Bienala Regională de Coregrafie – ediţie-pilot

Bienala Regională de Coregrafie-Re//Dance – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală şi de Est.

Warning: Trying to access array offset on null in /home/web/rri.ro/public/wp-content/themes/rri/template-parts/content.php on line 98
Luana Pleşea, 19.11.2016, 10:11

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, cu sprijinul East European Performing Arts Platform (Polonia) a organizat la Bucureşti, în prima săptămână din noiembrie, ediţia-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie-Re//Dance – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală şi de Est. Potrivit coregrafei Vava Ştefănescu, ideea organizării acestui eveniment a “încolţit încă din toamna anului 2013, când şi-a început mandatul de manager al Centrului Naţional al Dansului, deoarece se simţea nevoia internaţionalizării, a reconectării cu ceea ce se întâmplă în afara României.

Bienala nu este concentrată pe ceea ce în mod tradiţional se numeşte dans, argumentează Iulia Popovici numele de Bienală de Coregrafie şi nu de Dans Contemporan: “Trăim într-o lume în care coregrafia este peste tot. Avem coregrafie socială…toată lumea se mişcă. Coregrafia este în viaţa noastră de zi cu zi. Ideea că dansul se întâmplă doar între trei pereţi negri şi un al patrulea format din public şi că presupune tot ansamblul artistic şi profesionalist presupus de conceptul de dans e destul de departe de ceea ce înseamnă în momentul de faţă coregrafia contemporană. Există o diversitate de forme care se apropie din ce în ce mai mult de omul obişnuit, tocmai pentru că dansul contemporan a fost dintotdeauna o artă de nişă şi nu are nicio şansă să devină altfel.

Din programul Bienalei Regionale de Coregrafie au făcut parte spectacole şi performance-uri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi România. Artista Cristina Maldonado, din Mexic, este rezidentă în Praga şi a fost invitată la Bienală cu o instalaţie-performance, experimentată, pe rând, de către un singur utilizator: “The Stranger Gets a Gift Service – Interruptor. Cristina îi numeşte invitaţi, nu spectatori, pentru că fiecare este invitat să experimenteze folosirea instalaţiei, într-un spaţiu în care se află singur.

Cristina Maldonado: “Mulţi ani am fost interesată de crearea de experienţe prin care să ofer spectatorilor oportunitatea de a relaţiona în alte moduri cu lucrurile. Să nu stea pur şi simplu pe scaun şi să urmărească ceva. Şi nici ca şi cum te duci undeva şi cineva îţi spune să te ridici în faţa tuturor şi să participi. Îmi displace cu adevărat acest lucru. E mai degrabă ca atunci când inviţi pe cineva să cineze, să guste lucruri care îţi plac ţie sau creezi un mediu în care persoana poate fi surprinsă de un lucru simplu, pe care îl vede în fiecare zi, dar care, deodată, devine interesant sau un pic magic, este ceva ce va fi descoperit de acea persoană. Este ca un timp pentru tine însuţi. Să intri în contact cu propriile gânduri sau senzaţii….

Un alt performance prezentat în cadrul Bienalei, “Mothers of Steel, este o coproducţie Polonia-România, un proiect creat şi performat de Mădălina Dan şi Agata Siniarska. Aceasta din urmă povesteşte că au fost puse să lucreze împreună întâmplător, în cadrul unui program european: “Nu ştiam ce să facem. Faptul că eram amândouă din ţări postcomuniste a fost cea mai evidentă legătură. Am început să vorbim despre mamele noastre şi despre cum erau mamele în timpul comunismului, în România şi în Polonia. A fost punctul de pornire al acestei cercetări. Am realizat câte de multe clişee există despre polonezi, în România şi despre români, în Polonia, cum am crezut că comunismul a fost unul singur, când, de fapt, s-a manifestat atât de diferit în aceste două ţări. Dar şi despre anumite legături. A fost extrem de interesant acest schimb cultural, dar şi istoric.

Proiectul “Mothers of Steel este o analiză a practicii plânsului, adică practica de a lucra cu afectivitatea şi, în special, cu ceea ce înseamnă a vărsa lacrimi, spune coregrafa Mădălina Dan: “Nu ne-au interesat neapărat zonele personale, ci mai degrabă zona de conexiune politică sau la un nivel de identitate naţională şi ce înseamnă asta – de ce trebuie să ne identificăm emoţional şi de ce există şansa de suferinţă faţă de lucrurile care ne sunt aproape la nivel de nostalgii, la nivel de istorii personale, locurile în care am trăit, limba… Ne-a interesat pe amândouă zona asta. Pe ea, mai mult zona de patos, care se răsfrânge în zona de monumentalism sau în zona de propagandă sau cum e chiar să ai adevărate sentimente pentru patria ta, ceea ce se şi dorea în comunism. Pe mine m-a interesat mai mult zona afectivă – care sunt pârghiile, de ce ajungem să simţim în felul ăsta, să ne identificăm cu zona emoţională naţională.

Bienala Regională de Coregrafie creează şansa ca dansul contemporan din România să se reconecteze cu dansul contemporan din regiune, dar şi publicul are aceeaşi şansă. Vava Ştefănescu, managerul Centrului Naţional al Dansului: “Întotdeauna, orice călătorie te învaţă ceva despre tine, te învaţă să te repoziţionezi, să te dezvolţi, să te reconstruieşti. Aşa se întâmplă şi cu deplasarea artiştilor şi a ideilor pe care le generează artiştii prin spectacolele lor în această regiune. Dacă rămâi având referinţe numai dintr-un spaţiu foarte limitat şi închis, nu ai prea multe şanse să evoluezi şi să îţi dezvolţi gândirea. Nu este doar o modă că în ultima vreme se pune mare accent în toate programele pe mobilitatea de toate felurile. Mi se pare foarte valoros ce se întâmplă în spaţiul est-european, dar nu neapărat dintr-o perspectivă a separării Estului de Vest, ci mai degrabă şi în mod special ca spaţiu de gândire foarte autentic, care, de îndată ce este pus în faţa unor sisteme de piaţă, reacţionează foarte diferit. Am constatat că situaţia dansului contemporan în aceste ţări este cumva similară şi cam toţi avem nevoie de aceleaşi lucruri, mai ales de această creştere a puterii de conectare cu publicul.