Doi tineri entuziaști redeschid turismul montan în Bucegi oferind pasionaților de călătorii o întâlnire unica: Rododendronul sau Bujorul de munte
Alexandru Tonu din Republica Moldova, student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnice din Timişoara
Pasionată de etnologie și de cercetarea de teren, Georgiana Vlahbei este o figură distinctă în comunitatea tinerilor de origine aromână din România.
În biblioteca Mânăstirii Sinaia odihnesc tăcute, neștiute de lumea dedată la lectura pe computer - manuscrise, tablouri și amintiri din secolul al -XVI-lea
Ayako Funatsu s-a născut în Japonia, lângă Tokyo, în orașul Yokohama, unde a absolvit liceul.
Festivalul Vizual AMURAL, devenit deja celebru pentru iubitorii tehnologiei de ultimă generație, dar și ai Brașovului, s-a născut din dorința câtorva tineri de a reda orașului un nou suflu cultural.
De Înâlțarea Domnului, românii și-au comemorat eroii care au lupat pentru neatărnare și unire în vremuri complicate ale istoriei
Yaren Julie Okur din Franţa, studentă la programul de masterat Drept şi Guvernare în Afaceri Internaţionale şi Europene al Colegiului juridic franco-român de studii europene din Bucureşti
Mihai Cristian este masterand în Studii culturale la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
Meșterul Nicolae Tomuș din satul Albac a rămas singurul meseriaș de șindrilă pentru acoperișurile caselor tradiționale din Munții Apuseni
Alan Clark este un antreprenor scoțian stabilit în România din 2002. Tocmai de atunci a devenit interesat de cidru, care mai întâi a fost un hobby pentru el, iar apoi aceasta băutură i-a schimbat viața.
Andreea Boţu studiază jurnalismul la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
La Dâmbovicioara, străveche vatră folclorică românească din Carpații Meridionali, primăvara vine de obicei la începutul lunii mai, când ultima zăpadă se retrage pe vârfuri la care ajung doar caprele sălbatice.
Julien Rodsphon din Franţa, masterand în drept la Colegiul juridic franco-român de studii europene din Bucureşti
Pandemia cu care ne confruntăm pare să demonstreze faptul că adaptabilitatea şi reinventarea modului de a percepe lumea de astăzi sunt esenţiale.