Creștere semnificativă a PIB

creștere semnificativă a pib PIB-ul României în 2022 a crescut cu 49 miliarde la euro faţă de 2021, iar pentru acest an economia are o prognoză favorabilă, cu o sporire de 2,8%.

În 2022, un an foarte complicat la nivel global din perspectivă economică şi socială, dar şi de securitate și stabilitate, România a înregistrat o creştere record a Produsului Intern Brut. Este vorba de 49 de miliarde de euro faţă de 2021, de la aproximativ 240 la aproape 290 de miliarde de euro, potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Instituția estimează pentru acest an o încetinire a creşterii economiei la 2,8%, de la 4,9 procente în anul precedent și o scădere semnificativă a ratei inflaţiei la 8% până la sfârşitul anului, de la 16,4 procente în 2022. De asemenea, în prognoza de iarnă, publicată joi, Comisia anticipează că expansiunea consumului ar urma să încetinească la 2,4% de la 4,6 procente. Se mai estimează apoi, pentru 2024, un avans al PIB de 4,8% şi o inflaţie în scădere semnificativă la 3,7%. Prin această creştere a PIB în 2022 - care este mai mare decât cea din ultimii doi ani înainte de anul 2022 cumulaţi - România a schimbat tipul de motor economic, trecând de la unul 'lent' din perioada pandemiei de COVID-19, la unul sustenabil, bazat pe stimuli economici, spune ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. El a explicat că, în anii precedenţi, efortul guvernamental era în jur de 2% din PIB, în timp ce în 2022 efortul direct a fost de 6% din PIB, la care se adaugă creditul fiscal de 4,7%. Adrian Câciu a menţionat că în modelul de creştere economică din ultimele două trimestre "se inversează nişte zone de direcţie economică - creşterea începe să se consolideze pe formarea brută de capital fix, ceea ce este primul semnal că începem să intrăm în dezvoltare sustenabilă, în sensul în care dezvoltarea se face pe parte de investiţii atât publice, cât şi private". 


La rolul prioritar al investițiilor s-a referit și premierul Nicolae Ciucă, subliniind că a existat o activitate susţinută la nivelul fiecărui minister, la nivelul economiei româneşti. "Şi, iată, spune premierul, avem această creştere de 49 de miliarde de euro care ne asigură că avem posibilitatea să privim cu încredere către mediul antreprenorial din România, să îi acordăm tot ceea ce este necesar astfel încât să poată să se profileze cât mai bine atât în ţară, cât şi pe piaţa europeană, pe piaţa externă". Alături de investițiile străine, un rol important pentru economia românească l-a avut eficiența absorbției fondurilor europene, a mai punctat Nicolae Ciucă, amintind că vorbim de 11,3 miliarde de euro intrate în țară în 2022 prin acest mecanism comunitar. Pentru 2023 datele de la Comisia Naţională de Prognoză sunt, de asemenea, pozitive, a mai spus premierul. "Ținând cont de contextul economic în care analiştii şi specialiştii din domeniu discută de o decelerare, de o scădere a creşterii economice şi, nu de puţine ori, s-a vorbit despre intrarea în recesiune în anul 2023, totuşi economia României are o prognoză favorabilă, în care se estimează că vom avea o creştere de 2,8%", a amintit Nicolae Ciucă.

RadioRomaniaInternational · Creștere semnificativă a PIB - 27.01.2023

www.rri.ro
Publicat: 2023-01-27 11:44:00
Vizualizari: 725
TiparesteTipareste