Pentru că a crescut semnificativ numărul șoferilor prinși drogați la volan, Senatul român anunță măsuri suplimentare, care vor intra însă în vigoare peste un an.
Consumatorii vulnerabili de energie din România vor fi protejați și după 1 iulie.
Comunitatea internaţională condamnă, îngrozită, noul măcel comis de trupele ruse în Ucraina
160 de ţări şi regiuni participă la Expoziţia universală Osaka 2025, care şi-a deschis porţile duminică. România este prezentă cu un pavilion în secţiunea dedicată soluţiilor inovatoare şi sustenabile pentru protejarea şi salvarea vieţilor.
România are o populație de urși de trei ori mai mare decât nivelul optim, afirmă Ministrul Mediului, Mircea Fechet.
România se confruntă cu un neobişnuit episod de iarnă, care aduce pagube importante.
Dinamica investiţiilor străine în România indică o încetinire, acestea ajungând la un nivel apropiat cu cel din timpul pandemiei.
Guvernul de la Bucureşti a decis să crească valoarea sprijinului acordat pentru achiziţia de maşini electrice, după ce o înjumătăţise anul trecut, ceea ce a dus la contracţie severă a pieţei auto româneşti.
Oficialii de la Bucureşti speră că războiul comercial dintre America şi Europa nu va fi escaldat.
Coaliția de guvernare de la București vine cu o nouă propunere pentru pensiile speciale, după ce proiectele de până acum au eșuat.
UE este pregătită să negocieze cu SUA pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interesele.
BNR a decis să menţină dobânda de politică monetară la 6,5% pe an.
Începând din 2004, anul aderării sale la Alianța Nord-Atlantică, România sărbătorește în prima duminică a lunii aprilie Ziua NATO.
România va deveni furnizor de securitate energetică în regiune, afirmă ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Ca și celelalte economii europene, România se pregătește pentru noile taxe anunțate de administrația Trump.