Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Mahdi Wardeh din Liban

Mahdi Wardeh, născut în Liban, care a trăit în Siria şi în Emiratele Arabe Unite

Mahdi Wardeh din Liban
Mahdi Wardeh din Liban

, 06.07.2022, 17:51

Mahdi Wardeh, născut în Liban, care a trăit în Siria şi în Emiratele Arabe Unite, student la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca


Salutare ascultătorilor Radio România, mă numesc Mahdi Wardeh, sunt student la Facultatea de Medicină a Universităţii „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, m-am născut în Beirut, Liban, am locuit acolo 5 ani, după aceea m-am mutat în Siria şi am locuit acolo aproximativ 6 ani, pentru ca pe la 11 ani să mă mut în Emiratele Arabe Unite, unde am trăit până când m-am mutat în România, la sfârşitul anului 2020.”



Până în 2021, Mahdi Wardeh a urmat anul pregătitor la limba română la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, Departamentul de limbă, cultură şi civilizaţie românească.


Anul pregătitor a fost distractiv pentru mine, îmi place să învăţ limbi străine. Mi s-a părut interesantă limba română. La început a fost puţin dificil, dar după ce am început să înţeleg cum să folosesc cuvintele a fost mai uşor. De asemenea, am avut profesoare foarte bune care m-au ajutat să ajung la acest nivel de fluenţă în limba română, iar acum îmi amintesc mereu de anul pregătitor şi îmi doresc mereu să se întoarcă.”



De ce a ales să vină în România ne explica Mahdi Wardeh.


După ce am terminat liceul, am căutat o facultate bună de medicină în străinătate, am făcut o cercetare pe internet, am găsit mai multe şi am făcut o comparaţie să pot alege cea mai bună opţiune pentru mine. La final am ales România datorită clasamentului bun.”



Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca e una dintre puținele din lume care oferă un program de studiu la medicină în trei limbi: română, engleză şi franceză. În 1997, instituţia deschidea prima secţie cu predare în limba engleză din țară, urmată în anul 2000 de inaugurarea liniei franceze. Mahdi Wardeh studiază medicină generală la Cluj-Napoca în limba engleză. S-a adaptat foarte bine la mediul universitar din oraşul transilvănean.


La început nu aveam prieteni sau rude aici, dar, cum am început facultatea, mi-am făcut atât de mulţi prieteni buni pe care îi consider a doua mea familie. Mie-mi place vremea din România, e destul de asemănătoare cu cea din Liban sau Siria. Şi natura e foarte frumoasă, şi oamenii sunt buni şi amabili, şi drăguţi, şi mă simt ca acasă aici.”



În timpul liber, Mahdi Wardeh îşi planifică împreună cu prietenii săi noi călătorii.


Să călătoresc aş spune că e hobby-ul meu preferat. În România am călătorit la Bucureşti, Braşov, Oradea, Sighişoara, la Castelul Bran şi la Constanţa. Un oraş care îmi place foarte mult este Braşovul pentru că e mai diferit, are natura foarte frumoasă, de exemplu Muntele Tâmpa, şi se simte că e un oraş foarte european.”



În 2027 îşi va încheia studiile la medicină la Cluj-Napoca Mahdi Wardeh din Liban.


Din copilărie am vrut să fac medicină, m-a fascinat acest domeniu şi iată că astăzi studiez medicina la Cluj. În viitor vreau să fiu medic chirurg mai exact. Scopul meu e să mă întorc în Emiratele Arabe Unite şi să lucrez acolo, pentru că m-am obişnuit cu stilul de viaţă de acolo. Pe lângă medicină mi-ar plăcea să îmi deschid o afacere în viitor, poate un restaurant, pentru că îmi place să am o afacere pentru mine, să am un plan B. Am rude în străinătate care sunt oameni de afaceri în Germania, Spania sau Olanda, bunicul meu a fost om de afaceri în domeniul comerţului. De asemenea există posibilitatea să rămân în România, dacă îmi deschid o afacere aici, pot rămâne.”



Acelaşi Mahdi Wardeh în încheiere, student la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu un scurt mesaj:


Vreau să mulţumesc familiei mele pentru tot ce fac pentru mine şi vreau să le spun că mi-e dor de ei, le mulţumesc prietenilor mei pentru că sunt alături de mine atunci când am cea mai mare nevoie de ei, aş dori să le mulţumesc şi profesoarelor mele din anul pregătitor de la Cluj, Lavinia Vasiu şi Cristina Bocoş, pentru că nu aş face acest interviu fără ajutorul lor şi vreau să mulţumesc Radio România Internaţional pentru această oportunitate minunată.”



RadioRomaniaInternational · 07.07.2022 Student Strain In Romania

Elhawary Saad din Egipt
Student străin în România miercuri, 31 august 2022

Elhawary Saad din Egipt

Elhawary Saad din Egipt, doctorand la...

Elhawary Saad din Egipt
Simona Velikova din Bulgaria
Student străin în România joi, 04 august 2022

Simona Velikova din Bulgaria

Simona Velikova, studentă la Facultatea de Studii Europene din...

Simona Velikova din Bulgaria
Dominique Nicole Portillo Rivera din El Salvador
Student străin în România miercuri, 11 mai 2022

Dominique Nicole Portillo Rivera din El Salvador

Dominique Nicole Portillo Rivera din El Salvador, America Centrală, studentă la Jurnalism la Facultatea de Științe Politice, Administrative și...

Dominique Nicole Portillo Rivera din El Salvador
Mohamed Bashir Almonajjed din Siria
Student străin în România miercuri, 27 aprilie 2022

Mohamed Bashir Almonajjed din Siria

Mohamed Bashir Almonajjed din Siria, student la medicină generală la...

Mohamed Bashir Almonajjed din Siria
Student străin în România miercuri, 13 aprilie 2022

Ahmed Abdelghafar din Emiratele Arabe Unite

Ahmed Abdelghafar din Emiratele Arabe Unite, student la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din...

Ahmed Abdelghafar din Emiratele Arabe Unite
Student străin în România joi, 31 martie 2022

Ali Mohamedahmed din Sudan

Ali Mohamedahmed din Sudan, student masterand la Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din...

Ali Mohamedahmed din Sudan
Student străin în România joi, 03 martie 2022

Eden Firdman din Israel

Eden Firdman din Israel, absolvent al cursului de limba română pentru studenți străini de la Facultatea de Litere a Universității Alexandru...

Eden Firdman din Israel
Student străin în România joi, 20 ianuarie 2022

Jihane Al Echcheikh El Alaoui din Maroc

Jihane Al Echcheikh El Alaoui din Maroc, studentă la Medicină Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din...

Jihane Al Echcheikh El Alaoui din Maroc

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company