Art Safari ediția a 11-a

Peste 600 de lucrări de artă expuse pentru marele public în centrul capitalei, în Palatul Dacia-România - s-a deschis cea de-a 11-a ediție a celui mai mare pavilion de artă din România, consacratul Art Safari.

Ion Puican, 25.02.2023, 13:13

Peste 600 de lucrări de artă expuse pentru
marele public în centrul capitalei, în Palatul Dacia-România – s-a deschis cea
de-a 11-a ediție a celui mai mare pavilion de artă din România, consacratul Art
Safari. Ediția actuală este împărțită în 4 teme: artă contemporană din Franța
și România și artă de patrimoniu din Spania și România. În cadrul deschiderii,
directorul general Art Safari, Ioana Ciocan, a declarat pentru cei prezenți la eveniment:

Dacă ați crezut că arta este plictisitoare, să știți că o să
vă schimbați imediat impresia în momentul în care pășiți în expozițiile
curatoriat de către artiștii invitați. Aici, în Art Safari, vom vedea
autoportrete, scene cu țărani, lumini spectaculoase, ba chiar dansatori de la
Opera din Paris, pânze, uleiuri, dar și, ați rămâne surprinși, plante care
cresc din pantofi sport.

În cadrul expoziției de artă contemporană de
la Art Safari ediția numărul 11, unul dintre artiștii reprezentativi este
laureatul premiului Marcel Duchamp în 2011 la FIAC (Târgul Internațional de
Artă Contemporană de la Paris), Mircea Cantor – un artist contemporan care
lucrează în diverse medii, de la film și pictură, la instalație sau intervenții
efemere. Despre participarea sa în cadrul Art Safari 2023, ediția a 11-1, despre
cele două lucrări ale sale prezente în expoziție, Mircea Cantor ne-a declarat:

Este vorba despre o expoziție cu
laureații premiului Duchamp, o parte din ei, o selecție curatorială care se
numește Palatul Memoriei – Palace of Memory și, mă rog, pe mine m-au invitat
aici cu două lucrări inedite pentru România, de altfel, este această rozetă
făcută din doze de bauturi răcoritoare. O lucrare care a fost inspirată din
rozeta catedralei de la Rennes, din Franța, pe când eram în 2007 într-o
rezidență de artist. Am văzut această rozetă și vroiam să fac să dialoghezi ca
artist contemporană cum mă relaționez cu arta veche, arta clasică. Ce aș putea
face? Acolo este și Chagall, care are aceste vitralii magnifice. Acolo s-au
încoronat regii Franței. Deci e un loc foarte prestigios și vroiam un fel de
răspuns pe măsura istoriei acelui loc. Și făcând naveta între Paris și Rennes,
că mergeam în weekend, la un moment dat văd un cerșetor în centrul Parisului,
lângă primăria Parisului, care făceau aceste scrumiere le numea el, care
aveau forma acestei rozete, practic. și mi-a plăcut. A fost așa un declic, i-am
zis dacă poate să îmi facă o comandă, să-mi realizeze, nu știu, vreo două mii
de asemenea mici scrumiere cu care urmam să fac această rozetă. Si mi-a făcut
și practic așa s-a născut această rozetă din ideea de cum sublimeazi banalul în
ceva care poate să te ducă dincolo, printr-o experiență estetică, printr-un act
artistic foarte bine definit.

Adică ce înseamnă spiritualul astăzi, spiritualul
care îl ai sub ochii tăi? Tu trebuie doar să îl transformi, să îl transmiți, să
îl subliniezi într-o operă de artă. Și ăsta e rolul artistului în genere, nu, a
sublimat realitatea, nu a reda așa cum este.Sunt artiști diverși, din diferite
sfere, cu diferite medii, cu alții desenând, alții sculptură, alții film
Clément Cogitore care e un artist care îmi place foarte mult, care lucrează
foarte mult cu mediu film cu care și eu lucrez și chiar filmul care îl are aici
în expoziție îi un extras care după aceea l-a dus să facă o scenografie la
Opera din Paris, unde am și lucrat în 2019 ca și artist.A doua operă este o
operă foarte specială, foarte frumoasă, foarte dragă, pentru că s-a născut
dintr-o relație de lungă durată cu Geta Brătescu. Relație de amiciție, de
prietenie, de la artist la artist și practic în 2014, când mergeam la ea la
atelier, o vizitam destul de des. …

Și cum eram așa la atelier, zic Doamnă,
vedeți că doriți să vă propun o provocare, așa, ca de la coleg la coleg. Aș
vrea să vă pun mâinile într-un fel de coregrafie, pentru că mâna, știți foarte
bine, nu trebuie să vă spun eu, este unealta artistului, adică artistul cu
mâna face totul. Asta dacă să ai idei, trebuie să ai mâini ca să materializezi
ceea ce mintea dictează sau inima. … am făcut o întreagă serie de fotografii
pe care le vedeți aici, în expoziție. Aici sunt doar șapte, în ideea că șapte
zile și în fiecare zi tu lucrezi cu mâna ta, ca un fel de omagiu muncii, omagiu
Getei Brătescu în primul rând, această mare artistă a artei românești, care a
inspirat, care a dat curaj, care a dat avânt forte multor artiști din generația
următoare, chiar și mie. … Și ăsta e un aspect care nu știu dacă astăzi mai
există, dar țin minte că m-a ajutat foarte mult și un aspect foarte important,
pentru că arta întotdeauna e directă, de la artist la artist, de la artist la
public, nu este un intermediar. Adică ce vezi, aia e fereastra pe care ai
intrat, aia e ușa.

Artistul contemporan Mircea Cantor ne-a vorbit
și despre alte proiecte în care este implicat în această perioadă:

Pregătesc multe, o expoziție în
care sunt chiar curator. Aș vrea de a o deschide spre național și spre
internațional. După aceea este monumentul pentru Ivan Patzaichin, la care
lucrăm un grup de cinci artiști, care se va deschide în 8 septembrie la Tulcea.
Recent, am fost nominalizat pentru un premiu de desen în Franța, DrawingNow,
a cărui laureat se va decide la sfârșit de martie. Carte care vreau să o scot
în toamnă. Sunt multe.

În finalul discuției noastre, Mircea Cantor
ne-a făcut o mărturisire despre premiile pe care le-a primit de-a lungul
carierei sale:

Premierul Duchamp este un premiu
prestigios. Sunt onorat, sunt bucuros că l-am luat și care vine într-un fel de
confirmare a carierei tale. Premiul Duchamp îl iei când deja ai o
vizibilitate destul de pregnantă pe scena artei. În acest sens este Premiul
Prix Ricard, pe care l-am luat de asemenea în 2004 și este premiul tânărului
artist francez. Deci e un premiu în care cineva crede investește în tine că vei
da randament, ca să zic așa. Îi foarte rar să iei ambele premii. Suntem doar
câțiva. Richard și Duchamp și practic deja se încoronează așa ca zi
cariera. Dar asta se confirmă în timp, că nu înseamnă că a luat Premiul
Duchamp și gata. Sunt foarte mulți artiști care au luat și au dispărut așa
din peisaj. De asta nu zic ca o veste negativă sau critică, dar cred că
contează să rămâi proaspăt, să păstrezi floarea vie, o responsabilitate pe
parcursul anilor care vin. Pentru că, luând acest premiu, tu oarecum ai
confirmat ceva care trebuie să duci mai departe.