Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Muncind în România – 23.07.2024

Cetăţenii turci care muncesc legal în România vor beneficia de recunoaşterea vechimii în muncă, la stabilirea pensiei, în urma unui protocol semnat de ministrul român al muncii, Simona Bucura-Oprescu şi omologul său turc, Vedat Işikhan.

Foto: Aymanejed / pixabay.com
Foto: Aymanejed / pixabay.com

, 23.07.2024, 15:49

Cetăţenii turci care muncesc legal în România vor beneficia de recunoaşterea vechimii în muncă, la stabilirea pensiei, în urma unui protocol semnat de ministrul român al muncii, Simona Bucura-Oprescu şi omologul său turc, Vedat Işikhan. De prevederile acordului vor beneficia şi cetăţenii români cu permise unice de şedere şi de muncă, valabile în Turcia. Protocolul stabileşte ca instituţiile din domeniul securităţii sociale din România şi Turcia să coopereze, ca turcii care lucrează în România, dar şi românii care lucrează în Turcia să aibă o mai bună protecţie a drepturilor lor. Cel mai important aspect este primirea pensiilor, a declarat Oprescu.

La rândul său, oficialul turc s-a declarat încrezător că parteneriatul va întări legăturile dintre ţara sa şi România. Ministrul român a precizat că prima întâlnire a Grupului mixt de lucru Turcia – România în domeniul muncii şi securităţii sociale a avut loc şi s-a declarat încrezătoare că planul de acţiune pentru perioada 2024 – 2025 va contribui la aprofundarea cooperării. Potrivit acesteia, evidenţele Inspecţiei Muncii arată că în România sunt aproximativ 10.000 de salariaţi turci.

 

De la începutul războiului din Ucraina până la jumătatea lunii iulie, peste 23.000 de ucraineni s-au înregistrat în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din România. Cei mai mulți cetățeni ucraineni refugiați înregistrați, 7.201, în București şi Ilfov, 5.704, au fost în judeţul Constanța, în sud-est, 1.585 în Maramureș, în nord-vest, şi 1.492 în Brașov, în centru. Potrivit datelor oficiale, 3.154 cetățeni ucraineni au fost încadrați pe piața muncii ca urmare a serviciilor de ocupare oferite de ANOFM.

Meseriile în care au fost încadraţi cetăţenii ucraineni sunt în industria auto, în cea textilă, în domeniul constructiilor, al transporturilor de mărfuri, în sectorul turistic, al alimentaţiei publice, IT, educaţional, muzical şi administrativ. În prezent, 5.934 locuri de muncă oferite de 693 de angajatori sunt disponibile pentru cetățenii ucraineni refugiaţi în România. Principalele domenii în care sunt oferite aceste job-uri sunt HORECA, auto şi construcţii. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă precizează că le oferă cetățenilor ucraineni care se înregistrează în evidenţele sale servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, formare profesională şi asistență EURES.

 

56 de locuri de muncă sunt disponibile în judeţul Caraş-Severin, în vestul României. Conform datelor transmise de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în oraşul reşedinţă de judeţ, Reşiţa, se caută muncitori necalificaţi, bucătari, lăcătuşi, sudori, manipulanţi mărfuri şi casieri. În municipiul Caransebeş, angajatorii oferă 33 de posturi, printre altele, pentru muncitori necalificaţi, lucratori în bucătărie, confecţioneri cabluri, ingineri şi programatori, specialişti în domeniile calităţii sau în sectorul de salubritate.

 

Taxele pentru studenţii străini la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti ar putea creşte, în contextul în care acestea sunt mai mari atât la facultăţile private din România, cât şi în ţările vecine, a declarat rectorul instituţiei de învăţământ, Viorel Jinga. Acesta consideră că studenţii internaţionali aleg să vină în România şi pentru taxa de 8.500 de euro, deoarece în statele vecine aceasta depăşeşte 10.000 de euro.

Jinga a spus că aceste sume se stabilesc în cadrul Asociaţiei Universităţilor de Farmacie din România, care reuneşte cele mai mari şase universităţi din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Craiova, Cluj şi Târgu-Mureş şi că ele trebuie uniformizate la nivel de ţară. Rectorul a arătat că, după cei şapte ani de facultate şi după cei cinci ani de specialitate, medicii rezidenţi din România ajung să încaseze salarii lunare foarte bune, cuprinse între 6.000 de lei şi 10.000 de lei net.

 

Nouă cetăţeni din Nepal au fost opriţi de poliţiştii de frontieră români la graniţa dintre România şi Serbia în timp ce încercau să iasă fraudulos din ţară pentru a ajunge în vestul Europei. În urma verificărilor s-a stabilit că cetăţenii nepalezi, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, au intrat legal în ţară în baza unor vize de muncă. La finalizarea cercetărilor, suspecţii riscă expulzarea şi chiar o interdicţie de revenire în Uniunea Europeană pentru o perioadă de 5 ani.

 

RadioRomaniaInternational · Muncind în România – 23.07.2024

 

Foto: Aymanejed / pixabay.com
Muncind în România marți, 17 decembrie 2024

Muncind în România

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Timişoara au efectuat 70 de percheziţii...

Muncind în România
Muncind în România
Muncind în România marți, 10 decembrie 2024

Muncind în România

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Bihor, în nord-vestul României, a lansat oficial concursul pentru ocuparea a 144 de posturi vacante care...

Muncind în România
Sursa foto: Vertax / pixabay.com
Muncind în România marți, 03 decembrie 2024

Muncind în România – 03.12.2024

Tot mai mulţi străini vin să muncească sau să studieze în România, însă numărul celor care solicită azil în ţara noastră a scăzut....

Muncind în România – 03.12.2024
Muncind în România – 26.11.2024
Muncind în România marți, 26 noiembrie 2024

Muncind în România – 26.11.2024

O amplă operaţiune a Poliţiei care vizează transporturile ilegale de migranţi se derulează în această perioadă în România. În judeţul...

Muncind în România – 26.11.2024
Muncind în România marți, 19 noiembrie 2024

Muncind în România – 19.11.2024

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim potrivit...

Muncind în România – 19.11.2024
Muncind în România marți, 12 noiembrie 2024

Muncind în România – 12.11.2024

Salariul mediu anual ajustat cu normă întreagă în România este al patrulea cel mai mic din Uniunea Europeană, relevă datele Institutului...

Muncind în România – 12.11.2024
Muncind în România marți, 05 noiembrie 2024

Muncind în România – 05.11.2024

Este vorba despre o majorarea cu 9,46 procente faţă de luna decembrie. Iniţiatorii proiectului pus în transparenţă publică arată că această...

Muncind în România – 05.11.2024
Muncind în România marți, 15 octombrie 2024

Muncind în România – 15.10.2024

Industria turistică din România caută soluţii, împreună cu instituţiile statului, pentru a atrage mai mulţi angajaţi români, dar şi...

Muncind în România – 15.10.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company