Supraviețuind în online sau Lecțiile pandemiei învățate de actorii Teatrului Toma Caragiu din Ploiești. Un dialog cu managerul instituției teatrale, Mihaela Rus
Alina Ionaşcu, masterandă la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Florina Nicoleta Vlonga are 21 de ani şi este coordonator al filialei Franţa a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
Două expoziții documentare Mihai Eminescu organizate de Academia Română și Muzeul Literaturii Române de Ziua Culturii Naționale.
Gabriel Morin, inginer de sunet și programator francez, locuiește din 2015 la București. Este co-autor al site-ului www.zecelarece.ro, prin care recomandă locuri interesante în București, atât pentru turiști, cât și pentru localnici.
Alexandru Marin este un tânăr bucureștean antreprenor în domeniul educației.
O invitație, la început de 2021, care nu se refuză!
Anadela Glingeanu din Republica Moldova, studentă la marketing la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara.
Oana Dumitru are 24 de ani şi este din Ploieşti. În prezent urmează cursurile de Master în Afaceri Internaţionale la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti iar de un an lucrează la un hotel de lux din insula Okinawa
Un cuplu de oameni obișnuiți ne spune cum a petrecut primul Revelion în doi, departe de rude, de copii si de prieteni.
Simina Tulbure este o tânără ambițioasă și extrem de implicată în spațiul civic și nu numai.
Suntem în casa lui Cezar Petrescu de la Bușteni, scriitorul care ni l-a dat pe Fram, ursul polar.
Daiana Vasiu-Velcherean are 23 de ani şi conduce filiala Belgia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
Diana Alexandra Donea a fost una dintre victimele primului masacru din București, când 13 tineri au fost împușcați sau striviți în fața Sălii Dalles, la 21 decembrie 1989.
Egle Chișiu s-a născut și a studiat la Vilnius, în Lituania și a studiat canto în Italia. Este artist liric, soprană și a fost solistă a Operei Naționale Române, acolo unde acum este membră a corului.