O artistă plină de culoare
Ana Bănică este, cu siguranță, unul dintre cei mai îndrăgiți ilustratori ai tinerei generații.
Monica Chiorpec, 25.08.2020, 15:15
Ana Bănică este,
cu siguranță, unul dintre cei mai îndrăgiți ilustratori ai tinerei generații.
Lucrările ei în culori vii, cu personaje exotice, aproape organice în
bidimensionalitatea lor, o fac ușor de recunoscut și au consacrat-o pe Ana
Bănică încă de la primele expoziții. Pasiunea pentru desen o are încă din
copilărie, iar studiile i-au consolidat parcursul artistic. Ana Bănică Este destul de lung drumul meu, pentru că a început când eram foarte
mică. Dintotdeauna mi-a plăcut să desenez. Când eram copil, desenam pe uși și
pe pereți – biata de mama! Am urmat un liceu de artă, apoi am studiat arhitectura
de interior. După ce am absolvit Arhitectura, mi-am înființat un atelier de
autocolante de perete, unde mi-am redescoperit pasiunea pentru desen. Desenând
modelele de autocolante, am început din nou să fac schițe și să pictez. Încetul
cu încetul, am ajuns să-mi fac curaj și să ies la lumină cu lucrări pe hârtie,
în guașă.
Pentru Ana
Bănică, acest an destul de tensionat a reprezentat un prilej de regăsire a
mijloacelor de expresie preferate. Optimistă convinsă, Ana crede generația ei
este avantajată, mai ales pentru că poate comunica mult mai ușor decât
generațiile trecute, indiferent de situație. Într-adevăr, este un
context problematic, dar mi se pare că, în ultima vreme, oamenii sunt mult mai
receptivi la tot ce înseamnă artă, în special la ilustrație. Văd un entuziasm
foarte mare și în continuă creștere. Avantajul nostru, al tinerilor de acum,
este faptul că avem la dispoziție toate aceste canale de social media, unde
este mult mai simplu să interacționezi direct cu artistul sau cu colaboratori
sau să îți prezinți munca. Eu cred că, indiferent de context, important este ca
noi să muncim mult, să ne păstrăm optimismul. Keep going! Nu știu altă rețetă.
Cum a primit Ana
Bănică lunile de izolare impusă și cum a ajutat-o această perioadă să se regăsească
din punct de vedere artistic? Prima parte, în care am stat în casă, am
luat-o ca pe o pauză binevenită de la proiecte. Nu m-am gândit că se va extinde
pe o perioadă mai lungă. Mi-am zis să nu intru în panică și să trăiesc
momentul. În felul acesta, am profitat de timpul pe care l-am avut la
dispoziție și am pictat tot ce am vrut eu. Acest lucru este foarte important
pentru un artist, fiindcă de foarte multe ori, în cotidianul care ne presează
ca totul să fie gata cât mai repede, cu proiecte multe și deadline-uri scurte,
mai rar se întâmplă să ai suficient timp ca să te gândești la ceea ce ai mai
vrea să faci independent de alte proiecte. Într-adevăr, a fost un moment în
care m-am întrebat ce urmează să fac, doar că mi se pare că lucrurile revin la
normal, încetul cu încetul.
Pentru Ana
Bănică, munca susținută, dar și primele încercări de afirmare sunt esențiale
atunci când vine vorba de tinerii artiști, poate necunoscuți încă pentru marele
public. Le-ar oferi tuturor aceleași sfaturi, care au ajutat-o și pe ea să-și
continue pasiunea pentru desen și culoare. Eu cred că, pentru oricine este la
început de drum, este foarte important să înceapă să le arate oamenilor ceea ce
poate să facă. Indiferent că este la un nivel care îl mulțumește sau nu, poate
să înceapă cu niște schițe pe care să le posteze, să vadă ce răspuns au
oamenii. Important este să muncească atunci când are timp. Bineînțeles, nimic
nu se poate face dintr-odată. Toate lucrurile durează. Pentru mine, cel puțin,
a durat foarte mult să îmi fac curaj și să deschid o pagină de Instagram.
Sfatul – pe care l-am primit eu și de care nu am ascultat imediat – este să
expună, chiar și cu câteva schițe, pentru că nu se știe niciodată ce idei pot
veni, pe cine mai poți cunoaște și de la cine poți afla mai multe lucruri. Este
foarte bine ca toți cei care sunt la început de drum sau deja pe drumul acesta
să vorbească între ei. Trebuie să existe comunicare între artiști și trebuie să
învățăm unii de la alții.
Mai multe despre
activitatea artistei plastice Ana Bănică puteți afla de pe pagina de Facebook
intitulată cai verzi pe pereți, dar și de pe site-ul web cu același nume.