Distanţa dintre mine şi mine”, un documentar despre poeta Nina Cassian
După premiera internațională la Festivalul de Film de la Trieste, Distanța dintre
mine și mine, un documentar despre poeta Nina Cassian, în regia Monei
Nicoară și a Danei Bunescu, a intrat, la începutul lunii martie, în
cinematografele din România. Cu o reputaţie de femeie fatală, băutoare şi
fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea şi graficiana Nina
Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice şi problematică pentru regimul
stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceauşescu, şi a
terminat într-un exil nedorit la New York, în 1985, în urma uciderii
disidentului Gheorghe Ursu, spun realizatoarele peliculei. Le-am invitat
pe Mona Nicoară şi Dana Bunescu la RRI la o discuţie pe marginea documentarului
realizat de ele, o discuţie care să ne ajute să înţelegem cum reuşeşte un film
de o oră şi treizeci de minute să refacă istoria unei vieţi atât de complexe şi
să o însoţească pe Nina Cassian în demersul de a-şi chestiona propriile
opţiuni. Filmul produs de Hi Film Productions (România) și Sat Mic Film (SUA)
în coproducție cu TVR, a provocat în România o mulțime de reacții datorate
istoriei complicate a Ninei Cassian. Este motivul pentru care, de cele mai
multe ori, documentarul şi felul în care acesta a fost acesta realizat au fost
lăsate în planul doi. Lucrul la film a fost început în 2013, când Mona Nicoară
a început s-o filmeze pe Nina Cassian în apartamentul eidin New York, cercetarea de arhivă s-a extins până în 2014, finanțarea principală a venit
abia în 2015. Pe parcursul filmului, Nina vorbeşte despre poezia ei, despre motivele
care au făcut-o să adere la comunism, despre dezamăgirile pe care i le-a adus
regimul ceauşist din România. Unul din reproşurile care li s-a adus celor două
realizatoare ale documentarului este că au transformat o scriitoare
proletcultistă într-un icon. Aceasta, cu toate că Nina Cassian, în afară de
câteva volume (de prin anii 50) în care îşi exprima convingerile politice, a
publicat alte 20 de volume de poezie şi la fel de multe cărţi pentru copii. Mona Nicoară. Track: Nu cred că noi am reuşit să o
transformăm pe Nina într-un icon, Nina era de multă vreme un icon. În
comunitatea gay, de exemplu, era foarte cunoscută, era considerată una dintre
marile aliate ale acestei comunităţi. În manualele şcolare sau la TV era
prezentată ca o autoare pentru copii sau ca o poetă proletcultistă. În funcţie
de conjunctură, toată lumea îşi adjudeca o parte, o faţetă a personalităţii ei.
Ce ne-a interesat pe noi a fost să adunăm la un loc toate aceste tentative de
prezentare ale Ninei, să încercăm să vedem cum se împacă toate faţete. De fapt,
ea însăşi era foarte critică în raport cu aceste încercări de prezentare. Distanţa dintre mine şi mine nu se vrea un film testament. Tot ceea ce
avusese de spus, de justificat, de explicat, Nina Cassian spusese deja în memorii,
aşa consideră regizoarea Mona Nicoară. I-a plăcut însă ideea filmului care adună
fragmente din viaţa ei şi le confruntă cu prezentul. Mona Nicoară. Track: Ce m-a interesat pe mine realizând acest documentar a fost să văd ce
se află în spatele acestui enunţ care dă titlul filmului şi pe care l-am găsit
în Memoriile ei, Distanţa dintre mine şi mine. M-a interesat să văd cum îşi
gestionează trecutul o persoană cu o istorie complicată. Bănuiam că va fi o
relaţie complicată între arhivă şi memoria ei personală şi nu ştiam cum vom
rezolva aceste lucruri. Dar, în acelaşi timp, intenţia noastră era de a o pune
pe ea în relaţie cu această arhivă. Pe de altă parte, când începi lucrul la un
film, ai o nesiguranţă, nu ştii unde vei ajunge, şi tendinţa este de a strânge
cât mai mult material. Astfel că în afara acestor interviuri care constituie
baza filmului, mai aveam nişte lucruri pe care le puteam folosi: arhivă care nu
avea o legătură directă cu Nina, nişte filmări pe care le realizasem împreună
cu Ovidiu Mărginean şi Rudolf Costin în New York şi Bucureşti, căutând mai ales
nişte exterioare, filmări la care Dana Bunescu -pe bună dreptate, m-a convins
să renunţ. Datorită Danei am ajuns la această aparentă simplitate formală, care
a făcut ca filmul să devină ceea ce îmi doream: despre relaţia dintre Nina Cassian
şi ea însăşi.
Corina Sabău, 05.04.2019, 11:55
După premiera internațională la Festivalul de Film de la Trieste, Distanța dintre
mine și mine, un documentar despre poeta Nina Cassian, în regia Monei
Nicoară și a Danei Bunescu, a intrat, la începutul lunii martie, în
cinematografele din România. Cu o reputaţie de femeie fatală, băutoare şi
fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea şi graficiana Nina
Cassian (1924 – 2014) a fost simultan complice şi problematică pentru regimul
stalinist, după care a intrat în conflict direct cu regimul Ceauşescu, şi a
terminat într-un exil nedorit la New York, în 1985, în urma uciderii
disidentului Gheorghe Ursu, spun realizatoarele peliculei. Le-am invitat
pe Mona Nicoară şi Dana Bunescu la RRI la o discuţie pe marginea documentarului
realizat de ele, o discuţie care să ne ajute să înţelegem cum reuşeşte un film
de o oră şi treizeci de minute să refacă istoria unei vieţi atât de complexe şi
să o însoţească pe Nina Cassian în demersul de a-şi chestiona propriile
opţiuni. Filmul produs de Hi Film Productions (România) și Sat Mic Film (SUA)
în coproducție cu TVR, a provocat în România o mulțime de reacții datorate
istoriei complicate a Ninei Cassian. Este motivul pentru care, de cele mai
multe ori, documentarul şi felul în care acesta a fost acesta realizat au fost
lăsate în planul doi. Lucrul la film a fost început în 2013, când Mona Nicoară
a început s-o filmeze pe Nina Cassian în apartamentul eidin New York, cercetarea de arhivă s-a extins până în 2014, finanțarea principală a venit
abia în 2015. Pe parcursul filmului, Nina vorbeşte despre poezia ei, despre motivele
care au făcut-o să adere la comunism, despre dezamăgirile pe care i le-a adus
regimul ceauşist din România. Unul din reproşurile care li s-a adus celor două
realizatoare ale documentarului este că au transformat o scriitoare
proletcultistă într-un icon. Aceasta, cu toate că Nina Cassian, în afară de
câteva volume (de prin anii 50) în care îşi exprima convingerile politice, a
publicat alte 20 de volume de poezie şi la fel de multe cărţi pentru copii. Mona Nicoară. Track: Nu cred că noi am reuşit să o
transformăm pe Nina într-un icon, Nina era de multă vreme un icon. În
comunitatea gay, de exemplu, era foarte cunoscută, era considerată una dintre
marile aliate ale acestei comunităţi. În manualele şcolare sau la TV era
prezentată ca o autoare pentru copii sau ca o poetă proletcultistă. În funcţie
de conjunctură, toată lumea îşi adjudeca o parte, o faţetă a personalităţii ei.
Ce ne-a interesat pe noi a fost să adunăm la un loc toate aceste tentative de
prezentare ale Ninei, să încercăm să vedem cum se împacă toate faţete. De fapt,
ea însăşi era foarte critică în raport cu aceste încercări de prezentare. Distanţa dintre mine şi mine nu se vrea un film testament. Tot ceea ce
avusese de spus, de justificat, de explicat, Nina Cassian spusese deja în memorii,
aşa consideră regizoarea Mona Nicoară. I-a plăcut însă ideea filmului care adună
fragmente din viaţa ei şi le confruntă cu prezentul. Mona Nicoară. Track: Ce m-a interesat pe mine realizând acest documentar a fost să văd ce
se află în spatele acestui enunţ care dă titlul filmului şi pe care l-am găsit
în Memoriile ei, Distanţa dintre mine şi mine. M-a interesat să văd cum îşi
gestionează trecutul o persoană cu o istorie complicată. Bănuiam că va fi o
relaţie complicată între arhivă şi memoria ei personală şi nu ştiam cum vom
rezolva aceste lucruri. Dar, în acelaşi timp, intenţia noastră era de a o pune
pe ea în relaţie cu această arhivă. Pe de altă parte, când începi lucrul la un
film, ai o nesiguranţă, nu ştii unde vei ajunge, şi tendinţa este de a strânge
cât mai mult material. Astfel că în afara acestor interviuri care constituie
baza filmului, mai aveam nişte lucruri pe care le puteam folosi: arhivă care nu
avea o legătură directă cu Nina, nişte filmări pe care le realizasem împreună
cu Ovidiu Mărginean şi Rudolf Costin în New York şi Bucureşti, căutând mai ales
nişte exterioare, filmări la care Dana Bunescu -pe bună dreptate, m-a convins
să renunţ. Datorită Danei am ajuns la această aparentă simplitate formală, care
a făcut ca filmul să devină ceea ce îmi doream: despre relaţia dintre Nina Cassian
şi ea însăşi.
Până să ajungă la forma finală a filmului, Mona Nicoară
a încercat multe variante. Împreună cu Dana Bunescu a ajuns la această
structură foarte simplă, care reface cronologia unei vieţi. Dana Bunescu. Track: Filmul a fost realizat în urma multor discuţii referitoare
la materialul pe care-l aveam. Şi aveam foarte mult material: filmarea pe care
o realizase Mona în 2013, adică interviul propriu-zis cu Nina Cassian. Pe urmă,
documentarea făcută la CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității) şi Arhivele Statului. De asemenea, arhivele TVR şi ANF (Arhiva
Naţională de Filme). Mona cunoştea toate aceste materiale, le-a vizionat din
nou împreună cu mine şi am avut o mulţime de discuţii despre ce păstrăm şi cum
organizăm materialul. Aşa că de la un punct încolo au existat multe tentative
de ordonare, pentru ca povestea noastră să fie eficientă şi clară şi să mai
lase şi loc de întrebări. Probabil că partea cea mai dificilă a fost legată de
inserarea dosarului de la CNSAS pentru că însemna apariţia în documentar a
celei de-a treia persoane, vocea unei persoane neştiute, necunoscute, dar care
exista în viaţa acestui om. Dana Bunescu ne-a vorbit şi despre câteva dintre reacţiile
pe care le-a generat filmul. Track: Eu
m-am bucurat să văd oameni tineri la film. Tineri care nu ştiau prea bine ce
film urmează să vadă, dar pe care i-am auzit vorbind după vizionare, voiau să
caute cărţile Ninei Cassian. Nimic nu m-a emoţionat mai tare.
