Artă vizuală la genul feminin

Arta vizuală din România se remarcă prin valenţele pe care le-a căpătat în diferite epoci istorice.

Monica Chiorpec, 30.03.2019, 14:28

Arta vizuală din
România se remarcă prin valenţele pe care le-a căpătat în diferite epoci
istorice. Cenzura din perioada
comunistă şi libertatea de exprimare câştigată odată cu evenimentele din
decembrie 1989, presiunea de a rămâne tributar într-un domeniu al artei vizuale
şi libertatea de a te manifesta artistic în funcţie de propriile credinţe,
toate acestea au influenţat profund generaţiile de ieri şi de azi.

Considerată primul artist care a abordat problema
feminismului în România, Marilena Preda-Sânc este în egală măsură apreciată
drept unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani. Marilena Preda-Sânc: Practica mea artistică începe în 1980. Încă
de la prima mea expoziţie personală, am încercat să mă exprim în mai multe medii
artistice. Cred că ceea ce caracterizează întreaga mea creaţie artistică este
acest lucru. M-a interesat foarte mult mesajul şi ceea ce vreau să transmit şi
să găsesc forma de expresie artistică cea mai bună. În acest sens, am
experimentat. Practicile artistice sunt extrem de diverse, de la desen, la
pictură tradiţională, obiect, carte de artist, fotografie, acţiune,
performance, instalaţie. Am predat şi sunt extrem de preocupată de arta în
spaţiul public. Aceasta înseamnă toate tipurile de manifestări, de evenimente cu
caracter temporar, tot ceea ce se întâmplă în spaţiul public. Ce consider a fi
cel mai important pentru un artist este libertatea. Libertatea de a crea, de a
se trezi dimineaţa şi a face ceea ce îşi doreşte. Să fie mai puţin constrâns de
mode, de clişee, de întregul mecanism coercitiv, fie că este ideologic, fie că
este generat de societatea consumistă.

Pentru Claudia
Brăileanu, reprezentantă a noii generaţii de artişti vizuali, ideea de
libertate s-a extins cu mult dincolo de spaţiul personal. Experienţa din
Germania i-a conturat activitatea din domeniul artei vizuale. Nu neapărat libertatea de a crea, cât libertatea de a învăţa. Nu e
neapărat faptul că nu aş vrea să fiu legată de o anumită zonă sau de un anumit
proiect. Pur şi simplu, ideea de a mă putea plimba şi de a afla lucruri care,
într-un fel, să mă ghideze către noi zone pe care să le explorez şi să le duc
mai departe. Venind din domeniul picturii, am început să fac acest lucru
fiindcă tocmai pictura este ceea ce m-a atras din toată sfera artei. Am studiat
în Bucureşti, la Universitatea Naţională de Arte. A mai fost şi o altă experienţa
la fel de importantă pentru mine, cea din Leipzig, unde am avut o bursă la
Academia de Arte. Spun asta pentru că acolo am încercat să experimentez lucruri
care nu îmi erau neapărat la îndemână. Am scris texte pentru performance-uri.
Eram într-o clasă de arte vizale în care se experimentau mai multe medii. Se
lucra pe pictură, pe obiect, chiar şi cu text.

Implicarea în
sfera socială este la fel de importantă şi pentru generaţia tânără de artişti
vizuali. Datorită posibilităţilor nelimitate oferite astăzi de cele mai noi
tehnologii, Claudia Brăileanu integrează în pictura sa o estetică apărută
iniţial în spaţiul virtual Mi-am ales, de altfel, şi un curs care numea
Social and Humour. Era, evident, ceva ce nu făcusem în trecut. De fapt, din tot
acest context, am găsit o anumită modalitate de exprimare, pe care am adus-o ulterior
în zona mea de pictură, deşi ceea ce am experimentat acolo a fost total
diferit. Era o estetică total diferită prin modul în care am privit ideea asta
de repetiţie, care a fost foarte importantă pentru mine, iar partea de social
am încercat să o tratez prin ideea de repetiţie. O structură care se repetă
generează un anumit pattern, care, în timp, este modificat.. Din nou, prin
repetiţie, la rândul lui generează un pattern diferit. Este un lucru, pentru
mine, foarte organic, este o idee pe care am integrat-o în demersul meu din
pictură. Astfel am ajuns la proiectul pe care îl dezvolt în acest moment şi
care a debutat acum doi ani. La început, era doar pictură. Ulterior, am început
şi partea digitală.

Marilena
Preda-Sânc a expus în spaţii prestigioase din întreaga lume, cum ar fi Kultur Kontakt Viena, Ernst Museum
Budapesta, Valparaiso Biennale, International Art Center of Kyoto, Galeria
Propaganda Varşovia sau Kunsthalle Nürnberg. Ca tânăr artist format în anii
’70-’80, Marilena Preda-Sânc a luat contact cu ideile feministe ale
epocii. Când am început să fac primele fotografii şi intervenţii, în 1983-1983,
eu nu ştiam nimic despre feminism. Dar era o stare interioară, o stare
puternică, simţeam că trebuia să fac acest lucru. Întotdeauna m-am considerat
un lider de opinie al genului meu. Am făcut-o cu încărcătură şi cu empatie
pentru ceilalţi. Apropo de empatie, cam asta practic şi în tot ceea ce fac ca
reprezentare vizuală şi asta îmi doresc. Bineînţeles, după 1990, când am cunoscut
şi nişte teoreticiene precum Mihaela Miroiu, de care mă simt efectiv ataşată,
sau Laura Grünberg, am reuşit să călătoresc, să cunosc fenomenul, să îl
înţeleg. Atunci am conştientizat şi ceea ce făceam şi lucrurile au devenit mai
aplicate. Aşa m-am trezit şi cu eticheta de feministă. Nu înţeleg feminismul
prin perspectiva agresivă, cea practicată mai ales în anii ’70, ci, aşa cum am
şi scris sau curatoriat câte o expoziţie, mai degrabă înţeleg dimensiunea
eco-feministă, o anumită ecologie de profunzime. O consider esenţială.

Dimensiunile experienţei
cotidiene sau culturale, pe care Marilena Preda-Sânc şi Claudia Brăileanu le
transpun în artă vizuală, sunt oferite publicului din perspectiva a două
generaţii diferite de artişti. Ceea ce este important, dincolo de mijloacele de
expresie folosite, este tocmai dialogul dintre cele două epoci cărora artistele
le aparţin.