Dosar – noua scenă românească în presa italiană
Noii scene teatrale din România şi Republica Moldova i-a fost dedicat un amplu dosar, recent apărut în revista italiană trimestrială Hystrio. Demersul îi aparţine Irinei Wolf, jurnalistă independentă stabilită, din 1988, la Viena.
Luana Pleşea, 03.06.2017, 14:19
Noii scene teatrale din România şi Republica Moldova i-a fost
dedicat un amplu dosar, recent apărut în revista italiană trimestrială Hystrio.
Demersul îi aparţine Irinei Wolf, jurnalistă independentă stabilită, din 1988,
la Viena şi care se ocupă, de foarte
mulţi ani, de promovarea teatrului românesc dincolo de graniţe.
Potrivit Irinei Wolf, dosarul de 30 de pagini
apărut în limba italiană abordează mai multe teme: Este, desigur, un articol introductiv despre scenă în general,
despre cum este ea structurată, cum funcţionează, câte teatre există, cum s-a
dezvoltat de-a lungul anilor. Este un articol dedicat regizorilor, altul
dramaturgiei contemporane, acoperim şi scena independentă, şi scena de limbă
maghiară. Sunt prezentate şi festivalurile, şcolile de teatru, este şi dansul
contemporan prezent, şi scenografii, dar şi cooperarea transfrontalieră dintre
România şi Franţa. Avem interviu cu Ion Caramitru (preşedintele
UNITER) şi cu Constantin Chiriac (preşedintele Festivalului
Internaţional de Teatru de la Sibiu), ca personalităţi marcante ale scenei
teatrale din România.
Despre teatrul românesc în ansamblul lui nu s-a
mai scris în presa internaţională de foarte multă vreme, atrage atenţia
criticul Oltiţa Cântec, preşedinta Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a
Criticilor de Teatru (AICT.Ro), care a acordat sprijin în elaborarea dosarului : Ceea ce am realizat împreună cu colegii mei din AICT.Ro şi cu redacţia de
la Hystrio este un lucru foarte important pentru vizibilitatea artei scenice
româneşti în afara graniţelor ţării. Ne-am străduit să fie un portret cât mai
cuprinzător, care să ofere cuiva din afară, care nu ştie aproape nimic despre
arta teatrală românească, un peisaj cât mai apropiat de realitate, pe de altă
parte să arătăm că în teatrul românesc se întâmplă lucruri interesante, că
există artişti deosebiţi, că, sigur, teatrul românesc are nişte specificităţi
care vin din realitatea că, în aproape trei decenii care au trecut de la
momentul 1989, a trebuit să se confrunte cu etapa postcomunistă. Sunt încă
foarte multe probleme pe care trebuie să le gestioneze. Vreau să subliniez că
dosarul are o bogată iconografie, sunt foarte multe imagini, pentru că despre
teatru putem să vorbim şi să scriem, dar imaginile înseamnă foarte mult când
vorbeşti despre un artist sau despre un anumit spectacol. Şi, de asemenea,
câteva indicaţii bibliografice de lucrări care sunt scrise şi într-o limbă de
circulaţie internaţională.
Dosarul Noua scenă românească se deschide cu un interviu realizat
de criticul Daniela Şilindean cu dramaturgul Matei Vişniec, de data aceasta nu
în calitatea sa de dramaturg, ci în aceea de spectator avizat, care cunoaşte
foarte bine teatrul românesc dinainte şi de după 1989. Daniela Şilindean:
Am descoperit cu bucurie în răspunsurile sale faptul că pentru Matei
Vişniec România s-a transformat într-un teatru în decembrie 1989 şi cum, din
acea experienţă istorică, s-a trecut la ceea ce numeşte el o formă de
normalitate, la ceva ce se dorea un început de democraţie. Tot cu mare bucurie
am descoperit şi câteva dintre atuurile teatrului românesc aşa cum le vede
dramaturgul Matei Vişniec. De exemplu, una dintre frazele cheie ale interviului
este cea în care spune, apropo de regizorii din România, că este imposibil de
făcut o listă a regizorilor buni şi foarte buni, pentru că România ar putea
exporta regizori geniali. Mai mult, dacă ar fi să aleagă un termen foarte
specific pentru teatrul românesc de după1989, acela este visceral, fără să
încarce pozitiv sau negativ termenul. E vorba despre un tip de trăire teatrală,
care iese mai puţin din creier şi mai mult din stomac, inimă, rărunchi şi chiar
fiere, care emoţionează cu siguranţă spectatorul.
Publicaţie de teatru şi
artele spectacolului fondată în 1988 de cunoscutul critic de teatru Ugo
Ronfani, Hystrio se adresează în special artiştilor, oamenilor de teatru, în
general, dar şi publicului larg. Oltiţa Cântec : Cititorul
obişnuit poate afla foarte multe detalii despre un teatru care încă se caută pe
sine, despre un teatru care este în continuare un teatru al regizorului, despre
un teatru în care teatrele de stat, ca structură foarte bine dezvoltată şi
foarte puternică, au un tip de relaţie specială cu artiştii din zona
independentă, un teatru care, din punct de vedere legislativ încă are foarte
multe lucruri de rezolvat, cum este, de exemplu, statutul artistului
independent, anumite clarificări legislative legate chiar de legea
managementului, de funcţionarea din punct de vedere financiar, de evaluarea
unei instituţii teatrale.