Gabriela Adameșteanu, aniversată la 80 de ani la Muzeul Național al Literaturii Române

Pe 2 aprilie 2022, Gabriela Adameşteanu - prozatoare de excepție, care a devenit încă de la debut scriitoare canonică a literaturii române - a împlinit 80 de ani.

Corina Sabău, 07.05.2022, 17:03

Pe 2 aprilie 2022, Gabriela Adameşteanu – prozatoare
de excepție, care a devenit încă de la debut scriitoare canonică a literaturii
române – a împlinit 80 de ani. Aniversarea scriitoarei a fost marcată la Muzeul
Naţional al Literaturii Române. Gabriela Adameșteanu este una dintre cele mai
cunoscute și premiate scriitoare și jurnaliste din România. S-a consacrat cu
romanul Dimineață pierdută (1984), care a avut șapte ediții în limba română,
a fost recompensat cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, tradus în
numeroase limbi și transpus scenic de regizoarea Cătălina Buzoianu într-un
spectacol memorabil la Teatrul Bulandra din București (1986).

Cel mai recent roman al Gabrielei Adameșteanu, Fontana di Trevi (2018,
editura Polirom) încheie o trilogie începută în 1975 cu Drumul egal al
fiecărei zile și continuată cu Provizorat (2010). Sub semnătura sa au mai apărut volumele de
proză scurtă Dăruiește-ți o zi de vacanță (1979) și Vară-primăvară (1989),
romanul Întâlnirea (2003), volume de publicistică și Anii romantici
(memorii, 2014). Editura Polirom i-a dedicat o serie de autor. Gabriela
Adameșteanu a fost timp de paisprezece ani (1991-2005) redactor-șef al săptămânalului politic și social 22 editat de
Grupul pentru Dialog Social și al suplimentului Bucureștiul Cultural, inițiat
de ea, pe care l-a coordonat până în 2013.

Carmen Mușat, critic literar și profesor universitar, redactor-șef
al revistei Observator cultural, a vorbit la evenimentul organizat de Muzeul
Naţional al Literaturii Române despre activitatea jurnalistică a Gabrielei
Adameșteanu.

Gabriela Adameșteanu este una dintre personalitățile care
au dat tonul presei independente de după 1989. Prin activitatea ei la Revista
22 și la GDS-Grupul pentru Dialog Social, Gabriela Adameșteanu a arătat că se
poate face jurnalism autentic, jurnalism care nu ascunde sub covor probleme
grave ale societății, ci le pune pe masă și solicită o dezbatere pe marginea
lor. În opinia mea, această ipostază a Gabrielei Adameșteanu, cea de jurnalistă,
mi se pare esențială pentru proza ei, pentru că eu nu văd o ruptură între
jurnalista Gabriela Adameșteanu și prozatoarea Gabriela Adameșteanu.
Dimpotrivă, cred că este vorba de continuitate și sunt sigură că proza Gabrielei
Adameșteanu a avut de câștigat datorită activității ei de jurnalist, la fel cum
jurnalismul Gabrielei a fost infuzat de profilul de prozatoare. Această
curiozitate extraordinară față de ce înseamnă dimensiunea socială, viața
cotidiană, destinul omului în confruntarea cu istoria, cu timpul, cu politicul și
cu societatea, teme ale prozei Gabrielei Adameșteanu, fie că e vorba de proza
scurtă sau de roman, sunt totodată și temele jurnalismului pe care l-a făcut ea.
Și cred că cel mai bine se vede această întâlnire între jurnalism și proză în Anii
Romantici. Un volum care, pe lângă materia autobiografică, își trage seva din
activitatea de conducător de revistă, de formator de opinie și de om interesat
de problemele cetății. În același timp, este și un volum în care regăsim tot
ceea ce înseamnă structură narativă specifică prozei, tot ceea ce înseamnă
procedee și tehnici narative evidente în proza Gabrielei Adameșteanu.

Gabriela Adameșteanu a
vorbit despre contextul în care a preluat conducerea revistei 22: Revista a avut formula aceea de început în mare măsură datorită lui
Stelian Tănase (istoric și scriitor, primul președinte al Grupului pentru
Dialog Social (GDS), fondator și redactor-șef al revistei 22. Eu am fost pentru
continuitate dar, sigur, am adăugat foarte mult. Însă linia politică independentă,
programul de integrare europeană și orientarea pro-atlantică au existat de la început
la revista 22, de pe vremea când Ministerul de Externe și conducerea țării nu
le aveau în vedere. În vara lui 1991, revista mergea prost, scotea un tiraj foarte
mare care nu prea se vindea, așa că GDS-ul a decis să organizeze un concurs de
proiecte. La acel concurs s-a înscris Alina Mungiu-Pippidi (jurnalistă, activistă
a societăţii civile), care avea în plan o altă formulă de revistă, diferită de
cea moștenită de la Stelian Tănase. Atunci m-am gândit și eu să depun un
proiect și am fost anunțată că voi fi redactor- șef. Era septembrie 1991 când
am preluat conducerea revistei.

Doar
pentru secțiile care au spațiu! La evenimentul
organizat de MNLR, Carmen Mușat a povestit cum a descoperit
literatura Gabrielei Adameșteanu, în anii 80:

Am descoperit-o pe Gabriela
Adameșteanu ca scriitoare în anii 80, în acei cumpliți ani 80, când eram
studentă și când se vorbea în șoaptă, cu admirație, despre două cărți: Cel mai
iubit dintre pământeni de Marin Preda și Dimineață pierdută de Gabriela
Adameșteanu. Erau anii în care cartea era marfă de contrabandă, dacă nu aveai o
relație la librărie era greu să-ți procuri aceste cărți, cozile la librării
erau uriașe, iar librăresele profitau și vindeau cărțile respective în pachet
cu alte cărți propagandistice. Despre Dimineață pierdută se vorbea la diferite
niveluri ale societății. Se vorbea la facultate, se vorbea în cercurile
cunoscătoare ale literaților, inclusiv la coafor se vorbea desprea cartea
Gabrielei Adameșteanu. Se vorbea despre autenticitatea cărții, despre faptul că
e o carte care surprinde răsucirile istoriei și ce se întâmplă cu oamenii în
asemenea momente. Pentru prozatoarea Gabriela Adameșteanu este esențial să înțeleagă
modul în care istoria mare afectează istoriile mici, destinele oamenilor obișnuiti,
dar și destinele personalităților care devin victime ale istoriei fără ca
rangul social să facă neapărat diferența.

Gabriela
Adameșteanu a fost vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă a Centrului Român
PEN (2004-2006), membră a Juriului pentru Premiul Uniunii Latine (2007-2010) și
președintă de onoare a primului juriu pentru Premiul Goncourt român (2012).
Deține Ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2013), acordat de
Ministerul Culturii din Franța. Cărțile ei, constant reeditate, sunt traduse în
16 limbi, la edituri cunoscute și foarte bine primite de critica literară,
națională și internațională.