„Maria Tănase. Cântece populare. 1953-1961”, pe un dublu CD
La Editura Casa Radio a apărut excepţionalul dublu CD Maria Tănase. Cântece populare. 1953-1961, dedicat centenarului Mariei Tănase.
Corina Sabău, 31.05.2014, 09:36
La Editura Casa Radio a apărut excepţionalul dublu CD Maria Tănase. Cântece populare. 1953-1961”, dedicat centenarului Mariei Tănase. Excepţional, pentru că este primul album care redă înregistrările Radio ale Mariei Tănase la o calitate superioară a sunetului, de pe benzile magnetice originale, fără efecte audio inutile aplicate, care diminuează autenticitatea interpretării. Fiecare titlu este însoţit de informaţii pertinente despre înregistrare (data înregistrării, orchestra acompaniatoare şi dirijorul acesteia) şi despre originea (sau povestea) cântecului pe care înregistrarea îl conţine. Discul cuprinde 40 de imprimări istorice din arhivele Radio România. Mariei nu i-a fost uşor să înregistreze, la început: nu intra în ritm cu orchestra şi nu reuşea să cînte acelaşi pasaj la fel, de două ori. Le-a luat o noapte întreagă Mariei, (etnomuzicologu)lui Harry (Brauner) şi muzicienilor să înregistreze Nunta ţigănească“, dar cu vînzările plăcii au acoperit o pierdere de 80.000 de lei şi se spune că au reuşit să salveze casa de discuri de la închidere. Se mai spune şi că singurii rămaşi neplătiţi din toată afacerea au fost Maria şi Brauner. Se spun, de altfel, multe despre Maria Tănase scrie Ioana Pelehatai într-un dosar dedicat interpretei din publicaţia Dilema. Şi tot Ioana Pelehatai: ”Legenda Mariei pare să se fi construit de la sine. De fapt, s-a clădit pe nopţi nedormite, dar cîntate, turnee interminabile şi drumuri prin lume. Într-o noapte de Revelion, în culmea gloriei, Maria a cîntat în 14 restaurante din Bucureşti şi a sfîrşit petrecerea – unde altundeva? – la Capşa. Ba a mai şi pretins oaspeţilor să-şi revizuiască ţinuta: Toată lumea la punct, haină şi cravată!“ În anii ’30-’40, a făcut turnee în Turcia, la Teatrul Taksim din Istanbul şi la Ankara. A învăţat cîntece pe limba locului şi s-a întors de-acolo cu promisiunea unui post de cercetător la Institutul Etnografic de la Istanbul, a unei vile pe insula Prinkipo, a unei emisiuni la Radio Ankara, şi a statutului de cetăţean de onoare. Le refuzase. A cîntat în faţa ambasadorilor Franţei, Germaniei şi Marii Britanii de la Bucureşti, pentru fiecare pe limba lui.”
Lansarea CD-ului Maria Tănase. Cântece populare. 1953-1961” a prilejuit o audiţie specială şi un dialog despre Maria Tănase, la care au participat artista şi jurnalista Maria Balabaş, antropologul Vintilă Mihăilescu şi etnomuzicologul Florin Iordan, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească „Trei parale”. Maria Balabaş, care semnează şi textul introductiv al broşurii de prezentare a Cântecelor populare”: ”Reprezint Radio România la acest eveniment care îmi aduce foarte multă bucurie, este vorba de lansarea acestui dublu disc Maria Tănase, aflat la al doilea tiraj, pentru că primele 1000 de exemplare s-au vândut imediat. Este un album la care a lucrat o întreagă echipă. Pentru mine, personal, a însemnat o perioadă în care am citit despre Maria Tănase, m-am reapropiat de ea. Recitind ce am scris în urmă cu aproape jumătate de an, mi-am dat seama că a venit din nou timpul să vorbim despre Maria Tănase, aşa că acest eveniment de la librăria Cărtureşti, la care mă bucur că este prezentă atâta lume, ar trebui să fie doar o introducere pentru a o asculta cu prospeţime pe Maria Tănase. În perioada scursă de la apariţia CD-ului pe piaţă a apărut şi un dosar în publicaţia Dilema, unde au fost scrise texte foarte interesante despre ea, iar această discuţie este doar un început pentru ceea ce a făcut şi însemnat Maria Tănase.
Pe 20 februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată, pe viu“, la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea Ora satului“. Fără îndoială, un succes. Antropologul Vintilă Mihăilescu despre muzica Mariei Tănase şi despre diferenţa între popular” şi poporan”.
”Maria Tănase a fost prima mare cântăreaţă de muzică populară românească. Ceva mai standard decât cântecele ei nu cred că se poate imagina. Aş insista pe faptul că este o cântăreaţă de muzică populară, nu poporană. Distincţia această, între popular” şi poporan” datează încă de la cercetătorul Bogdan Petriceicu Haşdeu, o utilizează foarte mult şi Henri Stahl pentru a o explica. Este vorba de diferenţa între cultura poporană sau ţărănească, noi am spune astăzi autentică, produsă de ţărani, şi cultura, inclusiv muzica populară, care depăşeşte spaţiul ţărănesc şi este preluată şi prelucrată, într-un fel cultura de masă. Astfel că ceea ce cântă Maria Tănase este muzică populară, nu poporană, chiar dacă folcloristul Harry Brauner îi întocmeşte un repertoriu de muzică poporană. Dar acesta este motivul pentru care o iubim noi toţi, pentru faptul că ea cântă muzică populară. A doua observaţie importantă este că Maria Tănase cântă muzică populară românească. Iar muzica poporană este în primul rând locală, nu sută la sută românească. Cântă, deci, muzică naţională, adică face parte din această construcţie naţională. Să nu uităm că ea este fată de ţărani, dar născută la mahala. Publicul ei este public urban, cosmopolit. Ea pentru aceşti oameni cântă, oameni care aveau nostalgii locale, dar nu mai aparţineau locului de unde veniseră. Aşa că trebuia să cânte ceva care să placă tuturor care plecaseră din satele lor. Şi ea spune, de fapt, foarte clar, că nu preia, ci prelucrează”.
Etnomuzicologul Florin Iordan: Maria Tănase a actualizat muzica, în sensul că a transpus-o în noul context în care o cânta, un context citadin, unde muzica ei era foarte gustată de către intelectuali. A făcut lucrul acesta cu naturaleţe, firesc, cu bun gust, cu simţ artistic.”
Vintilă Mihăilescu: Cântecul popular românesc n-avea cum să apară înaintea României. Înainte de formarea României Mari, erau diverse “ţări”, ţara Făgăraşului, ţara Oltului, etc. Cântecul acesta, de exemplu, “Cine iubeşte şi lasă “a fost înregistrat de Harry Brauner în 1929 de la o femeie vârstnică, singura care mai ştia acest cântec în toată ţara Făgăraşului. Cântecul nu mai exista în altă parte. Acum îl ştim cu toţii, a devenit naţional, mai mult, este cântecul cu care a obţinut Marele Premiu al Academiei Charles Cros. Această traiectorie este extraordinară, pentru că despre femeia de la care l-a preluat Maria Tănase nu mai ştie nimeni, iar această prelucrare ne place tuturor, mai mult, a câştigat această recunoaştere internaţională. Asta este esenţial: până la urmă ne recunoaştem cu toţii, indiferent de unde suntem, în Maria Tănase. Or, asta nu se putea face fără o anumită trădare a localului.”
