Adriana Babeţi şi Maria Manolescu, laureate la Premiile Sofia Nădejde

Adriana Babeţi a primit în cadrul celei a doua ediţii a Galei Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură scrisă de Femei Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe.

Corina Sabău, 07.12.2019, 12:01

Adriana Babeţi a primit în cadrul celei a doua ediţii a Galei Premiilor
Sofia Nădejde pentru Literatură scrisă de Femei Premiul Special pentru o
Literatură Fără Granițe. Tot în cadrul Galei – un proiect Art No more – publicația
Scena.ro a oferit un premiu pentru dramaturgie, care a mers către Maria
Manolescu. Prozatoare, eseistă, critic literar, profesoară de literatură
comparată la Universitatea de Vest din Timişoara, Adriana Babeți este una
dintre cele mai importante scriitoare contemporane. Bătăliile pierdute.
Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (Amarcord, 1998) Dilemele Europei
Centrale (Mirton, 1998), Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004) Ultimul sufleu la
Paris. 69 de reţete culinare (Polirom, 2006), Le Banat – un Eldorado aux
confins (coordonator, Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de
Paris-Sorbonne, 2007), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009) sunt
câteva dintre cărţile pe care le-a publicat, distinse cu cele mai importante
premii literare româneşti.

Împreună cu Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş a
scris romanul Femeia în roşu, iar în 2014 a publicat Amazoanele. O poveste (Polirom). Grațiela Benga, critic literar, membră a juriului Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură
scrisă de Femei a scris: Mânuind cu aceeaşi
abilitate armele seducţiei epice şi pe cele ale eruditei cercetări academice,
Adriana Babeți este și prozatoare, şi eseistă scăpărătoare, și profesoară care
(prin sensibilitate, străduinţă şi umanitate) a fascinat multe generaţii de
studenţi. Anul acesta, Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe se
îndreaptă spre Adriana Babeţi – pentru că a găsit calea fericitei încrucişări
discursive din care proza şi eseul au avut numai de câştigat.

Adriana Babeţi despre cărţile ei, care
ilustrează o literatură fără granițe:
Dacă mă uit puţin şi îmi fac un bilanţ:
am scris cărţi despre Sud Estul cultural, făcând un doctorat pe Dimitrie
Cantemir, douăzeci de ani am lucrat la acest doctorat. În palalel cu scrierea
acestui studiu, am descoperit ceea ce era mult mai aproape de biografia mea şi
de spiritul locului în care m-am născut şi în care trăiesc, aşa că început să
mă ocup de cultura şi literatura Europei Centrale. Aşa că pot spune că n-am
îngrădiri prin frontiere fizice, administrative sau – figurat vorbind – culturale
sau spirituale.

Da, m-am ocupat în cărţile mele şi de Sud Est, şi de Balcani,
dar şi de Europa Centrală, în fructuoasa lor complementaritate, nu în opoziţie,
într-o opoziţie care ar exclude-o pe una în raport cu cealaltă. Am scris o
carte despre bărbaţii efeminaţi, despre acei bărbaţi dandy. Însă am zis să le
fac dreptate şi femeilor bărbătoase şi cred că asta este cartea care a contat
foarte mult în acordarea premiului Sofia Nădejde, Amazoanele. O poveste.Aşa am devenit, cel puţin
până în acest moment, amazonologul român de serviciu. Cred că am reuşit să trec
cu scrisul meu dincolo de graniţele reale şi imaginare din punct de vedere
cultural, dar şi dincolo de frontierele de gen şi sex.

Maria Manolescu a publicat romanele Halterofilul din Vitan (Polirom, 2006)
și Ca picăturile de sânge pe linoleumul din lift (Cartea Românească, 2010). A absolvit Masterul de Scriere dramatică de la UNATC, a câștigat a 3-a
ediție a Concursului de Dramaturgie DramAcum și a participat la Rezidența de
Dramaturgie de la Royal Court Theatre. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt
With a Little Help from My Friends, Sado-Maso Blues Bar și Ca pe tine însuți.
În octombrie 2019 a avut loc premiera textului său Marele B, un cabaret despre
burnout la ZUG.zone Cluj (regia Adonis Tanța) și i-a apărut la Editura Polirom
romanul Vânători-culegători. Cristina Modreanu, redactoare-șefă revista de
artele spectacolului scena.ro: Maria Manolescu este una dintre vocile cele mai
articulate ale dramaturgiei contemporane din România. Piesele ei trec dincolo
de poveștile personale și le includ pe acestea într-o poveste mai amplă, care
adesea are în centrul ei conflictele între generații ce încă animă societatea
românească.

Maria Manolescu ne
povesteşte despre debutul ei ca dramaturgă: Pentru
mine a fost un moment foarte fericit, eu am avut noroc şi am prins o perioadă
foarte bună în teatrul contemporan românesc. Am debutat ca dramaturg în 2006,
era o perioadă în care activa DramAcum, un grup extraordinar în care erau
tineri regizori români, Gianina Cărbunariu, Radu Apostol, Andreea Vălean, Alexandru
Berceanu şi Ana Mărgineanu. La momentul acela ei au făcut o muncă extraordinară
de voluntariat pentru a descoperi şi promova voci noi ale dramaturgiei. Aşa
s-au lansat Peca Ştefan, Mihaela Michailov, Gabi Sandu, mulţi dramaturgi de
atunci s-au lansat prin concursurile organizate de DramAcum.

Concursuri care le
ofereau dramaturgilor şansa de a fi citiţi de nişte profesionişti şi, foarte
important, de a fi montaţi. A fost un moment bun şi pentru public, pentru că
l-a ajutat să se familiarizeze cu un nou tip de text, un text mult mai curajos,
mult mai conectat la cotidian. Datorită acestui context, textele mele de
început au fost montate în teatre publice, With
a Little Help from My Friends a fost montat la Teatrul Naţional din Iaşi,
Sado-Maso Blues Bar, pe care l-am scris într-o rezidenţă DramAcum,
colaborând cu Gianina Cărbunariu, a fost montat la Teatrul Foarte Mic. Spre
deosebire de momentul debutului, cred că acum traversăm o perioadă mai puţin
bună pentru teatrul independent, mai ales din cauza tăierii fondurilor AFCN (Administraţia
Fondului Cultural Naţional). Totuşi se montează şi acum spectacole extraordinare, dar cred că nu ne-ar
strica un pic de relaxare.