Festivalul European de Teatru Eurothalia

Teatrul German de Stat Timişoara a organizat în perioada 8 - 15 octombrie a V-a ediţie a Festivalului European de Teatru Eurothalia.

Luana Pleşea, 24.10.2015, 09:51

Teatrul German de Stat Timişoara a organizat în
perioada 8 – 15 octombrie a V-a ediţie a Festivalului European de Teatru
Eurothalia. Evenimentul a reunit la Timişoara, pentru prima dată în această
formă, opere ale unor importanţi creatori europeni, precum Oskaras Korsunovas,
Silviu Purcărete, Jan Lauwers sau Wim Vandekeybus şi spectacole care recurg la
noi estetici teatrale, cum sunt cele produse de Teatrul Anton Pann din
Râmnicu-Vâlcea, Teatru-Spălătorie din Chişinău sau Teatrul
Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara.

Andreea Andrei, selecţionerul ediţiei 2015 a
evenimentului: Festivalul s-a schimbat foarte mult de la o
ediţie la alta. Dacă în anii trecuţi am invitat mai multe spectacole din
România, anul acesta am încercat să aducem mai multe spectacole din Europa,
regizate de creatori de teatru foarte importanţi. Şi anii trecuţi, şi anul
acesta, spectacolele au fost foarte diverse la nivel de gen şi la nivel
tematic. Invităm spectacole de teatru, dar şi spectacole de dans contemporan
sau spectacole de teatru-dans sau spectacole care nici nu mai pot fi încadrate
într-un gen. Eurothalia este singurul festival din Timişoara care este axat
doar pe teatrul european. Încercăm să construim un fel de platformă pentru
tendinţele din teatrul european actual.

Festivalul European de Teatru Eurothalia s-a deschis cu o producţie a Teatrului German
– Electra, după Euripide şi Eschil, în
regia lui Bocsárdi László, o montare care păstrează stilul scrierii originale,
însă într-o abordare contemporană, cu o Electra foarte tânără, foarte modernă,
în acelaşi timp o apariţie micuţă, fragilă, dar doar în aparenţă. Electra cea
pasională, a cărei unică raţiune o reprezintă răzbunarea, este interpretată de
actriţa Isa Berger: Nu este un spectacol uşor. Am nevoie de
foarte multă linişte înainte de acest spectacol, să fiu eu cu mine şi cu toate
problemele pe care le are Electra şi pe care încerc cumva să le răscolesc în
mine. Încerc să oglindesc publicului sufletul. Cum spunea şi domnul Bocsardi, e
foarte larg sufletul omului. Şi noi asta încercăm, să ne dezgolim sufletul în
faţa publicului. Dacă ar fi să o aduc pe Electra în zilele noastre, nu-i
înţeleg neapărat dorinţa de răzbunare în sensul de a-şi omorî mama, dar îi
înţeleg această iubire în totalitate faţă de tată, pentru că şi eu sunt o fiică
ce îşi iubeşte tatăl extrem de mult şi cred că aş face orice pentru tatăl meu.
Aici cumva ne identificăm.

După Electra au urmat două reprezentaţii cu
Pescăruşul de A.P. Cehov, în regia lui Oskaras
Koršunovas, o producţie OKT / Vilnius City Theatre,
Lituania. O montare care a câştigat publicul după primele minute datorită
naturaleţii incredibile a jocului actorilor. Actorul nu se poate ascunde în
spatele personajului. Spectatorii trebuie să vadă cum, pas cu pas, actorul
începe să trăiască viaţa personajului. Asta îi învaţă Koršunovas pe actorii
săi, după cum povesteşte Nele Savicenko, actriţa care o interpretează pe
Arkadina în spectacol. Nele Savicenko, despre propunerea regizorală a lui
Koršunovas: Acest text are 100 de ani. Este o piesă cu
adevărat veche. Ce lucruri sunt vii şi acum, în prezent? Cred că relaţiile
dintre oameni… dintre mamă şi fiu, profesia noastră – piesa aceasta este despre
teatru, despre cum spectacolul la care iau parte le schimbă vieţile
personajelor într-un mod extrem, foarte puternic. După spectacolul lui Kostea,
nimeni nu este cu adevărat fericit. Deci, relaţiile dintre mamă şi fiu, dintre
Kostea şi creaţie, ideil despre artist, despre fiinţa umană… sunt foarte multe
lucruri care sunt foarte importante astăzi. Pescăruşul? Este acel lucru pe care
nu îl ai niciodată în viaţă. E un vis….

Regizorul belgian Jan Lauwers şi Needcompany au
venit la Eurothalia cu Poetul orb, un spectacol care problematizează
conflictul dintre Orient şi Occident, un spectacol despre multiculturalitate,
construit pe povestea fiecăruia dintre actorii protagonişti. L-am întrebat pe
regizorul Jan Lauwers cum au primit actorii săi propunerea de a se expune atât
de mult în faţa publicului: Aceasta nu este o problemă pentru
ei. Lucrez cu aceşti oameni de multă vreme. Am căutat răspunsul la întrebări
precum: ce fel de poveşti trebuie să spunem în teatrul contemporan, care este
semnificaţia teatrului, cum putem aşeza din nou teatrul în centrul societăţii.
Deci, intimitatea de a vorbi despre tine însuţi este legitimată numai când
există vulnerabilitate şi când există, de asemenea, o abordare universală. Cred
că poveştile lor sunt poveştile tuturor. Deci, vorbesc despre ei, dar nu mai
sunt ei înşişi. Şi aici există o diferenţă, dată de faptul că avem o pregătire
de performeri, nu de actori. Şi performerii întotdeauna vorbesc despre ei
înşişi. Deci, noi încercăm să fim actori, cu acest background de performeri şi
încercăm să găsim un mod nou de a spune poveşti. Când actorii îşi spun
poveştile, o fac într-un fel foarte istoric. Vieţile lor sunt punctul de
pornire pentru a merge mai departe, dincolo de ele. Încerc să le leg într-un
mod istoric, încerc să folosesc imagini care sunt foarte autonome, independente
de poveştile pe care le spun şi să găsesc niveluri/ straturi diferite, surse
diferite de energie în acelaşi timp. Deci, este mult mai mult decât spunerea
propriilor poveşti. Este un autoportret universal.