Miliţa Petraşcu, eleva lui Brâncuşi

Considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul XX, participantă la mişcarea artistică de avangardă din ţara noastră din perioada interbelică, mai ales la gruparea constituită în jurul revistei Contimporanul.

Corina Sabău, 12.07.2014, 10:46

Considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul XX, participantă la mişcarea artistică de avangardă din ţara noastră din perioada interbelică, mai ales la gruparea constituită în jurul revistei „Contimporanul”, neîntrecută maestră în arta portretului, Miliţa Petraşcu va evoca până la sfârşitul vieţii sale, în scrisori sau discuţii, importanţa întâlnirii sale cu sculptorul Constantin Brâncuşi. Sculptura Miliţei Petraşcu reprezintă, în primul rând, un act de rezistenţă în faţa distrucţiei imaginii. Demersul său păstrează ambiţiile instantaneului şi rigorile compoziţiei clasice, întâlnite deopotrivă în arta începutului de secol. Acest lucru o va ajuta, în lunga perioadă în care lucrează cu Brâncuşi, să se apere de tentaţia imitării marelui său maestru şi să nu încerce gestul simplu al abstracţiei” notează Dan Brudaşcu despre sculptura Miliţei Petraşcu. Constantin Zărnescu, cel care a strâns şi editat aforismele lui Brâncuşi, ne vorbeşte despre întâlnirea dintre Miliţa Petraşcu şi marele artist, întâlnire care avea să le marcheze amândurora destinele. Se întâmpla în 1919.

” Cu câţiva ani în urmă, Brâncuşi a fost invitat la două expoziţii de grup de avangardă europeană la New York. Acolo a expus o variantă a Sărutului”, Mademoiselle Pogany”, Muză adormită”, Cap de copil”. Miliţa remarcă în operele sale puritatea geometrică, esenţializarea făpturii umane. Învaţă sculptura alături de Brâncuşi care o numeşte Petrică”. Ei şi celorlalte tinere sosite din România, Brâncuşi le pune dalta în mână şi le aminteşte că şi-au ales o meserie masculină. Le învaţă importanţa blocului de marmură pe care, spune el, n-ai voie să-l distrugi. Sculptura înseamnă în primul rând gândire şi nu este pentru tineri, i-a spus artistul Miliţei de faţă cu poetul american Ezra Pound.”

Milita Petraşcu este cea care-l convinge pe Brâncuşi să renunţe la proiecte importante în Franţa, pentru a veni în ţară şi a realiza, la Târgu Jiu, renumitul ansamblu ce culminează prin „Coloana fără sfârşit”. Este perioada cand Brâncuşi, aflat în România, îi pozează Miliţei Petraşcu, ea realizând primul portret al sculptorului, turnat în bronz, în prezent amplasat în Piaţa Dorobanţi din capitală. Uşurinţa de care Miliţa Petraşcu dădea dovadă atât în realizarea sculpturilor în spiritul artei clasice, cât şi în cel al artei moderne, atrage admiraţia lui Brâncuşi, care-i mărturiseşte: Te pricepi să lucrezi cum vrei, figurativ sau abstract, ce bine de tine!”. Scriitorul Constantin Zărnescu: ”În 1927, după Congresul Presei Latine la Bucureşti, Miliţa Petraşcu este elogiată pe plan internaţional. Foarte interesant este că Aretia Tătărescu, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Gorj, o invită pe Miliţa să ridice la Târgu Jiu un monument închinat memoriei eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Miliţa realizase deja monumentul Ecaterinei Teodoroiu şi era o personalitate cunoscută în Gorj. Miliţa refuză propunerea doamnei Tătărescu, spunând că Brâncuşi este cel mai potrivit pentru a ridica un astfel de monument dedicat soldaţilor care s-au stins pe front. Şi în acest moment începe o intensă corespondenţă între Miliţa şi Brâncuşi, iar în 1937 Brâncuşi vine la Târgu Jiu cu intenţia de a realiza o singură lucrare.

Datorită lui Victor Crăciun, putem urmări corespondenţa celor doi artişti pe care, spune el,” i-a legat deopotrivă arta, dar şi o mare prietenie. O prietenie care a durat din 1919 până la moartea lui Brâncuşi, din care Miliţa Pătraşcu a câştigat preceptele/dimensiunile artei moderne, iar România avea să-şi îmbogăţească patrimoniul artistic cu Ansamblul de la Târgu Jiu, pentru că ea este cea care a impus ideea ca Brâncuşi să înfăptuiască aceste sculpturi arhiectonice, unice în lume”. Scriitorul Constantin Zărnescu: În 1946 Miliţa îi scrie lui Brâncuşi Împreună cu prietenii mei ne gătim să-ţi trimitem merinde”. Era momentul în care criza cuprinsese mare parte din Europa. Tot în acea perioadă, Miliţa îl informează pe Brâncuşi de fiecare dată când apare un articol despre el. Îi semnalează ce a scris Petru Comarnescu despre el, îl anunţă că Ionel Jianu a scris în revista Lumină şi Culoare”, de asemenea, că teoriile sale legate de artă au fost publicate în presă. Şi nu poate uita cum, în urmă cu 20 de ani, el îi spusese atâtea lucruri despre noua sculptură modernă, lucruri şi gânduri care acum se puteau verifica deja.”

Cu prilejul vernisajului expoziţiei organizată împreună cu Marcel Iancu, în 1934, criticul Petru Comarnescu afirma: Însuşirea principală a Miliţei Petraşcu rămâne calitatea de temelie a sculpturii însăşi: cultul formei pline, legată de spaţiu şi lumină”. Artista nu caută în chipul celui portretizat o dominanţă expresivă, ci reconstituie, în ansamblul detaliilor, atributele unei personalităţi. Portretul actriţei Elvira Godeanu, goală până la brâu, este naturalist şi discret hieratic în acelaşi timp, preluând îndrăzneţ şi neconvenţional tipologia clasică a bustului fără braţe. Portretul în marmoră al unei alte actriţe cunoscute, Agepsina Macri, soţia lui Victor Eftimiu, expus la Salonul Oficial din 1934, încalcă de asemenea uzanţele timpului, în care nu era permis ca portretul unei persoane clar individualizate, bine cunoscute în lumea bucureşteană, fie ea şi actriţă, să fie reprezentată cu sânii goi. Nimic frivol însă în această remarcabilă sculptură, monumentalitatea şi statismul acestui portret trimit la antichitatea clasică, în numele căreia nuditatea putea fi acceptată.”