Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Festivalul Internaţional de Film NexT

Scurtmetrajul poate spune mai mult decât o carte de istorie recentă sau un ziar a declarat directorul Festivalului Internaţional de Film NexT, Ada Solomon.

Festivalul Internaţional de Film NexT
Festivalul Internaţional de Film NexT

, 10.05.2014, 11:30

„La capătul nopţii”/ Até Ver a Luz”, lungmetrajul de debut al câştigătorului trofeului NexT 2013, Basil da Cunha, a deschis, la Cinema Studio din Capitală, cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, eveniment cinematografic desfăşurat la începutul lunii aprilie. „Cred că publicul trebuie respectat şi cred că este una din primele reguli ale cineaştilor: să încerci să îi oferi publicului cât mai mult.



NexT este despre ce urmează, NexT înseamnă prospeţime, tinereţe, curaj, provocare, fiecare următor pas este o provocare pentru fiecare dintre noi şi atunci încercăm aşa, să oferim diverse reţete, diverse variante pentru toate gusturile”, a mai declarat Ada Solomon.


Este şi o declaraţie egoistă, pentru că şi pe mine personal mă încarcă Festivalul NexT, mi se pare extraordinară dorinţa cineaştilor şi a tinerilor din echipă de a face ceva atât de profesionist şi de altfel în acelaşi timp. Este, după părerea mea, un festival care te ajută să vezi mai bine ce este în jurul tău. Din interior, la această ediţie, marea revelaţie a fost pentru mine piaţa de proiecte de scurtmetraj şi de întâlniri în vederea coproducţiei, organizată pentru prima dată. S-au prezentat 14 proiecte. Şi am pornit de la The Pitch, organizat de Shorts TV, în cadrul căruia 15 cineaşti şi-au prezentat proiectele şi au realizat nişte filme foarte scurte în acest scop, nişte pitch-uri. Publicul a fost invitat să voteze şi la final un juriu a decis cine a câştigat concursul şi cei 5000 de euro.


Pornind de aici am organizat şi o piaţă propriu-zisă de proiecte, am invitat producători din Europa pentru a se întâlni cu realizatorii acestor proiecte. Şi am avut bucuria de a fi urmăriţi de un public numeros într-o duminică dimineaţa şi de a vedea 14 cineaşti care îşi prezintă extrem de creativ şi convingător proiectele. Acest spectacol mi-a demonstrat că lucrurile merg bine în cinema. Şi când spun că vreau să oferim cât mai mult publicului nu înseamnă că vrem să oferim accesibil sau facil. Încercăm să schimbăm ceva în percepţia generală asupra cinema-ului, care să-i încânte pe spectatori, nu să le ofere doar un moment de divertisment.



Co-selecţionerii Irina Trocan şi Andrei Rus au ales dintre cele peste 1000 de filme înscrise în festival câteva dintre cele mai provocatoare scurtmetraje recente, astfel că spectatorii NexT s-au delectat cu viziuni inedite şi poveşti venite de prin toată lumea, din Marea Britanie şi Franţa până în Argentina sau Kîrgîzstan. Ada Solomon, director al Festivalului Internaţional de Film NexT:


„De câţiva ani primim în jur de 1000 de filme, dar este foarte important ce fel de filme sunt şi cine alege să vină la NexT. Este însă adevărat că multe dintre filmele care se înscriu au reuşit să se remarce în competiţii internaţionale prestigioase, iar dacă pentru ele este importantă selecţia în festivalul nostru, înseamnă că NexT contează. Înseamnă că festivalul are o reputaţie foarte bună în lume şi că oamenii îşi doresc să fie parte a acestui eveniment. A mai existat o premieră în cadrul festivalului din acest an, premieră de care sunt foarte încântată.


Împreună cu cei doi coselecţioneri, criticii Andrei Rus şi Irina Trocan, am realizat o competiţie naţională. Şi nivelul acestei competiţii naţionale a fost foarte ridicat. Au fost selecţionate 14 filme din cele aproape 100 de filme româneşti care s-au înscris la festival, filme abordând formule diferite. Unele sunt filme de şcoală, altele sunt filme care au primit deja finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, altele sunt filme complet independente. Realizarea acestui showcase, în care au fost prezenţi regizori consacraţi ca Adrian Sitaru şi Igor Cobileanski, dar şi proaspăt absolvenţi de film sau oameni care sunt la primul lor film, e iarăşi interesant şi oferă o perspectivă asupra viitorului cinema din România.”



Criticul Andrei Rus, despre filmele din competiţia Next: ”Sunt foarte diferite, pentru că ne-am propus asta. Ne-am dorit ca, prin selecţia noastră, să arătăm publicului care vine la festival cât de complex poate funcţiona cinematografia, în câte direcţii poate merge. Ne-a interesat, în primul rând, să selecţionăm cineaşti care caută, nu artişti plini de certitudini. Şi, în general, filmele pe care le-am selectat nu pot fi încadrate cu prea multă uşurinţă în genuri stilistice. Aceasta are legătură şi cu opţiunile noastre, ale mele şi ale Irinei Trocan. Eu, cel puţin, întotdeauna voi prefera un film care are anumite slăbiciuni, dar nu e uşor de încadrat, de clasat, în detrimentul unui film care e corect făcut şi mai puţin ambiţios. Pe scurt, prefer un film care te face să te întorci la el unui film pe care l-ai epuizat dintr-o singură vizionare. »



Câteva dintre cele mai bune scurtmetraje lansate anul trecut au putut fi văzute la Festivalul Internaţional de Film NexT, în două dintre cele mai îndrăgite secţiuni: Short Matters! şi Semaine de la Critique. Astfel, NexT a adus la Bucureşti, în premieră, cele zece scurtmetraje prezentate anul trecut în Semaine de la Critique, secţiunea paralelă a Festivalului de la Cannes, inclusiv câştigătorul Discovery Award, Come and Play, de Daria Belova. Filmul alb-negru urmăreşte aventura unui băiat care, pe măsură ce se afundă în pădure, jucându-se cu un pistol, trece într-o altă realitate. Trofeul NexT 2014 i-a revenit unei co-producţii Azerbaidjan – Germania, Leagănul meşterului de sicrie / The Swing of the Coffin Maker, în regia lui Elmar Imanov, o poveste plină de detalii locale, care transmite un mesaj universal. Şi un film foarte frumos filmat, plin de căldură, umanitate şi intimitate”, potrivit juriului.

Expoziția tematică „Universul restaurării ceramicii”, la Palatul Suțu (sursa foto: Muzeul Municipiului București)
Club Cultura sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universul restaurării ceramicii

Obiectele din material ceramic create de meșterii olari nu sunt simple recipiente utile, funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și...

Universul restaurării ceramicii
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company