Caisă, cel mai bun documentar la Astra Film Festival şi la Gala Premiilor Gopo

Caisă, documentarul regizat de Alexandru Mavrodineanu, prezentat în premieră mondială la TIFF 2018, a câștigat, anul trecut, Premiul pentru cel mai bun film din secțiunea română la Astra Film Festival.

Corina Sabău, 04.05.2019, 14:31

Caisă, documentarul regizat de
Alexandru Mavrodineanu, prezentat în premieră mondială la TIFF 2018, a câștigat,
anul trecut, Premiul pentru cel mai bun film din secțiunea română la Astra Film
Festival. Un nou premiu a fost obţinut de Caisă la Gala Premiilor Gopo, unde a
fost desemnat cel mai bun documentar din 2018. Caisă dezvăluie o perspectivă tulburătoare
asupra societăţii româneşti, punând în centru un om care nu se lasă cuprins de
cinismul general şi oferă unor tineri un refugiu şi o şansă, a fost
motivaţia juriului Astra Film Festival. Filmul expune într-un mod captivant
atât relația imprevizibilă dintre un antrenor de box și cel mai bun elev al
său, cât și luptele care se dau dincolo de ring. Într-o sală de antrenament de
la marginea Bucureștiului, un antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la
sfârşitul carierei lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii
defavorizate în următorii campioni de juniori. Deziluzionat, dar perseverent,
antrenorul Dobre îşi pune speranţele într-un puşti talentat de 13 ani, poreclit
Caisă (Cristian Palcuie).

Am vorbit cu regizorul Alexandru Mavrodineanu despre cum
a ajuns la această poveste emoţionantă şi umană, despre ce înseamnă să
realizezi un documentar de la zero, fără echipă şi finanţare şi despre cum
povestea unor oameni pe care ai ajuns să îi cunoşti întâmplător ajunge să fie
şi povestea ta. Alexandru Mavrodineanu, despre cum a fost receptat documentarul
său, Caisă. A
fost citit în mai multe chei, adică au fost spectatori care au văzut în primul
rând drama socială, dar mă bucur că mare parte din public a perceput
documentarul ca pe o poveste umană, aşa cum m-am gândit şi eu la el. Ca la un
omagiu pentru acei eroi mici şi anonimi care există în jurul nostru şi care îşi
fac treaba zi de zi. Aceşti oameni sunt pentru mine o sursă de inspiraţie şi de
fiecare dată când mă gândesc să fac un fim în direcţia asta mă duc. Un astfel
de erou pentru mine este maestrul Dobre, personajul principal în acest film.

Alexandru Mavrodineanu a început
lucrul la acest documentar în 2013, într-un moment în care abia terminase Omul
pasăre, o poveste despre Mami Mihăiță Nicolae care dorește să câștige pentru
a zecea oară campionatul național de planorism. În momentul acela regizorul nu
planifica nici un film nou, însă schimbând sala de sport i-a întâlnit pe
maestrul Dobre şi pe elevul său, Caisă. Iniţial, Alexandru Mavrodineanu
construise povestea în jurul lui Caisă, voia să spună o poveste despre depăşirea condiţiei. A filmat peste 350 de ore
şi a montat jumătate de an, ca să-şi dea seama că priveşte într-o direcţie
greşită şi că adevăratul personaj al filmului este, de fapt, antrenorul. Cel care se implică de fiecare
dată emoţional şi riscă, tot de fiecare dată, să piardă tot ce a construit,
Caisă nefiind primul său elev care decide într-o zi să renunţe la box .

Alexandru Mavrodineanu: I-am
cunoscut pe Dobre şi pe Caisă chiar în prima zi când am schimbat sala de sport.
Şi ei doi m-au vrăjit, m-au păcălit şi m-am aruncat în această aventură puţin
inconştient, fără să ştiu cum voi face rost de finanţare, fără să am echipă
pentru a face filmul. Dar m-a încântat atât de tare relaţia dintre ei, care era
atât de frumoasă, că am decis să mă duc să iau camera şi să încep să filmez.
După primele zile mi-am dat seama că şi camera îi iubeşte foarte mult, ceea ce
este indispensabil pentru un documentar. Adică poţi să ai o poveste minunată,
dar dacă personajele nu reuşesc să transmită o emoţie, nu este suficient. Pe
alocuri a fost o încercare grea, adică e greu de imaginat cât de mult am stat, de
fapt, după ei şi de foarte multe ori îmi dădeam seama că este cumva în zadar,
aveam sentimentul că filmez ceva ce poate nu voi folosi în film, dar devenisem
aproape obsesiv. Filmul este clădit pe o structură dramaturgică pe care o găsim
mai degrabă în filmele de ficţiune şi cred că acesta a fost un motiv în plus
pentru care a fost apreciat de public. L-am construit aşa pentru că -chiar dacă
este vorba de un film documentar- nu este suficient să prezinţi personajele şi
povestea lor. Poţi avea cele mai puternice personaje, dar trebuie să găseşti şi
o intrigă să-l atragi pe spectator.

Alexandru Mavrodineanu a regizat mai multe documentare şi
scurtmetraje, dar spune că nici unul dintre acestea n-a avut reacţiile pe care
le-a primit Caisă. La
filmul acesta am avut nişte reacţii pe care nu le-am mai primit la nici un alt
film de-al meu, toate aceste reacţii au fost generate de diferite aspecte din
film. Mi-am dat seama că documentarul acesta are calitatea de a emoţiona şi de
a scoate ce e mai frumos din oameni. Şi asta mă împlineşte cel mai mult. Pe
noi, ca cineaşti, ne bucură câte o critică favorabilă, se vorbeşte şi în
breaslă că ne-a ieşit un film bun, ni se acordă o şansă să facem şi un alt
film, dar adevăratul motiv pentru care facem film este să atingem publicul, este
ca filmele noastre să aibă impact.