Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi

De 11 ediţii se desfăşoară la Iaşi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr.

Luana Pleşea, 03.11.2018, 11:06

De 11 ediţii se desfăşoară la Iaşi Festivalul Internaţional de Teatru
pentru Publicul Tânăr. Organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret
Luceafărul, festivalul are o particularitate, aceea de a se adresa
spectatorilor cu spirit tânăr, indiferent de vârsta pe care o au. Programul
său, unul chiar îndrăzneţ, este astfel construit încât să atragă toate
categoriile de public.

Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul şi selecţionerul
festivalului desfăşurat la începutul lui octombrie: Identitatea
festivalului nostru, care este o identitate unică în regiune, nu numai în ţară,
exact asta este: publicul tânăr, înţeles nu ca vârstă biologică, dimpotrivă, ca
vârstă culturală, ca deschidere către experienţe culturale neobişnuite,
inedite, pe care nu le-a mai întâlnit până acum… Ne interesează acel public
care a ştiut şi ştie cum să-şi conserve dimensiunea tinerească a
personalităţii, care trebuie cultivată pe întreaga perioadă a vieţii,
indiferent de anii pe care îi ai….

Pentru un public tânăr, indiferent că este vorba de vârstă sau de spirit,
este nevoie să vii cu propuneri noi, cu provocări. Anul acesta, tema
festivalului a fost Altfel. Oltiţa Cîntec: În fiecare an gândim
o altă pălărie sub care aşezăm evenimente de artele spectacolului, evenimente
foarte diverse, pentru că programul festivalului începe în fiecare zi la 9 – 10
dimineaţa şi se încheie seara târziu… Dimineţile sunt ale copiilor, prânzul
şi după-amiezile sunt ale specialiştilor, iar serile sunt ale publicului, să
zicem, +14 ca vârstă, dar ca vârstă culturală destul de greu de definit. Avem un program foarte variat, foarte
dens… Sunt formule foarte îndrăzneţe de spectacol – teatru participativ, teatru
documentar, spectacole-lectură, spectacole stradale….

La care putem adăuga performance-ul. Din programul de anul acesta a făcut
parte şi NOK! NOK!, o adaptare liberă a cărţii Anul gândirii magice, de
Joan Didion. Proiectul face parte din Programul de Arte Performative al MNAC
(Muzeul Naţional de Artă Contemporană), iar conceptul îi aparţine actriţei
Nicoleta Lefter, care semnează dramaturgia şi regia spectacolului: Împreună cu actriţa Flavia Giurgiu, care joacă în spectacol, cu Ioana
Bodale, artistul vizual, şi Alexandru Raptis, cel care ne face sunetul în
spectacol, am gândit un performance despre frica de singurătate. Cât de
puternic poate să pătrundă cumva în oasele unui om, încât să nu mai aibă putere
de reacţie. Şi am pornit de la cazul din carte, în care o scriitoare celebră
îşi pierde soţul în timp ce pregăteşte cina. Tot ceea ce urmează sunt reflexii
şi straturi, ca o analiză a fiecărei reacţii, a fiecărui gest, a fiecărei bătăi
de inimă din spatele acestei frici de singurătate.

Eu cred că a apus vremea aceea în care spectatorul stătea contemplativ în
sala de spectacol. E bine ca spectatorul să fie înghiontit de arta teatrală,
spune directorul artistic şi selecţionerul Oltiţa Cîntec. Astfel că din
programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr au făcut
parte şi spectacole care se construiesc prin interacţiunea directă cu publicul,
spectacole extrem de curajoase. Autorul de Tim Crouch, în regia lui Bobi
Pricop, producţie a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, este, cu
siguranţă, un spectacol provocator. Este al doilea text al dramaturgului
britanic, după Un stejar, de la Piatra Neamţ, pe care tânărul regizor îl
montează. Un dramaturg care revoluţionează cu totul felul în care există
relaţia aceasta între spectator şi spectacol şi între creator şi spectacol,
spune Bobi Pricop.

Ce l-a motivat să vină cu o formulă de spectacol atât de
curajoasă?: Cred că, având un fel de manie a controlului,
pentru mine aceste încercări şi întâlnirea cu dramaturgul acesta care mi se
pare fabulos, care îţi propune un risc atât de mare şi o necunoscută atât de
intensă, e un exerciţiu de a înţelege cum funcţionez şi cum reuşesc să-mi
gestionez acest risc… La Autorul nu există niciun fel de decor, nu există
niciun fel de spaţiu de joc, sunt doar două gradene de public faţă în faţă,
fără niciun fel de spaţiu între ele. Spectacolul începe cu zece minute de
linişte, în care, la un moment dat, evident, spectatorii încep să se întrebe
între ei despre ce e vorba, ce se întâmplă, începe ceva, nu începe nimic…
Eventual încep să recunoască actorii din public….

Am fost la multe spectacole la care am simţit că şi publicul, şi eu ne
plictisim foarte tare. Că teatrul a devenit muzeistic, mărturiseşte tânărul
regizor Cristian Ban, care a fost invitat în festivalul de la Iaşi cu
spectacolul Să ne cunoaştem mai bine, creat pe baza unui scenariu colectiv şi
produs de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. Aţi furat vreodată?, Ce
avere aveți? sau Sunteți fericiți?… Sunt întrebări pe care cei patru
actori din distribuție le lansează spectatorilor într-un demers teatral inedit,
un sondaj de opinie live, dar la care răspunsurile rămân anonime.

Regizorul
Cristian Ban: Am vrut să fac un spectacol în care publicul
să se gândească la el nonstop. Ceea ce vede pe scenă să nu conteze. Să fie ca
un spectacol interior, pe care fiecare îl trăieşte în felul lui. Am vrut să
discutăm la teatru despre lucruri care nu se spun. Chestii mai deocheate sau
mai intime, legate de bani, de sex, de fericire… Lucruri pe care poate doar
cu prieteni foarte apropiaţi ajungi să le vorbeşti. Şi miza a fost să vorbim din
prima despre ele, timp de o oră, la teatru.

Festivalul Internaţional de Teatru pentru
Publicul Tânăr Iaşi s-a extins anul acesta în 18 spaţii din oraş, spaţii
convenţionale sau neconvenţionale, acoperite sau în aer liber. Directorul
artistic Oltiţa Cîntec: Sigur, epicentrul este Teatrul Luceafărul,
cu cele două săli, dar am colonizat întregul oraş cu spectacole de diverse
tipuri. Am vrut să oferim bucurii teatrale şi celor care se află, de exemplu,
în aceste zile în spital… Pentru că vrem ca festivalul nostru, ca orice
festival autentic, să fie o sărbătoare, să fie o bucurie pentru toată lumea. Am
jucat în stradă, pe pietonale, am jucat în complexe comerciale, pentru că, pe
lângă acel public obişnuit să vină în sălile de spectacol, ne-am dus noi în
căutarea unui public care, din diverse motive, nu reuşeşte să intre într-o sală
de spectacol. Şi atunci am zis că nu ne rămâne altceva decât să ne ducem noi în
căutarea publicului, în aceste locuri neconvenţionale… Sunt foarte convinsă
că mulţi dintre spectatori, prin aceste spectacole neconvenţionale, au
descoperit că teatrul nu e o chestiune scrobită, care te strânge la gât sau la
talie, ci, dimpotrivă, este o artă vie, o artă extraordinară, care stabileşte
punţi emoţionale cu spectatorii şi acesta este cel mai important lucru.