Reformele din justiție necesare pentru aderarea la spațiul Schengen

reformele din justiție necesare pentru aderarea la spațiul schengen România trebuie să implementeze cât mai rapid reforme în justiție, tocmai pentru a accelera aderarea la Schengen și a crește profilul democratic și european al țării noastre.

Creșterea independenței magistraților, diminuarea factorului politic în numirea procurorilor-șefi, reformarea inspecției judiciare, creșterea corectitudinii și transparenței concursurilor de numire din cadrul sistemului, întărirea rolului poliției judiciare sunt doar câteva dintre prioritățile - cheie pe care România trebuie să le implementeze cât mai rapid, tocmai pentru a accelera aderarea la Schengen și a crește profilul democratic și european al țării noastre.

În cadrul dezbaterii legate de ultimul raport MCV al României, europarlamentarul Ramona Strugariu a vorbit despre nevoia ca România să continue şi să urgenteze reformele în justiție.

"Mă bucur că punem capăt într-un final acestui capitol, care trebuia închis pentru a merge mai departe și pentru ca România să poată să fie , așa cum au menționat și colegii parte din Schengen. Cele două subiecte vin mereu împreună și știu că ne trebuie un mecanism egal de monitorizare pentru toate statele. Așa e corect să se întâmple.

În același timp, așa cum spune chiar raportul, încă avem recomandări de implementat și mă refer aici la cele două recomadări ale Comisiei de la Veneția din martie 2022 și de la finalul lui decembrie 2022. Totodată mă refer și la decizia CJUE din 2021 și cred că avem nevoie de reforme în special în privința numirii procurorilor, inspecției judiciare, independenței magistraților, competiției corecte și deschise în cadrul sistemului, lucruri pe care România s-a angajat să le facă și care trebuie implementate. Adaug tot aici subiectul legat de libertatea presei pentru că e unul sensibil și e interconectat cu statul de drept.  

Într-o notă pozitivă, pornind de la promisiunea Ministrului Justiției din România că vor fi continuate reformele întrebările mele pentru dumneavoastră sunt următoarele: Cum veți monitoriza dacă România implementează aceste reforme și recomandări? Veți adresa recomandări specifice în Raportul anual privind statul de drept dacă nu ne facem treaba bine mai ales că urmează numirea procurorilor șefi la conducerea principalelor instituții anticorupție? Aceste numiri sunt esențiale pentru angajamentele noastre de a îndeplini aceste obligații, tocmai pentru a închide definitiv acest capitol."


RadioRomaniaInternational · Alo Bruxelles - 28.02.2023

www.rri.ro
Publicat: 2023-02-28 09:49:00
Vizualizari: 600
TiparesteTipareste