Filme românești selecționate la festivalul Sundance
La Club Cultura ne întâlnim cu Radu Ciorniciuc şi Alexander Nanau, regizorii români selecţionaţi la Festivalul de Film de la Sundance, cel mai cunoscut festival de film independent din Statele Unite
Corina Sabău, 01.02.2020, 14:12
La Club Cultura ne
întâlnim cu Radu Ciorniciuc şi Alexander Nanau, regizorii români selecţionaţi
la Festivalul de Film de la Sundance, cel mai cunoscut festival de film
independent din Statele Unite, care are loc în perioada 23 ianuarie – 2
februarie. colectiv, filmul lui Alexander Nanau a fost selectat la categoria
Spotlight, în timp ce Acasă, filmul lui Radu Ciorniciuc, este prezentat în
secţiunea World Cinema Documentary Competition.
Filmul colectiv, realizat
de Alexander Nanau, a fost selectat la Festivalul de Film Sundance, după
succesul premierelor de la Veneția și Toronto. Este singurul film documentar
care va fi proiectat în secțiunea Spotlight a festivalului, un tribut pentru
titlurile de excepție care au avut premiera mondială cu un an în urmă. Filmul,
un documentar observaţional, urmărește evenimentele primului an de la tragedia
din clubul Colectiv din Bucureşti (unde a izbucnit un incendiu pe 30 octombrie
2015, soldat cu 66 de victime) și se concentrează pe relația dintre autorități
și jurnaliști în încercarea de a afla adevărul.
colectiv este despre oameni
versus sistem, linia fină dintre adevăr și minciună, despre curaj și
responsabilitate.
Regizorul Alexander Nanau: Am decis că trebuie spusă o poveste despre ce s-a întâmplat, că
trebuie înţeles procesul care are loc în societatea românească. Am pus cap la
cap o echipă de documentare, am documentat povestea în toate direcţiile şi,
împreună cu Antoaneta Opriş, coautoarea filmului, mi-am dat seama că trebuie să
ne concetrăm pe presă, pentru că presa ar putea descifra relaţia dintre putere
şi cetăţean.
Şi am ales să spunem povestea prin ochii presei pentru că la acel
moment, presa, mai exact echipa de la Gazeta Sporturilor, formată din Cătălin
Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac, era singura care începuse să pună
întrebări. În rest, în toată media, oficialii minţeau şi dezinformau. Spuneau
că victimele pot fi operate în România pentru că există condiţii, în timp ce
echipa de la Gazeta Sporturilor a descoperit că unitatea pentru arşi de la Spitalul
Floreasca, unde se spunea că urmează să fie operate victimele incendiului era
de fapt închisă. Aşa ne-am dat seama că din toată povestea asta poate ieşi mai
mult.
Pentru că echipa condusă de Cătălin Tolontan era cunoscută pentru
investigaţii şi atunci ne-a venit ideea să mergem către ei să-i întrebăm dacă
au ceva în plus, ceva nou la care lucrează pentru a deconspira această minciună
a statului şi dacă ne pot lăsa să urmărim felul în care documentează subiectul.
La început au fost foarte reticenţi, dar văzând că şi echipa noastră a
investigat atât de profund subiectul, au prins curaj şi încredere în noi şi am
început să colaborăm. Şi, pe măsură ce filmam, ne-am dat seama că documentăm un
thriller desprins din viaţă.
Acasă, My Home, filmul
de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, spune povestea unei familii care a
trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a
căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc
natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a
urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în
completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană
a capitalei.
Echipa filmului a dezvoltat, în același timp, și un proiect social
la care au contribuit nenumărați specialiști și organizații umanitare. Cei 11
membri ai familiei au trăit izolați de societate: fără documente, fără educație
sau acces la sănătate. Acum, toți cei nouă copii din familia Enache au acte,
merg la școală, sunt văzuți în mod regulat de medici, iar adulții au locuri de
muncă stabile.
Jurnalistul şi regizorul Radu Ciorniciuc: Aş putea spune că Acasă, my Home e filmul
dramei unei familii. Filmul este povestea acestei familii întinsă pe patru ani,
am filmat aproape doi ani cu ei în Delta Văcăreşti, şi apoi încă aproape doi
ani cu ei în oraş, în timpul procesului lor de integrare socială. Este un
documentar realizat în colaborare cu coscenarista Lina Vdovîi, apoi s-a
alăturat proiectului şi Mircea Topoleanu.
Nici unul dintre noi nu avea
experienţă în cinematografie, însă am reuşit să colaborăm, iar de la un moment
dat ni s-a alăturat şi un producător cu experienţă. Oricum, pentru că suntem
jurnalişti şi am avut acces la nişte canale prin care am comunicat mereu cu
publicul, proiectul devenise destul de vizibil. A fost şi încercarea de a
consolida proiectul social pe care l-am pornit şi care şi-a propus o tranziţie
mai puţin traumatizantă a copiilor şi a părinţilor lor, eforturi care au fost
susţinute şi de public.
Datorită celor care ne-au susţinut am putut realiza
acest proiect multimedia, Acasă. Un album făcut de copii în primul lor an de
tranziţie, când au documentat perioada de la plecarea din Deltă până la terminarea
primului an de şcoală. Până atunci, ei nu mai fuseseră niciodată la şcoală.