi aplaudate în cadrul celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România (UNITER), iniţiat şi coordonat de actorul Ion Caramitru, preşedintele Uniunii, Gala Premiilor UNITER a ajuns la a 24-a ediţie.
Timp de şapte luni, începând din februarie, Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, derulează proiectul Be yourSelfie prin Bucureşti.
Dacă ajungeţi în Bucureşti până la data de 21 iunie, aţi putea trece în program şi o întâlnire plină de culoare, lumină, energie bună cu natura, omul şi universul şi legăturile dintre ele, la Muzeul Naţional Cotroceni.