Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

„După 40 de zile”, un nou film de Andrei Gruzsniczki

După 40 de zile / No Rest For The Old Lady, al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a fost prezentat în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Moscova.

„După 40 de zile”, un nou film de Andrei Gruzsniczki
„După 40 de zile”, un nou film de Andrei Gruzsniczki

, 08.05.2021, 17:57

După 40 de zile / No Rest For The Old Lady, al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a fost prezentat în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Moscova. Evenimentul, ajuns la cea de-a 43-a ediție, a avut loc între 22 și 29 aprilie, iar noul film al lui Andrei Gruzsniczki a rulat în afara competiției, în programul Third Age. Povestea din După 40 de zile / No Rest For The Old Lady se petrece într-o comună din zona Olteniei și se concentrează pe relația dintre doi prieteni de-o viață: Emil și Titi.



Cei doi protagoniști reflectă cele două tipuri de cunoaștere – cunoașterea pozitivă, analitică, și cunoașterea intuitivă, cea care sporește misterul. În acest film am căutat să alcătuiesc un tip de cinema care observă și înregistrează fapte, acțiuni, experiențe de viață cotidiană, din perspectiva «luptei» care sfidează trecerea timpului, spune Andrei Gruzsniczki, invitat la RRI:



Am ales subiectul acesta, poate mai puțin comercial, urmărindu-i pe oamenii mai vârstnici și văzând cât de greu se descurcă uneori cei din această categorie. În același timp, m-a inspirat și povestea unui om la care am ținut foarte mult și care, în ciuda vârstei înaintate, avea un optimism și o curiozitate de viață absolut debordante. Spunea undeva Woody Alllen că viața este atât de tristă, dar în același timp atât de scurtă. Tocmai această dihotomie, atitudinea asta față de viață, iubire/ură, am încercat s-o prind în poveste cu ajutorul celor două personaje. Sigur, condimentez un pic filmul și cu o poveste de dragoste. Am plasat personajele într-un mediu rustic, idilic, unde totul ar trebui să fie frumos, pentru că persistă prejudecata asta, că la țară totul este minunat și perfect. Dar, de fapt, cele două personaje sunt foarte singure și abandonate, drept pentru care poveștile care apar din urmă îi pot uni sau, dimpotrivă, despărți. Evident, filmul urmărește și transformarea celor două personaje, urmărește cum atât Emil, cât și Titi renunță să mai creadă în ceea ce credeau inițial, mai mult, ajung să îmbrățișeze chiar concepțiile opuse, concepțiile celuilalt. Dar există, la amândoi, și o dorință de a menține prietenia și relația aceasta specială. Emil e pozitivul, cel care merge la doctor și nu crede în puterea moaștelor, iar Titi, la începutul filmului, e opusul lui Emil.



Filmul de debut al lui Andrei Gruzsniczki, Cealaltă Irina, a câştigat Marele Premiu şi Premiul FIPRESCI la CinePécs Moveast IFF 2008, a fost desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania 2009 şi a primit Trofeul ANONIMUL în acelaşi an. Al doilea lungmetraj al lui, Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.), a primit premii internaționale printre care Premiul Special al Juriului (Festivalul de la Roma 2013), The Golden Taiga Award (IDFF Spirit of Fire 2014) şi Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema (Arras IFF 2014). Zavera, al treilea lungmetraj al cineastului, a avut premiera mondială în noiembrie 2019, în competiția Festivalului Internațional de la Cairo. La primele două filme lui Andrei Gruzsniczki a colaborat cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, iar la Zavera cu Tudor Panduru. La După 40 de zile / No Rest For The Old Lady, l-a ales ca operator de imagine pe Laurențiu Răducanu, care debutează cu această ocazie în lungmetraj. Distribuția este alcătuită din Mircea Andreescu, Valer Dellakeza, Gabriel Spahiu, Marian Negrescu, Simona Urs, Ștefan Mirea, Valeriu Bâzu și Eugen Titu.



Andrei Gruzsniczki: Îmi place să am întotdeauna și oameni foarte tineri în echipă, să văd cum funcționează relația cu ei. Cu directorul de imagine Tudor Panduru am vorbit cu mult timp înainte de a face al treilea film, dar s-a întâmplat să colaborăm abia la Zavera, când el deja trecuse prin multe experiențe, așa că nu mai era chiar la început de drum. La filmul acesta mi-am dorit să colaborez cu un operator foarte tânăr, iar Laurențiu Răducanu a fost extraordinar. În privința actorilor, la proiectul acesta nu s-a pus problema să aleg oameni neexperimentați sau tineri, povestea nu-mi permitea lucrul acesta. Dar ceea ce am încercat să fac a fost să localizez foarte precis acțiunea, astfel că am petrecut cu echipa de filmare cam două luni în Oltenia, în zona Drăgășani. Alegând locația respectivă, am decis să colaborez cu actorii din zonă, să merg pe mâna lor. Am colaborat mai ales cu actori din Craiova și Târgu Jiu și am folosit foarte multă figurație jucată onorabil. Cât privește actorii din rolurile principale, cei care îi interpretează pe Titi și Emil, vreau să menționez că Mircea Andreescu și Valer Dellakeza sunt doi actori extraordinari.



Filmul este produs de Andreea Dumitrescu, Oana Bujgoi Giurgiu (co-producător) și Anamaria Antoci (co-producător). După 40 de zile a fost filmat în primăvara anului 2019 și finalizat la sfârșitul anului 2020.

Expoziția tematică „Universul restaurării ceramicii”, la Palatul Suțu (sursa foto: Muzeul Municipiului București)
Club Cultura sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universul restaurării ceramicii

Obiectele din material ceramic create de meșterii olari nu sunt simple recipiente utile, funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și...

Universul restaurării ceramicii
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company