17.05.2019
Bucuresti – Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isărescu, a prezentat azi, raportul trimestrial asupra inflaţiei.BNR a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul anului şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. Inflaţia şi-a inversat trendul descendent înregistrat în ultima parte a anului trecut, iar preţurile au urcat în primele trei luni din 2019 mai mult decât estimările Băncii Naţionale, a spus Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a atras atenţia că se menţine excedentul de cerere pentru produse şi servicii în raport cu potenţialul economiei, ceea ce duce la creşterea importurilor şi la dezechilibrul balanţei comerciale. Inflaţia din România este astfel, alături de cea din Ungaria, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Potrivit guvernatorului Bancii Centrale, inflaţia va rămâne deasupra intervalului ţintei, în următoarele trei trimestre, urmând ulterior să revină spre valoarea de 3,5%.
România Internațional, 17.05.2019, 18:24
Bucuresti – Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isărescu, a prezentat azi, raportul trimestrial asupra inflaţiei.BNR a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul anului şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. Inflaţia şi-a inversat trendul descendent înregistrat în ultima parte a anului trecut, iar preţurile au urcat în primele trei luni din 2019 mai mult decât estimările Băncii Naţionale, a spus Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a atras atenţia că se menţine excedentul de cerere pentru produse şi servicii în raport cu potenţialul economiei, ceea ce duce la creşterea importurilor şi la dezechilibrul balanţei comerciale. Inflaţia din România este astfel, alături de cea din Ungaria, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Potrivit guvernatorului Bancii Centrale, inflaţia va rămâne deasupra intervalului ţintei, în următoarele trei trimestre, urmând ulterior să revină spre valoarea de 3,5%.
Inflazione – Il Governatore della Banca Nazionale della Romania, Mugur Isarescu, ha presentato oggi il rapporto trimestrale sullinflazione. La Banca Centrale ha rivisto al rialzo fino al 4,2% la prognosi sullinflazione per la fine dellanno ed ha stimato un valore del 3,3% per il 2020. Linflazione ha cambiato il corso in discesa registrato nellultima parte dellanno scorso a causa dell impennata dei prezzi superiore alle aspettative della Banca Centrale nella prima parte dellanno. Il Governatore ha ammonito sulla persistenza di un eccedente di richiesta di beni e servizi rispetto al potenziale delleconomia, fatto che determina laumento delle importazioni e lo squilibrio della bilancia commerciale. Linflazione registrata dalla Romania resta, assieme a quella dellUngheria, tra le più alte nellUE. Stando al governatore della Banca Centrale,il tasso dellinflazione sarà superiore allobiettivo stabilito nei primi tre trimestri dellàanno, per diminuire ulteriormente verso il valore del 3,5%.
Europee – In Romania prosegue la campagna per le elezioni europee del 26 maggio. In lizza 13 partiti: PSD e ALDE, UDMR, PNL, lAlleanza USR-PLUS, PMP, Pro Romania (formata dai dissidenti del PSD), tutte allopposizione, nonche le extraparlamentari UNPR, Blocco dellUnità Nazionale e i partiti Romania Unita, PRODEMO, Socialista Romeno e Socialdemocratico Indipendente. Si candidano anche 3 indipendenti. La Romania invierà nel futuro Parlamento Europeo 33 membri. Il 33/o mandato sarà assunto solo allorquando la Brexit avrà effetti giuridici. Per i romeni residenti allestero, sono stati organizzati 441 seggi, la maggior parte in Italia, Spagna e nella confinante Moldova. In contemporanea con le europee, in Romania si terrà anche un referendum sulla giustizia convocato dal presidente Klaus Iohannis.
Bucuresti – Preşedintele roman Klaus Iohannis a decis amânarea ceremoniei solemne din 20 mai, de la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 89, anul 2019 urma să fie declarat “Anul omagierii victimelor comunismului”. Administraţia Prezidenţială precizează, vineri, intr-un comunicat că şeful statului vrea să elimine orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluţiei Române cu perioada electorală. Potrivit sursei citate, încă de la preluarea mandatului, seful statului a acţionat constant pentru condamnarea crimelor şi abuzurilor aparatului represiv al regimului comunist, precum şi pentru omagierea victimelor totalitarismului.
Cerimonia – Il presidente romeno Klaus Iohannis ha deciso di rimandare la cerimonia solenne prevista per il 20 maggio, al Palazzo Cotroceni, sede della Presidenza, in cui, il 2019 doveva essere dichiarato “Anno della Riconoscenza agli oppositori dellex regime comunista”, nel 30/o anniversario della Rivoluzione del 1989. La presidenza ha precisatoche il capo dello stato vuole eliminare in questo modo qualisasi dubbio su un eventualre associazione della Rivoluzione Romena al periodo elettorale. Secondo la fonte, già dallassunzione del mandato, il capo dello stato si è adoperato per condannare i crimini e gli abusi del sistema repressivo del regime comunista nonchè di onorare le vittime del totalitarismo.
BRUXELLES – Miniştrii de finanţe din statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă, vineri, la Bruxelles, la un acord politic asupra regimului general al accizelor şi celui aplicabil alcoolului şi băuturilor alcoolice. Problemele rămase în discuţie sunt cele legate de cantitatea care poate fi prelucrată în distileriile proprii şi reducerea sau eliminarea accizelor pentru băuturile produse în folosul personal. Iniţiativa a aparţinut Bucurestiului – după cum transmite corespondentul Radio Romania la Bruxelles. Ministrul roman al Finanţelor, Eugen Teodorovici, care aprezidat reuniunea ECOFIN, s-a declarat dezamăgit că amendamentele nu au avut susţinerea statelor membre. El sustine în continuare că directivele privind regimul general al accizelor şi cel aplicabil alcoolului şi băuturilor alcoolice trebuie adoptate impreuna. (Bogdan Matei)
ECOFIN — A Bruxelles, i ministri delle finanze dei Paesi membri dell’UE non sono riusciti a raggiungere un accordo politico sul regime generale delle accise nonche’ per le accise sugli alcolici. I problemi rimasti in sospeso sono legati alla quantita’ che puo’ essere lavorata nelle distillerie proprie nonche’ sulla riduzione oppure l’eliminazione delle accise per le bevande alcoliche prodotte per uso personale. Secondo il corrispondente di Radio Romania a Bruxelles, la proposta e’ stata inoltrata da Bucarest. Il ministro delle Finanze romeno, Eugen Teodorovici, che ha presieduto la riunione ECOFIN, si e’ detto deluso per il fatto che gli emendamenti non hanno ricevuto il sostegno degli stati membri. Teodorovici sostiene che le direttive sul regime generale delle accise e delle accise per gli alcolici dovrebbero essere adottate insieme.
Bucuresti – Peste 3.000 de pompieri au intervenit, joi şi vineri, în sprijinul autorităţilor şi al populaţiei din 22 de localităţi din ţară pentru evacuarea apei din subsoluri şi gospodării, în urma ploilor abundente, scurgerilor de pe versanţi şi viiturilor rapide. Cele mai afectate au fost judeţele Bistriţa Năsăud si Mures, din centrul tarii, Gorj, si Teleorman, sud, Hunedoara, sud-vest, Maramureş(nord).În judeţul Bistriţa-Năsăud au fost in vigoare pana vineri la pranz atenţionari cod roşu, portocaliu şi galben de inundaţii, pe râuri din bazinele hidrografice Şieu şi Someşul Mare. In ultimele doua zile in acest judet zeci de persoane au fost evacuate, au fost inundate cateva sute de case si gospodării, sedii de firme şi de instituţii publice, iar grindina a distrus culturile oamenilor, iar aluviunile au blocat drumuri şi căi ferate. Hidrologii au emis, vineri, o noua avertizare Cod galben de inundaţii pe mai multe cursuri de ape din 8 judete din nordul si sudul Romaniei, valabila pana sambata la pranz. Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică informarea meteo de instabilitate atmosferică accentuată valabila pentru aproape intreaga tara.
Maltempo – Più di 3.000 vigili del fuoco sono impengati a sostenere la popolazione e le autorità allevacuazione dellacqua dalle abitazioni allagate dalle forti piogge registrate nelle ultime ore in 22 località di tutto il Paese. Le provincie più colpite sono Bistriţa Năsăud e Mures, nel centro del Paese, Gorj, e Teleorman, nel sud, Hunedoara, sud-ovest e Maramureş (al nord). In provincia di Bistriţa-Năsăud, a causa del maltempo, decine di persone sono state sfollate, centinaia di abitazioni sono state allagate, la grandine ha distrutto le culture agricole mentre decine di kilometri di strade e di ferrovia sono state ricoperte dai detriti provocati dalle alluvioni. Daltra parte, resta in vigore un Codice giallo per innodnazioni su diversi fiumi di 8 provincie del nord e del sud del paese. lAmministrazione Nazionale di Meterologia ha emesso una nuova allerta a codice giallo di maltempo, valido fino a domani in sette provincie del sud, anticipando una forte instabilità atmosferica nellintero Paese fino a domenica.
Tel Aviv – Reprezentanta României, Ester Peony, cu piesa “On a Sunday”, nu s-a calificat în finala Eurovision 2019 de sâmbătă. La Tel Aviv a avut loc, joi seară, a doua semifinală a concursului. Cei care merg mai departe in ultima faza a concursului sunt reprezentantii din Albania, Azerbaidjan, Danemarca, Elveţia, Macedonia de Nord, Malta, Norvegia, Olanda, Rusia şi Suedia.Calificaţi în finală sunt şi artiştii care au trecut de prima semifinală de marţi, şi anume, reprezentantii Greciei, Islandei, Australiei, Belarusului, Serbiei, Ciprului, Estoniei, Cehei, San Marino şi Sloveniei. Acestora li se alătură, în finală, reprezentanţii Big Fivè – cele cinci mari finanţatoare, Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia şi Germania – şi reprezentantul ţării gazdă, Israel. Amintim că cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea, prin Luminiţa Anghel & Sistem, la Kiev, în 2005 şi în 2010 prin Paula Seling şi Ovi, la Oslo, şi o dată locul al patrulea, obţinut de Mihai Trăistariu, la Atena, în 2006.
Tel Aviv – La rapprezentante della Romania, Ester Peony, con il brano “On a Sunday”, ha fallito la qualificazione nella finale della Eurovision Song Contest 2019. Nelle semifinali organizzate a Tel Aviv hanno ottenuto laccesso nellultima fase della competizione, che si terrà sabato 19 maggio, Albania, Azerbaidjan, Danimarca, Svizzera, Macedonia del Nord, Malta, Norvegia, Olanda, Russia Svezia, Grecia, Islanda, Australia, Bielorussia, Serbia, Cipro, Estoniei,R.Ceca, San Marino e Sloveniei. Qualificati per la finale sono anche i rappresentanti Big Fivè – dei principali finanziatori, Marea Britanie, Francia, Spagna, Italia e Germania – nonche il rappresentante del Paese organizzatore: Israele.