Viitorul artelor
Ioana Marinescu este istoric de artă și curator și lucrează în cadrul Galeriei Hart. Drumul ei în acest domeniu a început încă din adolescență, când a renunțat la ideea unei posibile viitoare cariere în jurnalism de dragul artei contemporane.
Monica Chiorpec, 18.08.2020, 15:12
Ioana Marinescu este istoric de artă și curator și lucrează în cadrul Galeriei H’art. Drumul ei în acest domeniu a început încă din adolescență, când a renunțat la ideea unei posibile viitoare cariere în jurnalism de dragul artei contemporane: În liceu, începusem un soi de carieră în presă, la revista Campus”, și am descoperit că exista acolo o pagină de artă contemporană, pe care cineva o începuse. Eu, când am preluat revista, m-am gândit că ar fi interesant să cunosc tineri artiști și să merg la expoziții. Așa l-am cunoscut pe Daniel Gontz, care pe atunci lucra sub numele de Casa Gontz” și avea lucrări la Muzeul Național de Artă Contemporană. Așa am descoperit lucrările lui Dumitru Gorzo, care, în perioada aceea, avea o expoziție la Galeria H’art, intitulată Welcome to Paradise”. La fel, am descoperit și lucrările lui Gili Mocanu.”
Perioada de izolare impusă a afectat într-o măsură însemnată activitatea culturală din România, la fel ca la nivelul mondial. Cu toate acestea, redeschiderea treptată a muzeelor este un semn de revenire la normalitate, crede Ioana Marinescu: Cred că sunt destul de mici șansele să fii contaminat într-un muzeu. În mod clar, sunt mult mai mici decât într-un mall în care te duci să vezi și să probezi haine. Regula de a nu atinge operele de artă și de a păstra distanța față de ceilalți exista deja în muzee. La pachet cu acest lucru, vine și sentimentul de câștig în plan spiritual. Sunt mici șansele de contaminare într-un muzeu, dar sunt mari șansele de a te încărca cu o energie bună și de a uita că există această stare atât de tensionată și care reprezintă o provocare pentru mulți.”
Imaginea este esențială în epoca pe care o traversăm. Nu doar ideea de consumerism, dar și diferitele feluri prin care socializăm astăzi, în mediul virtual, sunt tributare imaginii. Așadar, pentru Ioana Marinescu este deosebit de important ca publicul tânăr să afle cât mai multe despre artele vizuale și despre artă în genere. Trăim într-o epocă a imaginii. Dacă vă uitați numai pe conturile de Instagram ale tinerilor, o să vedeți că tendințele din fotografie din anii 1990-2000 se regăsesc în felul în care ei își fac selfie-uri și poze cu prietenii lor. Conștient sau inconștient, eu sunt convinsă că arta are un impact foarte mare asupra lor și cred că poate că ei nu se gândesc la faptul că până și design-ul pantofilor sport este gândit de un om care are înclinații artistice sau că muzica pe care ei o ascultă apare dintr-un demers artistic.”
Muzeul Național de Artă Contemporană din București a reluat contactul direct cu publicul, odată cu primele măsuri de relaxare în contextul pandemic, iar Ioana Marinescu a perceput momentul ca pe un adevărat succes: Cred că muzeul, chiar și în timpul pandemiei, poate deveni un loc în care oamenii să se întâlnească și să petreacă timp și chiar să aibă activități pe care înainte nu se gândeau să le abordeze. Mă gândesc la cât de bine a fost primit momentul redeschiderii Muzeului Național de Artă Contemporană, când instituția a valorificat, poate mai mult decât de obicei, spațiul exterior. S-au organizat concerte. Temerile sunt mai degrabă pentru galeriile de artă, care au spațiul mai mic și unde marele public nu mai poate să pătrundă atât de lejer ca înainte de pandemie.”
Pentru viitorul apropiat, Ioana Marinescu își propune să interacționeze cât mai mult cu publicul interesat de artă, în mediul virtual: Mă gândesc la variante de a preda artă contemporană prin intermediul digitalului. Am început acest proces cu un atelier de curatoriat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității din București. Dar mă gândesc și la variante mai generoase, care să implice și alți oameni, poate studenți, poate tineri. Sunt de părere că este important să înveți despre arta contemporană și despre artă în general. Nu o să te lovească frumusețea culturii, dacă profesorii nu fac eforturi susținute ca tu să fii interesat și să ajungi la acest nivel de cunoaștere.”
Mai multe despre activitățile culturale în care este implicată și Ioana Marinescu puteți afla de pe site-ul web www.hartgallery.ro.