Nora Iuga, Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania

Scriitoarea şi traducătoarea Nora Iuga a fost distinsă cu Ordinul Crucea de Merit în rang de Cavaler al Republicii Federale Germania.

Corina Sabău, 31.10.2015, 09:49

Scriitoarea
şi traducătoarea Nora Iuga a fost distinsă cu Ordinul
Crucea de Merit în rang de Cavaler al Republicii Federale Germania. Nu este prima dată când Nora Iuga este
recompensată cu un premiu oferit de Germania: în 2007, scriitoarea a primit
premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und
Dichtung, o recompensă care se acordă personalităţilor care contribuie la
promovarea culturii germane în lume. Cuvântul de mulţumire rostit de Nora Iuga
cu ocazia acordării Ordinul Crucea de Merit în rang de
Cavaler al Republicii Federale Germania n-a fost unul tipic. Toată familia
mea a fost formată din artişti de scenă, a spus Nora Iuga. Nu mi-a plăcut
niciodată să cânt în cor. Vreau mereu să fiu altfel. Trăsătura asta poate
reprezenta un risc. Oamenii de felul ăsta nu sunt iubiţi de obicei. În general,
la decernările de premii la care am asistat, cuvântul de mulţumire părea
complet impersonal, ca o ţinută obligatorie, lipsită de fantezie, asemenea unui
deşert fără vegetaţie.

Nora Iuga: Mereu şi mereu mă simt tentată să apăs pe
această afirmaţie, pentru ca oamenii să înţeleagă de ce eu sunt aşa. Sunt
conştientă că această trăsătură a mea enervează, oamenii îi apreciază pe cei
care se conformează unui anumit stil, unei anumite concepţii, unei anumite
mentalităţi. Oamenii, în momentul în care nu te conformezi, consideră acest fel
de a fi un soi de excepţie de la regula generală. Şi în general se pare că omul
obişnuit, omul comun -şi nu spun asta cu intenţia de a jigni pe cineva- dă
tonul în general. Dar mie mi se pare că dacă ne rezumăm la acest trend acceptat
de toată lumea, există o stagnare, de aceea consider că este nevoie să rupem
acest şir uniform. Uniformitatea închistează.

În discursul de laudatio rostit cu prilejul decernării Norei Iuga Ordinul
Crucea de Merit în rang de Cavaler al Republicii Federale Germania, ambasadorul
Werner Hans Lauk a trecut în revistă prestigioasa activitate a scriitoarei,
amintind că legătura Norei Iuga cu Germania a început de timpuriu. Datorită
părinţilor ei, ambii dansatori, Nora Iuga şi-a început educaţia la o grădiniţă
din Germania, continuând-o la o şcoală de limbă germană din Sibiu, unde a
studiat şi germanistica. După un an de activitate didactică la Sibiu, a urmat
demiterea, din considerente politice. În anul 1968, Norei Iuga îi apare primul
volum de poezie. După activitatea de bibliograf în cadrul Bibliotecii Centrale
de Stat, lucrează la ziarul Neuer Weg, predecesorul Allgemeine Deutsche
Zeitung. În 1970, apare cel de-al doilea volum semnat Nora Iuga, dar regimul
comunist din România îi interzice să mai publice. În 1977, scriitoarea este
nevoită să renunţe la funcţia de redactor în cadrul Editurii Enciclopedice.
Rămâne însă fidelă limbii germane prin contribuţiile pe care le are în revista
Volk and Kultur. La sfârşitul anilor 70, odată cu prima traducere din germană
în română, îşi începe şi cariera de traducător literar şi promotor al
literaturii germane. Traducerile Norei Iuga din E.T. A Hofmann, Oskar Pastior,
Gunter Grass, Elfriede Jelinek sau Herta Muller au contribuit în mod esenţial
la răspândirea şi receptarea literaturii şi culturii germane în România,
oferindu-le cititorilor de limbă română acces la aceste texte. Nora Iuga s-a
axat întotdeauna pe transpunerea interculturală, lucru care i-a reuşit
perfect, a ţinut să menţioneze ambasadorul Republici Federale Germania în
România, Werner Hans Lauk. Nu este de mirare că Nora Iuga face parte din
intelectualii care susţin că şi în anii negri ai comunismului se poate vorbi de
o rezistenţă prin cultură.

Da, e adevărat. Rezistenţa prin
cultură este foarte prost privită de toată lumea în momentul actual. Prima dată
am observat această rezervă, aproape brutală, la scriitoarea nobelistă Herta
Muller, care susţine că nu există rezistenţă prin cultură, că rezistenţă nu
există decât dacă te supui celor mai mari riscuri, dacă-ţi rişti viaţa
spunându-i tiranului ce ai de spus, cu alte cuvinte. Eu cred că fiecare om
luptă în felul lui, nu suntem toţi născuţi eroi, mă întreb tot mai des câţi au
fost cu adevărat eroi în ţara noastră. Paul Goma a riscat enorm, Gheorghe Ursu a
pătimit enorm, a fost o victimă, Doina Cornea la fel, şi atunci stau şi mă
întreb de ce există voci care susţin că am fost laşi şi că ne lăudăm cu
rezistenţa prin cultură. Da, eu cred în rezistenţa prin cultură, pentru că în
momentul de faţă, când se întâmplă să-mi recitesc toate cărţile de poezie
publicate în acei ani negri, în care funcţiona cenzura, îmi dau seama că totuşi
se putea spune destul de mult. Şi cred că artistul găsea nişte formule prin
care îşi exprima mesajul fără să facă compromisuri. Este teribil cât de mult au
spus scriitorii români în vremurile acelea de cenzură. Şi publicul citea poezie
pentru că găsea în poezie nu numai o atitudine de frondă, ci chiar de
rezistenţă, o atitudine pe care era imposibil s-o ai în media, în ziare sau la televizor.

Am vorbit cu Nora Iuga şi despre perioada în care, sub regimul comunist,
timp de aproape un deceniu, i-au au fost interzise cărţile: În
privinţa interdicţiei mele de publicare, pot spune că nu-mi place să fac caz de
acest lucru. Totuşi, trebuie să mărturisesc că am fost teribil de mândră
auzind, la vremea aceea, că mă aflu pe lista celor indezirabili pentru regim.
Prima reacţie a fost de un orgoliu imens, m-am gândit că sunt, într-adevăr, o
personalitate puternică şi importantă dacă le este frică de mine. Cu timpul,
însă, a urmat o îndoială îngrozitoare, pentru că mi-am spus că într-o ţară ca
România, unde personalităţile şi valorile nu sunt chiar nenumărate, se pot
dispensa până la urmă de mine. Pentru că eu am avut opt ani de interdicţie de
publicare şi am intrat în această interdicţie la 40 de ani. În momentul în care
a venit interdicţia nu publicasem decât două volume, aşa că această interdicţie
mi se părea un fel de sinucidere. Adică
puteam să mă descurajez definitiv.

Numeroase carti de proză şi poezie purtând semnătura Norei Iuga au apărut
în străinătate: romanele Sexagenara si tânarul (Germania, Spania, Italia,
Franta, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm
pepeni (Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în
Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi (Germania), Poem de octombrie
(Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franta), O inima venind pe picioroange
(Elvetia). A beneficiat de cea mai mare bursa DAAD, oferita de statul german
unui scriitor străin, şi în 2014 a fost lansat filmul documentar Aici Nora
Iuga, în regia lui Vlad Rotaru, scenariul şi producţia fiind semnate de
Cristian Cosma.