Comisia Europeană propune noi măsuri de stimulare a competitivităţii IMM-urilor

comisia europeană propune noi măsuri de stimulare a competitivităţii imm-urilor În Uniunea Europeană există 24 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii. Ele reprezintă 99% din totalul companiilor europene şi asigură două treimi din locurile de muncă din sectorul privat.

Întreprinderile Mici şi Mijlocii au fost profund afectate de crizele care s-au succedat în ultimii ani: pandemia de COVID-19, războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, criza energetică și creșterea inflației, atrage atenţia executivul comunitar. Comisia Europeană mai spune că aceste companii continuă să se confrunte cu volatilitatea și imprevizibilitatea, precum și cu constrângeri în materie de aprovizionare, cu deficite ale forței de muncă și, adesea, cu o concurență neloială. Întârzierile în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale împiedică investițiile și creșterea economică și contribuie la incertitudinea și neîncrederea din mediul de afaceri. De aceea, Comisia Europeană propune introducerea unui termen maxim de plată mai strict, de 30 de zile. Textul propus garantează, de asemenea, plata automată a dobânzilor acumulate și a despăgubirilor și introduce noi măsuri de asigurare a respectării legislației și măsuri reparatorii pentru a proteja întreprinderile împotriva rău-platnicilor.


Un alt concept este cel care se referă la sistemul fiscal pentru IMM-uri bazat pe sediul social. Acesta le va oferi companiilor care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier, prin intermediul sediilor permanente, opțiunea de a interacționa cu o singură administrație fiscală - cea a sediului social - în loc să fie nevoite să respecte mai multe sisteme fiscale. Măsura este menită să reducă la minimum riscul dublei impuneri, al supraimpozitării și al litigiilor fiscale. Executivul comunitar are în vedere şi simplificarea procedurilor administrative și a cerințelor de raportare pentru IMM-uri, prin lansarea sistemului tehnic "o singură dată" (parte a portalului digital unic) până la sfârșitul acestui an, care le va permite companiilor să realizeze proceduri administrative în cadrul pieței unice fără a fi nevoite să prezinte din nou documentele. Comisia promite să simplifice și să digitalizeze procedurile greoaie, cum ar fi declarațiile și certificatele pentru detașarea lucrătorilor. Peste 200 de miliarde de euro sunt disponibili pentru IMM-uri în cadrul diferitelor programe de finanțare ale Uniunii Europene care se derulează până în 2027.

RadioRomaniaInternational · Europa la zi 15.09.2023

www.rri.ro
Publicat: 2023-09-15 08:19:00
Vizualizari: 349
TiparesteTipareste