Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Festivalul Internațional de Film Transilvania

A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania se desfășoară în perioada 14-24 iunie, la Cluj-Napoca, și aduce un omagiu cinematografiei japoneze prin Focus Japonia, un program eclectic care reunește filme de referință din istoria cinemaului, cele mai apreciate producții recente, dar și ateliere și programe speciale.

Foto: facebook.com/TransilvaniaIFF
Foto: facebook.com/TransilvaniaIFF

, 15.06.2024, 15:15

A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania se desfășoară în perioada 14-24 iunie, la Cluj-Napoca, și aduce un omagiu cinematografiei japoneze prin Focus Japonia, un program eclectic care reunește filme de referință din istoria cinemaului, cele mai apreciate producții recente, dar și ateliere și programe speciale.

Selecția Zilelor Filmului Românesc de la TIFF.23 reunește câteva dintre cele mai relevante producții cinematografice din ultima perioadă. Dintre acestea, 12 lungmetraje și 10 scurtmetraje se luptă pentru cele trei trofee ale competiției Zilelor Filmului Românesc ZFR – cel mai bun lungmetraj, cel mai bun debut și cel mai bun scurtmetraj. Programul mai include și filme românești premiate anul trecut și altele care vor avea premiera mondială la Cluj-Napoca. Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF.

”E bine de știut că direct de la Cannes vor ajunge câteva filme imediat la Cluj. E vorba de Kinds of Kindnes, un film de Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone, film care s-a regăsit în competiția oficială a festivalului. Cum spuneam, este inclus și în programul nostru din acest an. Evident, va fi proiectat și „Trei kilometri până la capătul lumii”, filmul lui Emanuel Pârvu, premiat cu Queer Palm. Va fi prima proiecție a filmului în România, la TIFF Cluj-Napoca, în Piața Unirii. Ne bucurăm că am reușit să aducem la această ediție a TIFF-ului și filmul lui Todd Haynes, „Mai Decembrie”/ „May December”, un film inclus în secțiunea Supernova. Este un film minunat, în care joacă Natalie Portman și Julianne Moore.

Alt film celebru care încă n-a fost văzut în România este „All of Us Strangers” de Andrew Haigh, este un film proiectat, de asemenea, în secțiunea Supernova. Tot în programul din acest an poate fi văzut un film care a fost proiectat la Festivalul de Film de la Berlin, „Cucul” de Tilman Singer. Vom continua cu filmele din secțiunea No Limit, foarte căutată de cinefili. Una dintre noutățile acestei ediții este „Game On”, o secțiune nouă, cumva legată de Campionatul European de Fotbal care se desfășoară în timpul TIFF-ului. Referitor la acest eveniment și la secțiunea respectivă, avem și filme cu subiect sportiv, unul dintre ele este „Nasty”.

Mă bucur că vom proiecta și la Cluj, la TIFF, acest documentar despre cariera marelui jucător de tenis Ilie Năstase, un documentar regizat de mine împreună cu Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. Filmul va fi proiectat duminică, pe 16 iunie, de această dată în prezența lui Ilie Năstase.

În secțiunea 3X3, Mihai Chirilov, directorul artistic al evenimentului, ne-a propus o întâlnire cu trei regizori importanți: Claude Sautet, un regizor francez important, Ryûsuke Hamaguchi, o nouă revelație a festivalului de film de la Cannes, și, Daniele Luchetti, un regizor Italian. Apoi, din selecția Filmelor Maghiare, mă bucur să readucem la Cluj un film minunat, „Fără aer” (Elfogy a levegő) de Katalin Moldovai. Este un film multipremiat, a cărei povestea a fost inspirată din întâmplări adevărate petrecute în Turda și sper ca la această ediție filmul să aibă și mai mulți spectatori decât a avut până acum.”

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. 12 producții din toată lumea se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce 10 filme își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc? Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania.

”Ambele competiții sunt dedicate regizorilor aflați la primul și al 2-lea film. Vorbim aici de competiții de descoperire de noi talente. În competiția oficială mă bucur să avem doi cineaști care au fost deja la TIFF cu debuturile lor și premii la vremea respectivă și mă bucur că și la al 2-lea film au făcut din nou treabă bună. E vorba de Carolina Markowicz, autoarea filmului „Mangal”, unul din preferatele mele din 2023, care la ediția trecută a fost primit Premiul de regie. Anul acesta, Carolina Markowicz revine cu un nou film, „Punct de trecere”.

De asemenea, cineastul indian Vinothraj Palani, autorul filmului Pebbles/ Pietricele, revine la TIFF cu un film extraordinar „Fata îndărătnică”/”The Adamant Girl”. Ce aș mai menționa legat de competiția internațională este că avem șapte debuturi în competiția care include 12 filme.

De asemenea, este de menționat că în competiția internațională avem și un film românesc după câteva ediții în care filmul românesc a lipsit din competiție. Filmul respectiv se numește „Unde merg elefanții” și este al doilea film al cuplului Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru. Este un mix de genuri, este și melodramă, și comedia neagră, un metadiscurs despre cinema, cu rezolvări de regie extraordinare. Le țin pumnii, ei sunt autorii filmului „Să nu ucizi”, acel film despre criza din sistemul sanitar.”

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

RadioRomaniaInternational · Club Cultura – 15.06.2024
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
foto: The Breakup
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru
Club Cultura sâmbătă, 26 octombrie 2024

Expoziția „Coloranți naturali” la MNIR

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă, începând cu jumătatea lunii septembrie, o nouă expoziție: „Coloranți naturali. De...

Expoziția „Coloranți naturali” la MNIR

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company