Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Capitala Culturală Europeană 2021

Timişoara este oraşul românesc desemnat pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021.

Capitala Culturală Europeană 2021
Capitala Culturală Europeană 2021

, 24.09.2016, 10:16

Timişoara
este oraşul românesc desemnat pentru a deveni Capitală
Culturală Europeană în 2021. Anunţul a fost făcut de Steve Green, şeful
Juriului internaţional de experţi delegat de UE. În selecţia Finală pentru
titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 au mai ajuns, în afara
Timişoarei, oraşele Baia Mare, Bucureşti şi Cluj-Napoca. În conferinţa de presă
susţinută cu ocazia anunţului oraşului câştigător, ministrul culturii, Corina
Şuteu, a afirmat că este onorant ca pentru a doua oară, un oraş din România să
primească titulatura de Capitală Culturală Europeană. De asemenea, că în urma
experienţei Sibiu-Capitală Culturală Europeană 2007- am avut posibilitatea de a
înţelege ce şansă -vorbind din punct de vedere cultural, social, dar şi
economic- aduce un asemenea titlu.

Corina Şuteu: Glumind,
cred că unul din motivele pentru care consider atât de importantă această
titulatură, de Capitală Culturală Europeană, este faptul că în felul acesta
avem dovadă că un ministru al culturii îşi poate proba eficienţa. Fac parte din
aceia care n-au uitat că din iniţiativa ministrului grec al culturii, Melina
Mercouri, şi a omologului ei francez, Jacques Lang, doi
dintre cei mai vizionari miniştri ai culturii, au fost puse bazele în 1985,
acestui concept, de Capitală Culturală Europeană. Şi mai cred că statul poate
fi un arhitect pentru cultură, că libertatea creaţiei este eticheta de care
statele europene beneficiază. De asemenea, mai cred că astăzi, în acest context
global, Capitalele Culturale Europene ne ajută să ne conştientizăm apartenţa la
Europa. Mă gândesc şi la oraşele care vor împărţi titulatura de Capitală
Culturală Europeană cu România, oraşe din ţările candidate la UE (Serbia şi
Muntenegru), şi din Grecia (unde au candidat 14 oraşe), toate acestea mă
fac să cred că, până la urmă, cultura dă un sens apartenenţei la Europa.
Cultura este răspunsul la întebarea ce ne face să simţim că suntem europeni.


Titlul de
Capitală Europeană a Culturii este atribuit unui oraş din Uniunea Europeană,
din ţări candidate sau pre-candidate, pe durata unui an. Până în 2019, 60 de
oraşe vor fi deţinut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Programul este
considerat a fi iniţiativa culturală emblematică a Uniunii Europene. Începând
din 1985, Uniunea Europeană desemnează unul sau două oraşe, din ţări candidate
sau pre-candidate, drept Capitală Europeană a Culturii. Se aşteaptă ca oraşele
alese să prezinte, timp de un an, un program cultural inovator şi susţinut care
să accentueze bogăţia, diversitatea şi similarităţile culturii europene în faţa
unui public internaţional.


Karel Bartak,
şeful departamentului de Cultură din cadrul Comisiei Europene, a subliniat
importanţa titulaturii de Capitală Culturală Europeană: A
devenit unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaţionale din
domeniul cultural. Cred că în acest moment de provocare pentru Europa este
ideal să ne întoarcem la valorile autentice europene şi cred că acest concept,
de CCE, ne poate ajuta foarte mult în acest demers. Acest concept reprezintă şi
o oportunitate de a-i apropia pe europeni, de a-i face să descopere fantastica
diversitate culturală, de a ne apropia de o istorie comună, de valori comune.
Este vorba de promovarea dialogului şi accentuarea sentimenteului de
apartenenţă la valorile comunitare. Este o perioadă de transformare, în care
unele dintre valori sunt chestionate, altele s-au pierdut, este o perioadă în
care asistăm la accente de populism în multe state europene. Cred că una din
soluţii este să aducem Europa aproape de oameni. Cultura este
miezul din care s-a clădit Europa. Valorile culturale ne apropie
între noi. Şi să nu uităm, sectoarele creative culturale au rezistat crizei
economice


Oraşul
desemnat câştigator, Timişoara, va primi din partea UE şi un premiu de 1,5
milioane de euro. Ne imaginăm o călătorie extraordinară de
la singurătate la apartenenţă, de la lumină, prin întuneric şi înapoi,
parcurgând trei teorii ce abordează provocările cu care se confruntă Europa
astăzi: oameni, locuri şi conexiuni. Timişoara e locul potrivit pentru
iniţirea unui demers cultural puternic şi sistematic, cu scopul de a readuce
speranţa în comunităţile europene tulburate. Ne axăm pe public, pe oameni,
cetaţeni, voci – neauzite, dar nu pierdute. Avem o poveste de spus – aceea a
unui oraş cosmopolit, a unui oras care a rezistat şi apoi s-a reinventat, la
hotarele Europei Centrale si de Sud-Est.

Sunt doar câteva rânduri din dosarul
cu care Timişoara s-a prezentat în faţa Europei, susţinându-şi atuurile, dar
fără să încerce să ascundă problemele pe care însă consideră că le-ar putea
netezi printr-un eveniment istoric, care aduce împreună oameni, conştiinţe,
energii, un eveniment care uneşte locuri si destine. Uneori, marile schimbări
încep la colţ de strada. În 1884, Timişoara a fost primul oraş din Europa
continentală cu iluminare stradală electrică. În 1989 scânteile Revoluţiei
împotriva regimului Ceauşescu s-au aprins pe străzile Timişoarei. Pornind de la
puternica metaforă a luminii dorim să exportăm valorile în care credem, în alte
oraşe din Europa, pentru a stimula o atitudine deschisă, vizionară, în rândul
cetăţenilor. Sloganul campaniei este esenţa mesajului nostru: Luminează oraşul
prin tine!
, a scris echipa Asociaţiei Capitală Culturală Europeană.



Expoziția tematică „Universul restaurării ceramicii”, la Palatul Suțu (sursa foto: Muzeul Municipiului București)
Club Cultura sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universul restaurării ceramicii

Obiectele din material ceramic create de meșterii olari nu sunt simple recipiente utile, funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și...

Universul restaurării ceramicii
Mădălina Pașol - Algo-Ritm -coperta
Club Cultura sâmbătă, 14 decembrie 2024

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus

Unică pe piaţa de carte din România, Editura Casa Radio valorifică principalul patrimoniu de bunuri media din spaţiul autohton, indiferent că...

Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus
Bianca Boeroiu (sursa foto: Facebook /Bianca Boeroiu
Club Cultura sâmbătă, 07 decembrie 2024

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy

Prestigiosul premiu i-a fost acordat pentru machiajul realizat pentru serialul Wednesday, regizat de Tim Burton, produs de Netflix și filmat în...

Bianca Boeroiu, premiată cu Emmy
Sursa foto: MMB (muzeulbucurestiului.ro)
Club Cultura sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX

Expoziția „Gust, rafinament și sociabilitate în Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX” de la Casa Filipescu-Cesianu din capitală,...

Gust, rafinament si sociabilitate in Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX
Club Cultura sâmbătă, 23 noiembrie 2024

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează...

“The Breakup”, la Galeria Mobius din București
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company