Muzeul Dansului Modern şi Contemporan

În pregătirea lansării Arhivei Dansului Românesc, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti prezintă expoziţia Muzeul Dansului Modern şi Contemporan.

Warning: Trying to access array offset on null in /home/web/rri.ro/public/wp-content/themes/rri/template-parts/content.php on line 98
Luana Pleşea, 06.06.2015, 10:01

În pregătirea lansării Arhivei Dansului Românesc, Centrul Naţional
al Dansului Bucureşti prezintă expoziţia Muzeul Dansului Modern şi Contemporan.
Este o iniţiativă unică în România, ce îşi propune să atragă atenţia publicului
asupra cercetării istoriei dansului
românesc modern şi contemporan. Creat ca o instalaţie dinamică de proiecţii
video şi materiale/documente de arhivă inedite, muzeul acoperă perioada 1927 -
1996.

Denumirea de Muzeu al Dansului pare una
pretenţioasă, de aceea nu a rămas fără reacţii încă înainte de vernisajul
programat pentru 5 iunie. Curatorul Igor Mocanu: Se pare că titlul îşi atinge scopul, şi anume să contrarieze şi să
pună pe gânduri, să stârnească întrebări şi reacţii fie de aprobare, fie de
contestare. Tradiţia aceasta nu am inventat-o noi. Muzee temporare s-au tot
făcut. A fost Muzeul Benzii Desenate, ca proiect de artist semnat de Alexandru
Ciubotariu. La un moment dat, Lia Perjovschi afirma într-un interviu că
lucrează la un Muzeu al Cunoaşterii… Deci, în cultura română există acest
antecedent al instituţiei de artist sau al instituţiei-concept, al muzeului ca
afirmaţie, nu neapărat ca instituţie cu clădire. Scopul pentru care am
intitulat astfel expoziţia experimennt de la CNDB a fost tocmai acesta, de a
alerta publicul dansului asupra absenţei unei astfel de instituţii şi poate
asupra necesităţii ei. Istoria dansului românesc încă nu există. Nu a scris-o
nimeni. Ea poate fi reconstituită din câteva cărţi publicate şi din arhivele
istorice ale CNDB, pe care le-a acumulat în timp, în diverse proiecte şi
programe de cercetare pe care le-a dezvoltat.

Potrivit lui Igor Mocanu, proiectul Muzeul
Dansului Modern şi Contemporan nu are pretenţia de a cuprinde valorile reper
pentru istoria dansului din România, ci vine cu o serie nouă de documente inedite privind activitatea mai multor coregrafi
importanţi sau nu, cunoscuţi sau nu – această valorizare urmând a fi realizată
de către istoricii dansului: Am inclus în expoziţie şi citate
din filmele de ficţiune, dar care au în distribuţie dansatori, care şi dansează
în acele filme. Cum e cazul Lisettei Verea. Lisette Verea, în anii ’30, era o
actriţă foarte bună de varieteu, însă în Trenul fantomă, filmul lui Jean
Mihail din anii 30, care e un film poliţist, are un dans la un moment dat. Un
fel de foxtrot a la Fred Astaire, dar nu e chiar foxtrot, pentru că e adaptat…
E un document de vreo două minute foarte important pentru istoria dansului.
Repet, când zic important nu mă refer la valoarea estetică sau la greutatea
acelei coregrafii pentru istoria dansului, ci la valoarea de arhivă a
documentului. Paul Ricoeur spunea că documentele se presupune că au o anumită
calitate veritativă, adică spun adevărul despre ceva. La această calitate mă
refer când spun că e un document foarte important.

Expoziţia instalaţie Muzeul Dansului Modern şi Contemporan este
structurată în trei părţi. Una este cea contemporană, de reenactement, de
repunere în scenă, reconstruire a unor spectacole vechi. Aici este expus
spectacolul lui Florin Flueraş şi Brynjar Bandlien, Ciocanul fără stăpân,
despre piesa omonimă a lui Stere Popescu, prezentată în 1965, la Paris, unde a
născut controverse puternice, împărţind publicul în două: o parte aplauda
frenetic, o altă parte fluiera vehement spectacolul. Din Ciocanul fără stăpân
s-au păstrat în istorie doar câteva minute, regândite performativ de către
cei doi coregrafi. La acesta se adaugă cele două reenactement-uri care s-au
făcut până acum după fotografiile cu Lizica Codreanu realizate de Brâncuşi în
anii 20, în atelierul său din Paris. Este vorba despre reenactement-ul Vavei
Ştefănescu din 1994, dintr-un documentar al lui Cornel Mihalache despre
Brâncuşi şi cel din martie 2015, realizat de elevii Liceul de Corergrafie
Floria Capsali Bucureşti, clasele profesoarelor Doina Georgescu şi Simona
Paraschivu.

Igor Mocanu: Partea a doua a expoziţiei conţine
patru portrete de coregrafi, unul dedicat Floriei Capsali, unul Leriei Nicky
Cucu, unul pentru Miriam Răducanu şi al patrulea pentru Vera Proca Ciortea. În
partea a treia a expoziţiei e un mini-cinema, un dance cinema, cum i-am spus
noi, unde rulează documente cu şi despre Elena Penescu Liciu, Esther Magyar,
grupul Contemp din anii 90 şi grupul Marginalii, tot din anii 90. Leria
Nicky-Cucu e prezentă cu un film independent făcut acasă în curte, în 1933,
intitulat Divertisment de dansuri, în care apare împreună cu studentele şi
colegele ei de la un studio de coregrafie pe care se pare că îl conducea
atunci. Trece în revistă cam toate practicile coregrafice de la vremea aceea.
Există şi improvizaţii, şi dansuri de caracter, dansuri de societate, chiar şi
o mostră de balet clasic cu mici balerine, încheindu-se, bineînţeles, cu o
horă. Floria Capsali a făcut parte din echipa de sociologi a lui Dimitrie Gusti
şi trebuia să documenteze partea coregrafică a culturii populare. Filmul expus
în Muzeul Dansului Modern şi Contemporan e un document important pentru istoria
dansului, chiar modern şi contemporan, fiindcă nu e un dans popular, e o
reconstituire estetizată, în studio, cu decoruri, costume, iar expresivitatea e
foarte construită. Vezi imediat stilul coregrafei. Portretul lui Miriam
Răducanu e alcătuit din patru documente video. Două sunt destul de cunoscute. E
vorba despre filmele făcute de ea în anii 70, pentru Sahia Film – Concerto
Grosso şi În marea trecere. Însă ambele sunt prefaţate de alte două
documente inedite dezgropate de noi din Arhiva Naţională de Filme, unul cu un
fel de serată artistică de la Muzeul Zambaccian, fiindcă tocmai se introdusese
moda aceasta a vernisajului interdisciplinar. E un document extrem de important
fiindcă punctează o dată pentru istoria dansului şi o formă abia acum foarte
uzuală de dans, şi anume dansul de galerie de artă.

Vera Proca Ciortea a fost o coregrafă la fel de importantă, ca şi
celelalte prezenţe din expoziţie. Ea a venit în istoria dansului dinspre dansul
ritmic. A devenit foarte cunoscută după anii 70 ca etnocoreolog, scriind foarte
mult despre dansul folcloric în România, dar mai ales în străinătate. Genul de
dans creat de Vera Proca Ciortea a fost definit de criticul Liana Tugearu ca
dans ritmic românesc.