Oana Dumitru, coordonatoarea LSRS Japonia, despre viaţa studenţilor români din Țara Soarelui Răsare

Oana Dumitru are 24 de ani şi este din Ploieşti. În prezent urmează cursurile de Master în Afaceri Internaţionale la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti iar de un an lucrează la un hotel de lux din insula Okinawa

Sorin Iordan, 05.01.2021, 09:22

Oana
Dumitru are 24 de ani şi este din Ploieşti. În prezent urmează cursurile de
Master în Afaceri Internaţionale la Universitatea Româno-Americană din
Bucureşti iar de un an lucrează la un hotel de lux din insula Okinawa şi
conduce filiala din Japonia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.

A ajuns
în Țara Soarelui Răsare ca urmare a activităţilor sale din cadrul Centrului
de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru, unde a făcut voluntariat în perioada
anilor de studenţie şi a învăţat limba japoneză. Spune că de mică a visat să
ajungă în spaţiul nipon şi de aceea nu a putut refuza şansa de a lucra în
arhipelagul japonez. Socul cultural a fost însă destul de mare, iar Oana
recunoaşte că încă mai are dificultăţi
de acomodare.

Nici în momentul de faţă nu pot să spun că m-am obişnuit 100%
cu stilul de viaţă japonez. În Japonia, atmosfera este una mult mai strictă. Ei
au un soi de reguli nescrise după care îşi desfăşoară activităţile zilnice. Nu
sunt foarte vorbăreţi, iar asta a fost un pic provocator pentru mine la început
pentru că am crezut că este o problemă chiar dacă eu le vorbesc limba. Am
crezut că probabil ei au vreo problemă cu mine, însă în natura lor ei nu sunt
vorbăreţi.

În cultura japoneză există doi termeni honne şi tatemae, honne însemnând ce simţi tu cu
adevărat şi tatemae este ceea ce arăţi celui de faţă cu tine. Ei arată acel
tatemae, iar honne rămâne ascuns în interiorul lor neffind dezvăluit decât celor
foarte, foarte apropiaţi. Asta m-a afectat pe mine în primul şi în primul rând.
Faptul că lumea nu comunică atât de mult cum comunicăm noi, românii.

Oana
conduce de un an filiala LSRS Japonia. Spune că atunci când a ajuns acolo
aceasta era inactivă de câţiva ani aşa că s-a apucat de treabă. Împreună cu
alţi doi membri precum şi cu un mic grup de studenţi români au reactivat LSRS
Japonia şi au restabilit legăturile cu reprezentanţa diplomatică a României la
Tokyo. Pandemia de COVID-19 le-a pus însă rapid planurile pe butuci.

De când am reactivat filiala ne-am dorit foarte mult să
colaborăm şi cu Ambasada României în Japonia. Ei au avut un răspuns foarte
plăcut şi în momentul de faţă ne sprijină în tot ceea ce am avea nevoie şi sunt
doritori să facem împreună proiecte. Din nefericire, contextul actual ne-a pus
o foarte mare piedică anul acesta. Noi ne doream foarte mult ca în aprilie 2020
să facem un eveniment cu cireşii înfloriţi. Tot evenimentul s-ar fi petrecut în
grădina Ambasadei, însă a fost imposibil din pricina pandemiei.

Criza
sanitară nu i-a oprit pe studenţii români din Japonia. Filiala LSRS s-a
adaptat imediat şi a lansat o serie de
mini-proiecte în online cu scopul de a face ca distanţa de ţară de peste 8.000
de kilometri să nu mai pară atât de copleşitoare.

Am avut un mic eveniment care s-a numit Cioc, cioc LSRS, care
s-a petrecut în timpul sărbătorilor pascale în care am încercat să încurajăm
atât studenţi cât şi oameni care fie locuiesc în Japonia, fie locuiesc în
Europa să petreacă Paştele alături de cei dragi prin intermediul ecranului şi
să ciocnească ouăle prin ecran.

Totodată, am avut evenimentul Felicitare către
acasă, în care, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, am zis să încurajăm
studenţi din LSRS şi alţi studenţi care nu neapărat fac parte dintr-o anumită
organizaţie studenţească să trimită
felicitări către familie, prieteni indiferent dacă sunt în România sau în alte
ţări.

V-am
spus la început despre visul Oanei Dumitru de a locui şi munci în Japonia.
Arhipelagul nipon nu-i va fi însă casă pentru multă vreme. Oana îşi doreşte să
revină în Europa, să lucreze în domeniul diplomaţiei şi la momentul oportun să
se rapatrieze.

Eu îmi doresc foarte mult să mă întorc în România, însă nu
preconizez acest lucru în viitorul apropiat deoarece, după ce voi termina
studiile de Master, îmi doresc să mă întorc pe drumul acesta al dipomaţiei.
Vreau să mă dezvolt puţin în Japonia după care să mă întorc în Europa şi în
Europa să lucrez fie la anumite instituţii de diplomaţie, fie pentru ambasade,
iar când consider că va fi cazul să mă întorc în România, mă voi întoarce.
România este locul în care am crescut, m-am dezvoltat din punct de vedere
profesional şi social şi întotdeauna va fi casa unde mă voi întoarce.