Jurnalişti Radio România Internaţional, în topul emisiunilor externe în limba spaniolă

jurnalişti radio românia internaţional, în topul emisiunilor externe în limba spaniolă Valeriu Radulian, realizator, şi Victoria Sepciu, redactor la Secţia Spaniolă Radio România Internaţional, au fost desemnaţi de către Clubul Radioamatorilor din Brazilia (DX Clube Sem Fronteiras), cei mai buni realizatori de programe

Valeriu Radulian, realizator, şi Victoria Sepciu, redactor la Secţia Spaniolă Radio România Internaţional, au fost desemnaţi de către Clubul Radioamatorilor din Brazilia (DX Clube Sem Fronteiras), cei mai buni realizatori de programe (categoriile masculin şi feminin) ai posturilor internaţionale care emit în limba spaniolă pe unde scurte.

Valeriu Radulian a obţinut locul 1 şi la categoria "Cel mai bun program realizat pe teme diverse", pentru programul "Vale la pena visitar Rumanía" ("Merită să vizitați România"), iar Victoria Sepciu şi la categoria "Cel mai bun program program DX" (program specializat pentru radioamatori), pentru "Rincón Diexista" ("Club DX").

Radio România Internațional a obţinut locul 2 la categoria "Cel mai bun post internaţional pe unde scurte în limba spaniolă în anul 2022", iar Victoria Sepciu a obţinut locul 2 la categoria "Cel mai bun program de dialog cu ascultătorii" pentru "Club de Oyentes" ("Poșta Ascultătorilor").

Clubul Radioamatorilor din Brazilia a publicat rezultatele sondajului anual de popularitate, realizat în perioada 01.09 - 31.10.2022. Obiectivul sondajului a  fost să desemneze cel mai bun post de radio internațional care transmite pe unde scurte în limbile spaniolă şi portugheză, cel mai bun program de dialog cu ascultătorii, cel mai bun program realizat pe teme diverse,  cel mai bun realizator de programe, cea mai bună realizatoare de programe și cel mai bun program DX (program specializat pentru radioamatori) .



www.rri.ro
Publicat: 2023-01-20 13:20:00
Vizualizari: 703
TiparesteTipareste