Pentru că o parte dintre elevi nu-și permit să plece în vacanță de acasă, cadrele didactice de la Școala Gimnazială Sîntămăria Orlea (jud. Hunedoara) le-au oferit o tabără chiar în curtea școlii
Împreună cu Marian Manea, președintele Federației Române de Trap și cu Marian Dima, organizator de competiții urmărim cursa de trap dotata cu trofeul Take Ionescu și aflăm informații despre hipism, hipodromuri, cai și călăreți în România de ieri și de azi
Raffaello Romanelli a stat zece ani în România unde a sculptat busturi și monumente care trimit la pagini din istoria națională.
Am răspuns unei inițiative menite să promoveze localitatea Breaza de pe Valea Prahovei ca destinație turistică.
Primăria Sinaia, Clubul Sportiv Carpați și Federația Română de Automobilism Sportiv ne invită la unul dintre cele mai așteptate evenimente care se desfășoară în stațiunea montană Sinaia.
În luna iulie 1917, s-au dus lupte crâncene pe Valea Trotușului. Zeci de mii de militari au căzut pentru apărarea și reîntregirea neamului românesc.
Strada Xenofon este singura stradă în trepte din București. Strada ajunge până în cel mai înalt punct natural din București, pe Dealul Filaret.
Un reportaj despre meseria de apicultor în spațiul românesc.
Încursiune în viața cultural-artistică a unui oraș din provincie, Bacău, împreună cu artistul plastic Dionis Pușcuță, reprezentant al noii generații pentru care Capitala sau Provincia nu pot influența valoarea actului de creație.
Foști elevi ai Liceului de băieți Bacovia din Bacău (azi, Liceul Ferdiand) s-au reîntâlnit, după 50 de ani
Lansată, marți, la București, sub auspiciile Academiei Române, monografia în cinci volume scrisă de dr. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș oferă o perspectivă integratoare asupra vieții și activității regelui Carol al II-lea.
În Noaptea Europeană a Muzeelor (12.06.2021), Complexul brâncovenesc din Râmnicu-Sărat aprinde spoturi pe edificii cu o istorie plină de surprize.
Un scurt dialog despre marele istoric, om politic și erudit român, Nicolae Iorga de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani.
Unul dintre cele mai importante orașe din sudul României - Ploiești, datorează domnitorului Mihai Viteazu, primul unificator al provinciilor românești (27 mai 1600), existența și înflorirea sa.
Asociația Ghizii României pregătește sezonul taberelor școlare 2021.