Artă plastică la Sibiu şi Braşov

Nicolae Daicu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Braşov, are la activ numeroase expoziţii personale şi de grup, în ţară şi peste hotare, în tari precum Franţa, Luxemburg, Danemarca şi Japonia.

Roxana Iorgulescu Bandrabur, 11.07.2015, 09:43

Nicolae Daicu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Braşov, are la activ numeroase expoziţii personale şi de grup, în ţară şi peste hotare, în tari
precum Franţa, Luxemburg, Danemarca şi Japonia. După ce a terminat liceul de Arte la Braşov, în 1971, s-a hotărât să se
îndrepte către sculptură şi a luat drumul Clujului, pentru a urma Institutul de
Arte Plastice şi Decorative. Prima expoziţie a avut-o în timpul studenţiei. Nicolae Daicu,
profesor la Liceul de Arte Plastice, crede în valoarea educativă a artei.

Am împlinit 38 de ani de când
lucrez în şcoală. Şi în toţi aceşti ani nu am avut momente de plictiseală,
printre tineri îţi menţii mereu tinereţea. Din păcate există şi cazuri de
colegi tineri care după un an abandonează cariera de profesor, pentru că nu
există suficiente locuri. Deşi obiectul meu de activitate este sculptura, pot
spune că mă abat destul de des de la sculptură, pentru că vorbesc tot timpul cu
copiii şi le ţin uneori loc şi de părinţi şi de alţi profesori, motiv pentru
care, la un sondaj făcut în urmă cu doi ani, m-au ales copiii profesorul
anului. M-am bucurat mult şi mi-am dat seama că au făcut-o pentru că discutăm
mult, le răspund la întrebări din cele mai variate, ne permitem o mare
libertate în gândire şi călătorim în felul ăsta în toată lumea. Am şi elevi
care sunt imobilizaţi şi vin la şcoală în cărucior, mi se pare extraordinar că
au reuşit să-şi depăşească această barieră. Acum am un elev care suferă de
sindrom Down, dar copiii nu au făcut diferenţţa. L-au îmbrăţişat, l-au
integrat, l-au acceptat.

Braşoveanul Nicolae Daicu conduce de 10 ani
Uniunea Artiştilor Plastici din Braşov. Înfiinţată în 1946 de către un grup de
artişti braşoveni, a fost prima organizare de acest fel din ţară.

Nu
ştiu cine a adoptat pe cine, bărbatul sau oraşul, dar trăim într-o simbioză
care ne prinde bine. În urmă cu 5 ani (din cei vreo 13, de când sunt
preşedintele UAP ) am încercat să realizez un muzeu de artă contemporană,
bazându-mă pe donaţii de la
artişti. Am ajuns la peste 340 de
lucrări, dar cum n-am găsit deocamdată spaţiu, deşi am cerut sprijinul
autorităţilor locale, intenţionez să-l realizez sub forma unui muzeu virtual.
Cât priveşte activitatea mea artistică, să nu vă imaginaţi că artistul stă la o
cafea şi dintr-o dată îl loveşte inspiraţia. Inspiraţia trebuie tot timpul
provocată. Şi asta nu se poate întâmpla decât lucrând. Eu sunt bronzier şi
descoperind tehnica cerii pierdute sau un model fuzibil, cum spun inginerii, a
fost o provocare. Mai nou, mă bântuie o altă descoperire, care seamănă mult cu
ceara pierdută dar nu implică ceara.

Nicolae Daicu are 18 lucrări
monumentale în mai multe localităţi din ţară, una fiind cea a lui Andrei Şaguna
din faţa colegiului ce poartă numele mitropolitului,O altă lucrare este Coloana
timpului , înaltă de 8 metri, amplasată la Prejmer, unde în 1994, a fost
organizată o tabără de creaţie. Un alt monument reprezentativ este cel a
lui Avram Iancu din faţa uzinei Metrom. Ziua de 25 aprilie 2005, când în
capitala Luxemburgului a avut loc semnarea Tratatului de aderare a României la
Uniunea Europeană, a fost una cu totul specială pentru sculptorul Nicolae Daicu,
artistul braşovean şi-a expus unele dintre cele mai reprezentative lucrări. Una
dintre sculpturi, un bust al lui Mihai Eminescu, a fost dăruită de artistul
braşovean organizatorilor expoziţiei.

Toată viaţa mea a fost legată de sticlărie. Şi tatăl meu a
fost sticlar. Lângă satul naşterii mele, care se află în apropiere de Satu
Mare, era fabrica de sticlă de la Poiana Codrului, cea mai veche din ţară.
Copil fiind, am văzut, acolo, prima dată sticlarii lucrând şi mi-a plăcut
enorm. Şi astăzi am convingerea că sticlarul nu-i doar un muncitor, ci un
adevărat artist. Practic, am pornit de la zero, mărturiseşte Ion Tămâian,
directorul atelierul Ion Art Glass din Şelimbăr, judeţul Sibiu, preşedintele
Uniunii Artistilor Plastici, filiala Sibiu. În atelierul Ion Art Glass se
realizează obiecte utilitar-artistice (pahare, boluri, sticluţe de parfum,
platouri, vaze şi diferite corpuri de iluminat), dar tot aici, artistul îşi
pune în aplicare ideile.

Ion Tămâian: Se poate face orice şi
încercăm să ne apropiem cât mai mult de ideea pe care ne-am propus-o. Sigur că
în timpul lucrului ne dăm seama de dificultăţi şi le punem la punct, tehnologic
vorbind. Astfel că n-aş putea spune că există ceva mai presus de puterile
noastre, dar sigur că şi tehnologia sticlei are limitele ei şi există diverse
abordări. Dacă eşti un bun sticlar, un bun creator, tehnolog, poţi realiza
orice, poţi găsi soluţii pentru a realiza obiectul pe care l-ai proiectat.
Sigur că de multe mă abordează diferite persoane care îşi doresc un anume tip
de obiect, fie că aşa l-au imaginat şi au realizat şi schiţe, fie că încercăm
să-l proiectăm împreună. Discutăm, schimbăm impresii, şi, prin desenele pe care
le prezint, încerc să realizăm un obiect original.

Cea
mai scumpă lucrare de artă produsă de vreodată de atelierul Ion Art Glass a fost o creaţie intitulată Portal, evaluată la 35.000 de
dolari, şi vândută unui colecţionar privat din America. Tot în America, chiar
la Casa Albă, au ajuns, în urmă cu câţiva ani, globuri de sărbători
confecţionate în atelierul din Şelimbăr. Ion Tămâian,
directorul atelierul Ion Art Glass din Şelimbăr: Cum spuneam,
sunt expuse şi obiecte utilitare, sau utilitaro-artistice. Vin turişti din
toată lumea, pentru că atelierul participă la expoziţii internaţionale, e
cunoscut în străinătate, de aceea, mulţi turişti, când ajung în Transilvania,
îşi doresc să ajungă şi la atelierul Ion Art Glass. Întotdeauna îi conducem pe
vizitatori şi în zona atelierului, pentru a înţelege şi partea tehnologică, le explicăm
interactiv, iar ei se simt încântaţi să modeleze.Este un atelier care a trecut proba timpului, am
rezistat în primul rând pentru că ne-am axat pe export. Exportul este cel care
ne-a susţinut, am avut expoziţii în diverse colţuri ale lumii, în SUA, de
exemplu, unde este o piaţă foarte ofertantă. De asemenea, în China, în ţările nordice, Brazilia, eu zic
că am ajuns în toate colţurile lumii. Dar performanţa este să nu cobori
standardele şi să reuşeşti să vinzi artă în condiţiile actuale. Expunând la târgurile
internaţionale, reuşim să păstrăm legătura şi cu galerii importante de artă.